Premierul Franței vrea să-i scoată pe tineri la vot. Ce au în comun prezervativele, consola de jocuri și încărcătorul USB

62455461

"Europa concretă" este ceea ce au în comun un prezervativ, o consolă de jocuri Switch şi un încărcător USB, a declarat premierul francez Gabriel Attal, în încercarea de a-i convinge pe tineri să voteze pentru lista macronistă.  

"Aceste trei obiecte au un punct comun: Europa, Europa concretului", a explicat vineri premierul într-un video pe Instagram, rețea populară printre tineri, prezentând fiecare obiect în faţa camerei.

"Europa este cea care se asigură că prezervativele pe care le cumpăraţi respectă toate cerinţele în ceea ce priveşte rezistenţa şi siguranţa, datorită acestui mic logo, marcajul CE", a spus şeful guvernului, la costum şi cravată, în ultima zi a campaniei.

"Europa a fost cea care a impus Nintendo să înlocuiască gratuit joystick-urile Switch-ului care nu mai funcţionează, chiar şi după ce garanţia a expirat. Europa este cea care tocmai le-a impus încărcătorul comun tuturor producătorilor de telefoane începând cu luna decembrie a acestui an", a adăugat el.

Doar 6% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani intenţionează să voteze pentru lista majorităţii preşedintelui Emmanuel Macron, conform unui sondaj Ipsos realizat în perioada 27-30 mai în rândul a 11.430 de persoane.

Lista macronistă condusă de Valerie Hayer este în prezent cotată în sondaje la 14-15%, cu mult în spatele Adunării Naţionale (32-33%, extrema dreapta) şi aproape de Partidul Socialist (aproximativ 13%, stânga).

”Această Europă este în pericol”

"Europa concretului este, de asemenea, Erasmus pentru studenţi şi ucenici, este ceea ce ne permite să ne apărăm datele personale, confidenţialitatea online, este ceea ce ne permite să acţionăm pentru climă" şi "ceea ce ne va permite să fim puternici în faţa Statelor Unite şi a Chinei", a mai afirmat Gabriel Attal.

Dar, a avertizat el, "această Europă (...) este în pericol", deoarece "pentru prima dată în istorie, extrema dreaptă ar putea avea o minoritate de blocaj" în Parlamentul European.

"Contez pe dumneavoastră în această duminică să votaţi pentru lista 'Nevoia de Europa' a lui Valerie Hayer", capul de listă al majorităţii, concluzionează prim-ministrul, după ce a enumerat câteva dintre propunerile taberei sale către tineri, cum ar fi un permis feroviar şi un permis european de cultură, inventarea unui vaccin împotriva cancerului datorită punerii în comun a bugetelor naţionale de cercetare sau o "adevărată apărare europeană" în contextul războiului din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62455419
Europarlamentare 2024. Care este situația în Olanda și Irlanda, unde au început deja voturile

După Olanda, vineri au votat pentru europarlamentare și irlandezii, unde pentru prima dată au candidat formațiuni de extremă dreapta.

62454946
Un vot pentru sufletul și valorile UE. Analiștii politici se tem că Uniunea ar putea vira către o „dreaptă autoritară”

Europa votează, iar rezultatul va fi un punct de cotitură în politica de pe bătrânul continent.

62455042
Un avocat care candidează la europarlamentare, susținut de AUR, afirmă că George Simion ar fi vizat de al doilea dosar penal

Un candidat la alegerile europarlamentare susținut de AUR, Georgiana Teodorescu, susține că președintele acestei formațiuni, George Simion, ar fi vizat de un dosar penal care nu are legătură cu cel în care este implicat Silvestru Șoșoacă.    

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.