(P) Despre gust și călătorii

62345159

Vara e foarte aproape. Nu avem pretenția că îți spunem o noutate. Ci, mai degrabă, dorim să îți dăm un impuls. Acela de a pune la cale concret vacanța la care te tot gândești de la începutul anului.

Vacanța în care ți-ai propus să descoperi locuri, oameni și, nu în ultimul rând, gusturi. Căci, pornind și de la gust, îți pot rămâne în minte și în suflet momente pe care le povestești apoi prietenilor la întoarcerea din vacanță.

Memoria gustativă are locul ei bine stabilit printre celelalte tipuri de memorie. Datorită ei, clipe, peisaje, oameni rămân pentru mult timp în ființa ta. Gustul te ajută să reții nu doar mâncarea în sine ci și emoțiile, trăirile pe care le ai atunci când vizitezi locuri frumoase, când întâlnești oameni speciali.

Apropo, știi că există oameni care fac ceea ce se numește ”turism culinar”? Oameni care își programează deplasările, vacanțele în funcție de locurile unde pot trăi experiențe culinare, unde se pot delecta cu mâncăruri care au gusturi unice sau preferate. Nu de puține ori, din locurile vizitate aduc cu ei ingrediente, condimente cu care continuă să trăiască acasă experiențele culinare preferate. Sau le achiziționează de la magazine din țară. Totul pentru a retrăi cât mai des experiența gustului.

Experiențe culinare retrăite cu KETCHUP Vălenii de Munte

Iată unul dintre ingredientele care, până la plecarea în vacanța dorită, îți stă la dispoziție pentru a retrăi oricând cele mai dragi experiențe culinare.

Dacă ai poftă de un burger delicios, să ronțăi niște chips-uri crocante ori să savurezi niște nuggets de pui prăjite de tine fix cum îți plac, KETCHUP Vălenii de Munte – dulce sau picant – este fix ingredientul care întregește experiența ta culinară de acasă.

Despre pizza peste care pui KETCHUP Vălenii de Munte ce să mai spunem? Cu ea simți că ai Italia la picioare. Dacă vrei încă și mai mult să te simți ca acolo, îți punem la dispoziție gama de Sosuri pentru Paste Vălenii de Munte: Sos Spaghetti, Sos Noapoletana și Sos Baza Bolognese.Rețete FĂRĂ CONSERVANȚI, cu legume atent alese, condimentate pentru un gust delicios al meselor de acasă.

(P) Despre gust și călătorii

 Vălenii de Munte. Gustul ales, păstrat cu drag!

Portofoliul Vălenii de Munte este compus din 15 produse dintre care 9 produse pe bază de roșii de calitate superioară, culese doar în vârf de sezon.

Sortimentul KETCHUP dulce conține 160g de tomate la 100g de produs, obținându-se un produs finit fără conservanți, fără gluten, fără potenţiatori de aromă.

Portofoliul Vălenii de Munte include și gama de dulceață: de căpșuni, vișine și afine. Aceasta se evidențiază prin gustul natural și conținutul redus de zaharuri: cu 30% mai puține zaharuri față de produsele din aceeași categorie. În plus, se diferențiază și prin faptul că sortimentele sunt bogate în fructe - au fost folosite 60g de fructe pentru 100g de produs. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62344306
(P) Brandul REEVA, acum și în România. Gamă variată de produse de înaltă calitate

Mareven Food Europe anunță încetarea producţiei articolelor Rollton și Bigbon şi, totodată, modificarea numelui companiei în Euro Food Service LLC.

62343157
(P) ASUS Zenbook S 13 OLED (UX5304), performanță maximă într-un ultraportabil cum nu ai mai văzut

Ești în căutarea unui laptop premium care să îți asigure un confort deosebit la lucru? Cu ASUS Zenbook S 13 OLED (UX5304) căutarea a luat sfârșit.

62343147
(P) Maspex Romania a realizat o nouă acțiune de reîmpădurire în Ținutul Echilibrului – Bucovina

Maspex Romania prin brandul de apă Bucovina a realizat o nouă acțiune de reîmpădurire în Ținutul Echilibrului – Bucovina.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.