(P) Cum inovează Nordis Mamaia piața imobiliară din România. Turiștii și rezidenții vor avea parte de servicii unice

62217142

Mamaia Nord rămâne una dintre zonele de lux ale litoralului românesc, unde cererea pentru servicii exclusiviste este din ce în ce mai mare.

Deși în ultimii 2 ani s-au construit tot mai multe resorturi și zone rezidențiale, românii cu venituri mari se arată în continuare dezamăgiți de ce le oferă piața din Mamaia când vine vorba de zona imobiliară și serviciile oferite de acestea.

În acest sens a fost gândit ansamblul Nordis Mamaia. Să se poată ridica și la cele mai înalte așteptări.

Cel mai mare ansamblu hotelier și rezidențial de pe litoralul românesc, Nordis Mamaia, va fi inaugurat la jumătatea anului 2022. Primele două corpuri hoteliere sunt deja finalizate, iar lucrările avansează în prezent la celelalte două clădiri rezidențiale, aflate la malul mării.

La momentul actual, amenajările finalizate din cadrul proiectului oferă o perspectivă foarte clară asupra tipului de design, dar și asupra calității serviciilor pe care Nordis Mamaia le va oferi turiștilor și rezidenților. Vorbim despre facilitățile și serviciile unui hotel de 5 stele, reflectând cel mai înalt standard de confort și calitate. Viitorii proprietari vor avea la dispoziție servicii de tip concierge, valet parking, room service, acces la plaja privată de 10.000 mp, dar și la cel mai mare SPA de pe litoral. De asemenea, ansamblul va cuprinde 9 restaurante și cafenele selecte, un cinematograf, locuri de joacă pentru copii, o sală de fitness și 6 săli de conferințe.

În această toamnă, clienții Nordis au avut ocazia de a vedea exact modul în care s-a concretizat investiția lor, dar și evoluția întregului proiect, fiind invitați la primul eveniment de tip Open House organizat de Nordis. Vizitatorii au avut oportunitatea de a explora cel mai rafinat ansamblu de pe litoral și au beneficiat de o serie de tururi speciale, prin care le-a fost prezentat stadiul actual al lucrărilor. Astfel, clienții au vizitat zona de SPA și piscine, interiorul camerelor de hotel, dar și zona de lobby, cafenele și galerie comercială, care au fost deja finalizate.

În total, cele patru corpuri de clădire dispun de 712 camere de hotel și 620 de apartamente rezidențiale, cu un design modern și exclusivist. Pentru alegerea finisajelor, dar și pentru amenajarea interioară, dezvoltatorul a colaborat cu experți internaționali și cu firme de renume din Germania, Italia și Franța.

Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltare hotelieră şi rezidenţială de lux. Grupul de firme este format din 7 entităţi: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Architecture, Nordis Travel şi Nordis Property Management.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, unică: performanța reușită, o raritate în sportul mondial
Sorana Cîrstea, unică: performanța reușită, o raritate în sportul mondial

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Campionatul Mondial de Rachetomodelism are loc la Buzău. Participă echipe din 18 țări

Federația Română de Modelism organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, Campionatul Mondial de Rachetomodelism.

(P) Tu cât de deschis ești să accepți noutatea în viața ta?

Te-ai întrebat vreodată? Sau poate că știi deja. Știi că faci parte dintre oamenii care preferă același stil vestimentar mai mult timp.

(P) E timpul pentru ceva nou: Ce beneficii au candidații interesați de un rol în echipa Kaufland România?

Vești bune pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă în domeniul retailului: Kaufland pune la dispoziția acestora un asistent virtual.

Recomandări
NATO și UE, amenințare comună pentru Rusia, după atacul de la Leipzig. Mesajul a ajuns deja la Moscova

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, au dat asigurări miercuri că presiunea asupra Rusiei va continua şi chiar "va creşte", după atacul hibrid cu drone asupra unui aeroport din Germania.

Senatul a adoptat tacit proiectul privind cumulul pensiei-salariu. 85% din pensie, tăiată dacă lucrezi în continuare la stat

Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect al Guvernului care prevede că beneficiarii pensiilor de serviciu sau militare pot continua să lucreze la stat doar dacă acceptă reducerea cu 85% a pensiei pe perioada activității.

Neregulile găsite la hotelul din Saturn. „Și tacâmurile erau nespălate”. Autoritățile au confiscat 500 de kg de mâncare

Hotelul din Saturn, unde aproape 60 de persoane, printre care și copii, au acuzat stări de rău, a fost amendat de Protecţia Consumatorului cu 100.000 de lei. De asemenea, blocul alimentar a fost închis temporar.