(P) AllProWeb îţi arată cum te pot ajuta advertorialele să obţii mai mulţi clienţi

62076866

Cu un portofoliu generos de servicii (SEO, campanii Google şi Facebook Ads, reputaţie online şi optimizare a ratei de conversie), AllProWeb a demonstrat că obiectivele pot fi atinse atunci când se lucrează cu profesionalism.

Mai mult de atât, conştientizând că unul dintre factorii determinanţi de succes este comunicarea, reprezentanţii agenţiei considera oportun să le explice clienţilor de ce soluţiile pe care le propun sunt cele potrivite şi cum pot contribui acestea la creşterea veniturilor companiei clientului pe care AllProWeb îl promovează în mediul online.

Printr-o serie de articole al căror rol esenţial este de a-i ajuta pe toţi cei care deţin afaceri în online, să înţeleagă care sunt cele mai abile arme ale promovării, AllProWeb îşi prezintă în acelaşi timp activitatea – foarte cuprinzătoare, de astfel. Din categoria celor mai utile instrumente publicitare, nu putea să lipsească advertorialul, un articol, în fapt, care îmbina într-un tot unitar stilul jurnalistic cu cel publicitar.

Ce este advertorialul şi care este cea mai potrivită formă a acestuia?

În mod cert, advertorialul reprezintă o variantă foarte eficientă a reclamelor de tip publicitar. Până la urmă, nu există o regulă care să impună ca o reclamă trebuie să arate neapărat în modul cel mai uzual, atât de cunoscutul banner. Practic, reclama este un termen definit ca fiind un articol de dimensiuni reduse prin care se recomanda un anumit produs său serviciu. Cu toate acestea, nimeni nu precizează că reclama trebuie să se rezume la câteva rânduri. Dimpotrivă, mulţi consumatori online apreciază să citească o reclamă care seamănă cu un editorial. În această idee, foarte mulţi fiind cei care caută doar o astfel de formă.

Astfel, specialiştii în publicitatea online ştiu că în marketingul cunoaşterii este important şi, mai mult, necesar, că produsele şi serviciile să fie descrise în detaliu, scopul fiind determinat de nevoia consumatorului de a fi bine informat. Iar dacă toate aceste consideraţii sunt cunoscute şi absolut reale, se poate concluziona că un advertorial, indiferent de tonul său – laudativ, neutru, persuasiv sau manipulator – poate fi considerat un instrument de comunicare deosebit de important.

Un advertorial bine structurat şi conceput în ceea ce priveşte textul şi informaţia pe care o propune, urmăreşte obiective, este fundamentat de o formă în concordanţă cu mediul de comunicare şi ţinteşte un anumit public, pe care trebuie să-l conviga să acceseze produsele şi/sau serviciile unei companii.

Avantajele unui advertorial în procesul de obţinere a mai multor clienţi sunt notabile, rezumând şi menţionându-se doar câteva dintre acestea:

- aduc în atenţia publicului larg compania despre care se face relatarea, produsele şi serviciile sale;
- influenţează, contribuind masiv la formarea opiniilor pozitive, pentru că dintr-un advertorial nu lipsesc nici informaţiile cu privire la performanţele companiei;
- un advertorial contribuie, de asemenea, la generarea de leaduri (prospecti care se vor transforma în clienţi);
- generează rezultate pozitive, branding online, deoarece advertorialul este indexat de Google (sau alte motoare de căutare) şi este returnat ca şi rezultat atunci când un potenţial client cauta detalii despre compania respectivă, care beneficiază, astfel, de o mai mare credibilitate. 

Este evident că un text bine scris, din care rezultă latura pozitivă a ceea ce oferă o companie, indiferent de profilul său, va atrage clienţi dornici să investească în produsele şi/sau serviciile acesteia.

Pentru mai multe detalii referitoare la serviciile SEO, Google Ads şi publicare de advertoriale, puse la dispoziţie de agenţia de publicitate online AllProWeb, vă invităm să accesaţi site-ul: https://allproweb.ro/.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62076847
(P) Descoperă cele mai profitabile tipuri de pariuri sportive pe Betfair Exchange

Pariurile sportive reprezintă un domeniu captivant și în continuă dezvoltare pentru clienții din România, iar obiectivul principal al acestei activități este fără doar și poate PROFITUL.

62076386
(P) Ce este Detrical și cui este recomandat să-l administreze?

Detrical este un supliment alimentar ce conține vitamina D3 în diferite doze.

62076385
(P) 4 metode dovedite pentru un somn mult mai bun

Te-ai gândit vreodată că starea ta din timpul unei zile se află în strânsă legătură cu somnul de noaptea trecută?

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.