(P) A doua școală modernizată în cadrul programului România Eficientă, susținut de OMV Petrom

petrom
StirilePROTV

OMV Petrom și Energy Policy Group (EPG) anunță finalizarea lucrărilor de renovare și reabilitare a Școlii Gimnaziale Liliești din localitatea Băicoi, derulate în cadrul programului România Eficientă.

Aceasta este a doua unitate de învățământ din țară modernizată la standard de consum de energie aproape zero (nZEB). Prima unitate renovată prin România Eficientă a fost Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, în 2022.

Investiția totală în acest proiect a fost de aproximativ 1,6 milioane de euro, fiind susținută de OMV Petrom prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG).

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Peste 80% dintre români consideră că este prioritară îmbunătățirea energetică a școlilor. Totodată, educația pentru un consum energetic responsabil este esențială pentru un mediu mai curat si dezvoltare economică durabilă. Prin programul România Eficientă am demonstrat că se poate – două școli au fost modernizate astfel încât să aibă/ un consum energetic minim. Vom continua să sprijinim proiectul – urmează ca alte două unități de învățământ să fie reabilitate în cursul acestui an.”

Radu Dudău, Președinte EPG și coordonator al programului România Eficientă: „Eficiența energetică în clădiri a devenit mai importantă ca oricând, în noul context de securitate din regiune, când fiecare kWh economisit contează. Nu trebuie ignorate însă nici efectele schimbărilor climatice, pe care le resimțim tot mai mult. Renovarea nZEB oferă soluții la numeroase probleme, făcând clădirile mai performante energetic, mai sustenabile și mai reziliente, dar și mai confortabile. ”

Citește și
p
(P) Cum reducem risipa alimentară - Parteneriat PENNY cu Bonapp pentru un consum responsabil

Lucrările de reabilitare derulate la Școala Gimnaziala Liliești vor determina o reducere anuală de circa 60% a consumului de energie pentru încălzirea termică a clădirii. La acest rezultat va contribui noul sistem de cinci pompe de căldură oferit de compania Siemens Energy, care s-a alăturat ca sponsor pe parcursul acestui proiect de renovare. În plus, școala va beneficia de energie electrică „verde”, obținută din surse proprii, printr-un sistem de 30 de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 550W fiecare.

În afară de reducerea facturilor la energie, prin renovarea la cerințe nZEB, cei aproximativ 450 de elevi care învață la Școala Gimnazială Liliești din Băicoi, sub îndrumarea a circa 40 de cadre didactice, vor beneficia de conditii optime pentru performanța școlară.

Lucrările de modernizare realizate au constat în:

1.       Izolarea termică a acoperișului și refacerea hidroizolației;

2.       Instalarea unui sistem de 30 de panouri fotovoltaice, de 550W fiecare;

3.       Izolarea termică a fațadei;

4.       Înlocuirea tâmplăriei cu una performantă energetic, cu geam tripan;

5.       Instalarea de parasolare din aluminiu, reglabile electric;

6.       Modernizarea instalațiilor de încălzire interioare;

7.       Montarea de echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură;

8.       Refacerea instalației electrice și montarea unui sistem de iluminat ultramodern tip LED;

9.       Instalarea unui sistem de încălzire cu 5 pompe de căldură;

10.   Izolarea termică a subsolului.

Lucrările de renovare la Școala Gimnazială Liliești Băicoi au început anul trecut.

Investițiile derulate de România Eficientă vor continua cu alte două unități de învățământ, din localitățile Ovidiu (jud. Constanța) și Drobeta-Turnu Severin (jud. Mehedinți). Acestea vor fi reabilitate și modernizate pentru a fi aduse la cerințe nZEB, printr-o nouă etapă a programului România Eficientă, în valoare de 4 milioane de euro, susținut de OMV Petrom.

Totodată, România Eficientă va continua programele de educație și campaniile de informare publică în domeniul eficienței energetice în clădiri.

 

***

 

Despre România Eficientă

România Eficientă este un proiect privat de anvergură națională, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.

Despre Energy Policy Group

Asociația Energy Policy Group (EPG) este un think-tank independent și non-profit, specializat în politici de energie și climă, analiză de piață și strategie energetică, fondat în 2014. Focusul regional al activității sale este Europa de Sud-Est, însă EPG acordă o atenție sporită contextului mai larg al politicilor europene și al tendințelor globale, în încercarea de a promova un dialog constructiv în rândul decidenților și al publicului larg.

EPG pledează pentru un sistem energetic avansat din punct de vedere tehnologic, sustenabil și acceptabil social. De asemenea, EPG promovează politici și acțiuni de decarbonare pe termen lung în toate domeniile economice, cu accent pe sectorul energetic.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.  

OMV Petrom este o companie în care acționarii români dețin peste 42% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 21,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. 

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 - 2022. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României. 

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 - 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.  

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări. 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cum reducem risipa alimentară - Parteneriat PENNY cu Bonapp pentru un consum responsabil
(P) Cum reducem risipa alimentară - Parteneriat PENNY cu Bonapp pentru un consum responsabil

Într-o perioadă reducerea risipei alimentare sunt priorități globale, PENNY România face pași importanți în lupta împotriva acestei probleme, prin parteneriate strategice care vizează economisirea resurselor și încurajarea unui consum responsabil.

(P) Navighează online în siguranță. Accesează gratuit lecții rapide în aplicația Play Everyday, dezvoltată de Fundația Orange
(P) Navighează online în siguranță. Accesează gratuit lecții rapide în aplicația Play Everyday, dezvoltată de Fundația Orange

Ai acces la internet, ai un telefon smart sau o tabletă și ți-ai dori să le folosești mai mult pentru lucruri utile, ca să rezolvi treburi administrative sau ca să comunici mai ușor cu cei dragi, dar fără să te expui pericolelor din online?!

(P) De la dor la grijă: Alături de cei dragi, indiferent de distanță, cu asigurările Allianz-Țiriac
(P) De la dor la grijă: Alături de cei dragi, indiferent de distanță, cu asigurările Allianz-Țiriac

În ultimele săptămâni, în marile orașe din Europa, o serie de mesaje au atras atenția românilor plecați de acasă.

Recomandări
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat

Noua rundă de negocieri pentru formarea Guvernului, purtate de PSD, PNL și UDMR, s-a încheiat sâmbătă seară fără a se ajunge la o înțelegere.

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Filmul atacului terorist din Germania, soldat cu 5 morți și peste 200 de răniți. Mărturia cutremurătoare a unei martore
Filmul atacului terorist din Germania, soldat cu 5 morți și peste 200 de răniți. Mărturia cutremurătoare a unei martore

Germanii au comemorat sâmbătă victimele atacului în care un medic a intrat cu maşina în mulţime într-un târg de Crăciun în aer liber, ucigând cinci persoane şi rănind alte 200.