Specialiștii, îngrijorați: Ar putea exista îmbolnăviri cu coronavirus fără legătură cu China

×
Publicitate

Dacă în România, până acum, nimeni nu a fost diagnosticat cu noul coronavirus, în schimb în Italia, doi oameni au murit, infectate cu periculosul COVID 19.

Victimele, un bărbat și o femeie, provin din localități mici, de munte, și NU au intrat în contact cu nimeni din China și cu niciun bolnav.

Alarmant este că, în ultimele 24 de ore, s-a dublat numărul îmbolnăvirilor din Peninsulă: vorbim deja despre 42 de persoane. Din precauţie, în regiunile Lombardia şi Veneto, unde sunt și comunități mari de români, autorităţile au luat decizia de a închide școlile și de a anula manifestaţiile publice.

În nordul Italiei, în regiunea Veneto, a fost ridicat în doar câteva ore un spital improvizat, format din 12 corturi, gata să primească aproape 100 de pacienţi infectaţi cu temutul COVID 19.

Măsura vine după primele două decese din Peninsula, provocate de noul coronavirus: unul vineri-noapte, într-o localitate de lângă Padova, celălalt sâmbătă dimineaţă, în regiunea Lombardia. De altfel, aici sunt şi cele mai multe cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

Primul pacient diagnosticat a fost un bărbat care s-a întâlnit cu o persoană întoarsă recent din China. Virusul a fost confirmat apoi la soția italianului bolnav și la un prieten, apoi la trei bolnavi aflați în spitalul în care omul a fost internat. În schimb, la persoana revenită din China, analizele au ieșit negativ. A provocat îngrijorare faptul că ar putea există îmbolnăviri cu virusul COVID 19 care să nu aibă legătură cu China sau Wuhan.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, director OMS: ”Cazurile pe care le vedem în restul lumii, chiar dacă sunt în număr mic, nu au legătură cu Wuhan sau China, ceea ce ne îngrijorează.”

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a cerut intensificarea măsurilor de izolare, deoarece focarul se poate extinde în orice direcţie.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, director OMS: ”Fereastra de oportunitate pentru a ţine sub control epidemia este tot mai mică, dar mai avem o şansă.”

Autoritățile italiene le recomandă oamenilor să stea mai mult în case. Au închis şcolile şi au interzis orice activitate publică.

În regiunea Veneto este și o comunitate puternică de români. Iată ce povestesc doi români despre măsurile luate în zona.

Daniel Saboanu, român din Italia: ”La Padova, unde a murit acest bărbat, persoană în vârstă, s-au închis toate activitățile comerciale, toate școlile, inclusiv primarul a spus că se va închide duminică și nu se va merge la sfânta liturghie. Sunt îngrijorați puțin cei cu copii care merg în școli, care frecventează grădinițele, pentru că este singurul loc unde se poate difuza acest virus.”

Camelia Bichiș, româncă în Italia: ”Există un pic de îngrijorare, dar să știți că autoritățile italiene își fac treaba. De meserie sunt și asistent medical și încerc să vorbesc cu toți cunoscuții și le spun că trebuie să fim atenți și precauți. În Italia e perioada carnavalului, în Veneția, ieri a fost la Verona, nu se știe de acest caz. Autoritățile au luat măsuri speciale, să nu luăm contact cu grupurile de oameni.”

Giuliano Martini, primarul oraşului Vo' Euganeo: „Am închis toate activităţile comerciale care nu au o importanță primară. În schimb, rămân deschise toate clinicile medicale, farmaciile și supermarketurile”.

În prezent, bilanţul deceselor provocate de COVID 19 a trecut de 2.300 , iar numărul pacienţilor infectaţi a depăşit 77.000.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
China a anunţat testarea primului vaccin pentru coronavirus

China va testa vaccinuri contra noului coronavirus în cadrul unor studii clinice care ar putea debuta la sfârşitul lunii aprilie, au anunţat autorităţile vineri.

O clinică din Capitală care funcționa ilegal, închisă în urma unui reportaj al Știrilor PRO TV

După tragedia copilului din Piteşti, mort în urma unei anestezii la dentist, o altă clinică, de acesta dată din Bucureşti, a fost închisă. Potrivit autorităţilor, medicii le făceau pacienţilor investigaţii cu anestezie generală fără să aibă autorizaţie.

Epidemia de gripă a făcut încă o victimă. Lista unităților de învățământ închise

Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Dâmbovița a murit marți din cauza gripei, bilanțul total al epidemiei ajungând la 40 de persoane decedate, conform Ministerului Sănătății.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.