Peste 70% dintre românii care merg la festivaluri, dispuşi să se vaccineze

festival

Peste 70% dintre cei care merg de obicei la festivaluri ar fi dispuşi să se vaccineze arată un sondaj al Asociației Române a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (ARO

Un sondaj de opinie realizat de AROC arată că 73,3% dintre români sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19, în timp ce peste 76% ar fi dispuși să fie testați pentru a putea participa la diferite evenimente publice, cum ar fi concerte, spectacole sau festivaluri precum UNTOLD, scrie Monitorul de Cluj.

Totodată, peste 82% dintre aceștia sunt dispuși să poarte mască de protecție în cadrul evenimentelor la care participă.

Numărul de repondenți ai sondajului a fost de puțin peste 13.500, aceștia fiind oameni care au participat activ la evenimente în anul 2019. Majoritatea celor care au răspuns sunt din București, peste 3.000 fiind din Cluj.

 

Citește și
Cinema amenajat într-un far, pe o insulă pustie din Suedia. Cum a fost posibil
Cinema amenajat într-un far, pe o insulă pustie din Suedia. Cum a fost posibil
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Peste 36% au participat și în 2020 la evenimente publice

 

Rezultatele au mai arătat că în ciuda situației de criză cauzată de pandemia de coronavirus, peste 36% dintre repondenți au participat la diferite evenimente publice în 2020, aproximativ 61% dintre aceștia fiind de acord cu respectarea măsurilor de siguranță impuse, de dragul participării în cadrul evenimentelor respective.

Aproape jumătate dintre românii care au răspuns consideră că mutarea evenimentelor publice în mediul online nu reprezintă o soluție bună.

Repondenții sondajului de opinie au fost atât femei, cât și bărbați din România, fără a se ține cont de vârsta acestora.

Chestionarul a fost completat în perioada 3-12 februarie și are o marjă de eroare de 1%.

Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) reunește cele mai importante festivaluri din România, de la ARTmania și Metalhead, la UNTOLD, Electric Castle și NEVERSEA sau Festivalul de Film Transilvania.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce artiști cântă la Neversea 2021. Organizatorii au făcut anunțul
Ce artiști cântă la Neversea 2021. Organizatorii au făcut anunțul

Organizatorii Neversea au anunțat primul val de cântăreți care şi-au confirmat prezența la ediția de anul acesta.

Cinema amenajat într-un far, pe o insulă pustie din Suedia. Cum a fost posibil
Cinema amenajat într-un far, pe o insulă pustie din Suedia. Cum a fost posibil

Cel mai mare festival de film din Scandinavia a început cu o versiune artistică a "izolării sociale" impuse de pandemie.

Daruri pentru 500 de familii sărmane, de la organizatorii unui festival din Iași. ”Înseamnă foarte mult pentru noi”
Daruri pentru 500 de familii sărmane, de la organizatorii unui festival din Iași. ”Înseamnă foarte mult pentru noi”

A fost bucurie mare în zeci de familii cu mulți copii dintr-o comună din județul Iași. Oamenii s-au trezit cu daruri în curte aduse de tineri inimoși, impresionați de condițiile în care trăiesc.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.