Simona Halep va disputa primul meci în România, după o pauză de aproape 2 ani. „Am spus "Da!" din prima”

×
Publicitate

Nume mari din tenisul mondial sunt, în acest sfârșit de săptamană, la Sports Festival Cluj.

Andre Agassi, unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie, va face echipă cu Steffi Graf, soția sa și câștigătoarea a 22 de titluri de Mare Șlem, într-un meci demonstrativ împotriva Simonei Halep și a lui Andrei Pavel.

Meciul va putea fi urmărit, sâmbătă, de la ora 18:00, pe PRO Arena.

Simona Halep va avea prima apariție în fața fanilor români după o absență de aproape 2 ani. Deși accidentarea la genunchi o ține încă departe de meciurile oficiale, sâmbătă, va face echipa cu Andrei Pavel, al doilea cel mai bine clasat român, după Ilie Nastase.

Simona Halep: "De fiecare dată particip cu plăcere la Sports Festival când sunt invitată, pentru că îmi place foarte mult și am amintiri plăcute de la acest eveniment și mereu a fost deosebit. Ultima dată am avut ca și cadou un video despre tot ce am făcut, cu familia mea, a fost deosebit. Nici n-am stat să mă gândesc. Am spus 'Da!' din prima, pentru că mă simt ca acasă la Cluj".

Andre Agassi și Andrei Pavel au jucat de cel puțin 5 ori împreună. Românul are o singură victorie, dar partida de sambătă nu o să fie una ca să-și ia revanșa.

Andrei Pavel: "A fost o onoare să fac parte din acest spectacol și eveniment care nu mai există în România. Sunt niște oameni deosebiți, și el, și Steffi, Simona nu mai vorbim. Sunt niște idoli, niște superstaruri".

Andre Agasi și Steffi Graf sunt doi dintre cei mai titrați tenismeni din istorie. Sportiva germană este prima jucătoare care a caștigat toate cele patru turnee de Mare Șlem și medalia olimpică în același an. Organizatorilor nu le-a fost ușor să-i aducă.

Patrick Ciorcilă, organizator: "Au fost îngrijorați de partea de security, a trebuit să le explicam cât de sigură e România, cât de sigur e Clujul. Alături de Simona, Țiriac, domnul Năstase au contat foarte mult în poveste. Doamna Virginia Ruzici, cu toții au o istorie cu ei doi și atunci ne-a ajutat foarte mult".

Meciul demonstrativ va avea loc sâmbătă, la ora 18:00, iar duminică Andre Agassi și Steffi Graf, vor dezvălui o parte din secretele care au stat în spatele carierelor lor remarcabile. Sports Festival începe, joi, la Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62456648
Echipa Ucrainei a învins Moldova la Chișinău, scor 4-0. Ucraina este prima adversară a României la EURO 2024

Echipa naţională a Ucrainei a învins marţi, în deplasare, scor 4-0, naţionala Moldovei, într-un meci amical disputat la Chişinău.

62456463
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul

Ambasada Chinei în Spania a depus un protest la Real Madrid, un club de fotbal cu milioane de fani în China, după ce un blogger a fost supus unor remarci rasiste și sexiste în timpul unui interviu pe stradă, după câștigarea finalei Champions League.

 

62264968
România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare

Selecţionata României, campioana mondială en titre, a fost învinsă de Serbia cu scorul de 10-9, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, în finala Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2024, de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina).

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.