Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

62456889
IMAGO

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Preşedintele partidului francez de dreapta "Republicanii", Eric Ciotti, a fost miercuri înlăturat de la conducerea formaţiunii şi exclus din partid. Marți, s-a pronunţat în favoarea constituirii unei "alianţe" cu partidul de extremă dreapta "Adunarea Naţională" (Rassemblement national-RN) al lui Marine Le Pen, pentru a forma un "bloc naţional" la alegerile legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron după eşecul partidului acestuia la alegerile europarlamentare, relatează agenţiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

„Avem nevoie de o alianţă cu Adunarea Naţională", a spus Eric Ciotti marţi într-un interviu acordat postului TF1, în care şi-a justificat poziţia prin faptul că partidul său nu are singur suficientă forţă în faţa celorlalte blocuri politice pentru a apăra "valorile dreptei".

Provenit din aripa cea mai de dreapta a partidului Republicanii, cea cu poziţii apropiate de formaţiunea de extremă-dreapta Adunarea Naţională în chestiuni precum migraţia sau securitatea internă, Eric Ciotti a mai spus că deja a discutat ideea unei alianţe cu liderii acestei formaţiuni, Marine Le Pen şi Jordan Bardella.

Eric Ciotti s-a confruntat cu un potop de critici în interiorul propriului său partid după această declaraţie, mai mulţi membri marcanţi ai partidului cerându-i demisia de la conducerea formaţiunii. În cele din urmă, biroul politic al partidului Republicanii a decis miercuri să-l înlăture din postul de preşedinte şi în plus l-a exclus din partid, decizie luată "în unanimitate", conform unui comunicat emis de partidul de dreapta.

În partid "nu au ce căuta trădători şi pucişti", a spus revoltată Valérie Pécresse, preşedinta regiunii Ile de France, ce cuprinde şi capitala Paris. "Eric Ciotti, afară!", a spus la fel de indignat Xavier Bertrand, un vechi cadru al partidului Republicanii.

Înainte să-i fie pecetluită soarta, invocând raţiuni de "securitate", Eric Ciotti a încercat să împiedice accesul în sediul partidului pentru parlamentarii care veneau acolo să-l destituie. După încheierea şedinţei care a luat această decizie, el a continuat să susţină că este în continuare lider al partidului.

Partidul anti-imigraţie şi eurosceptic Adunarea Naţională, cu care el a sugerat încheierea unei alianţe, este aşteptat să câştige alegerile legislative convocate în mod neaşteptat de preşedintele Macron în urma înfrângerii severe suferite la europarlamentare de partidul liberal al acestuia, "Renaşterea" (Renaissance-RE), în faţa formaţiunii lui Marine Le Pen şi condusă de Jordan Bardella. Totuşi, conform sondajelor Adunarea Naţională nu va putea obţine majoritatea absolută.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62441742
Forțele lui Putin au lansat un atac de amploare asupra oraşului în care s-a născut Zelenski. Număr mare de morți și de răniți

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite, miercuri, într-un atac rus asupra Krîvîi Rih (Krivoi Rog), oraşul natal al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, informează AFP.

62456824
Europa lovită de furtuni, arșiță și incendii de vegetație. Care sunt zonele afectate de calamități

O furtună care a durat puțin peste o oră a paralizat aeroportul din Palma de Mallorca, o destinație frecventată de români.  

62456870
Un român de 26 de ani, împușcat și ucis de polițiști în Viena, după ce i-a atacat cu un topor. Mai devreme își omorâse iubita

Un român de 26 de ani, suspectat de uciderea iubitei lui, a fost împușcat mortal de polițiștii din Viena care încercau să-l aresteze.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.