Magazinul in care se vand fapte bune. Ideea prin care oricine poate face un gest frumos pentru nevoiasi, pe bani putini

×
Publicitate

Cumparati ieftin si ajutati o cauza sociala. Acesta este motto-ul unui magazin de donatii, deschis in premiera la Timisoara.

Oamenii care vor sa faca un bine lasa acolo diverse lucruri, in special haine, iar cei care vor fi interesati de ele vor achita sume modice. Banii care se vor strange vor ajunge la nevoiasi.

"O masina de scris, avem foarte multe carti, jacheta, palton, am primit o gecuta foarte frumoasa de la Matilde. De tot felul. Fiecare, care nu-i mai place, care nu mai foloseste si se gandeste sa doneze."

Ideea a fost imprumutata din Statele Unite. Fiecare produs este inregistrat si mai departe poate fi donat, ori vandut. Din banii incasati se scad chiria si salariul vanzatoarei. Restul sumei merge catre cantina sociala, familiile nevoiase sau bolnavii de cancer.

Isabelle Mehler, vanzatoare: "Haine. Asta am donat pentru ca femeile au foarte multe haine"

Acest domn a fost in tinerete pantofar. Sotia l-a parasit, a ajuns pe strada si acum locuieste intr-un centru al primariei. Aduna de pe strada incaltamintea aruncata, o repara, iar apoi o doneaza.

"O pereche de cizme care le-am remediat. Poate sa foloseasca si altcineva. O pereche de sandale de copii."

Andrei Bezan - donator/om fara adapost: "Ce e mai putin dezlipit sau ceva il lipesc si dupa aia il remediez si il aduc. Nu iau bani ca ma vede Dumnezeu ca suntem oameni toti, ne ajutam unul pe altul"

La schimb, a primit o geaca.

"Luati-o daca va place geaca asta"

Aceasta doamna urmeaza sa se interneze. Avea nevoie de o cana si o pereche de pijamale pentru care a platit la magazinul de donatii 11 lei.

Carmen Iurovici – client: "Extraordinar de ieftine. Si sunt lucruri bune, prin banii astia se ruleaza si se ajuta oameni si copii si cine are nevoie"

Iulia Clep, proprietarul magazinului: "Mai intai trebuie sa le curete si sa le sorteze, sa constientizeze faptul ca haina respectiva prinde atat de bine altcuiva, sa o impacheteze frumos, sa puna acolo putina iubire, si sa o aduca la magazinul nostru"

Peste ocean, astfel de initiative au pornit inca din anii '90. In prezent in fiecare stat americat sunt zeci de astfel de "magazine de donatii".
 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
La doar 15 ani, a fost diagnosticat cu o forma rara de cancer. Cum ii poti salva viata lui Cristian printr-un simplu SMS

La numai 15 ani, Cristian Filip, un tanar din Braila, a fost diagnosticat cu o forma rara de cancer: sarcom Ewing. In loc sa se bucure de adolescenta, ca orice copil normal, Cristian isi petrece aproape tot timpul prin spitale.

Programul SIMULARILOR pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat. Cand se afiseaza rezultatele

Ministerul Educatiei a prezentat programul simularilor, pentru pregatirea carora elevii de clasa a VIII-a mai au doar o luna.

Meseriile pierdute, la mare cautare. Cati bani castiga zilnic un hornar modern, echipat cu aparatura de ultima generatie

Cosaritul, o meserie iubita pastrata din vremuri de mult apuse continua sa fie extrem de apreciata.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,