Serviciile medicilor de familie NU mai sunt gratuite, de miercuri. Cum s-a ajuns la această situaţie
Medicii avertizaseră încă din 20 decembrie că bolnavii vor fi nevoiţi să-şi plătească medicamentele şi controalele, dar autorităţile nu au reuşit să găsească o soluţie.
Din 3 ianuarie, românii vor fi nevoiţi să-şi plătească medicamentele şi controalele, chiar dacă şi-au achitat contribuţiile de sănătate la stat. Medicii de familie susţin că nu vor mai semna contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate şi, prin urmare, nu vor mai presta servicii gratuite.
Decizia medicilor vine după ce dialogul cu Ministerul Sănăţii a eşuat. Ei spun că guvernanţii nu au fost capabili să-şi onoreze promisiunile făcute în luna noiembrie, când medicii au ieşit în stradă pentru a cere mai mulţi bani pentru medicina primară, dar şi înlăturarea birocraţiei. Ministrul Bodog a promis că totul se va rezolva “la masa dialogului”, dar negocierile nu au ajuns la niciun rezultat. Şi premierul promitea în noiembrie că îi va ajuta atât cu mărirea bugetului pentru medicina primară, cât şi cu debirocratizarea sistemului. Autorităţile le-au oferit aproape 300 de milioane de lei, dar medicii de familie spun că banii nu sunt suficienţi.
Alegeri 2024
15:03
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2024 - prezența la vot în timp real. Au votat aproape 5 milioane de români
15:01
SURSE | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. VEZI primele date neoficiale de la partide. Cine intră în turul 2
14:41
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A treia zi de alegeri în diaspora. Număr semnificativ mai mic de voturi față de 2019
13:57
Gabriela Firea: Am votat cu gândul la tineri, familii, femei, copii, bunici. În speranţa că viaţa lor va fi mai bună
Pe de altă parte, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spun că unii medici au semnat deja contractele, aşa ca pacienţii nu vor avea de suferit. Însă în cabinetele în care medicii au decis că vor continua protestul, bolnavii vor fi nevoiţi să plătească. Preţurile diferă în funcţie de dotările cabinetului, dar şi de zonă. De pildă o consultaţie costa cam 30 de lei, în timp ce o ecografie sau o radiografie 50- 60 de lei.
Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a anunţat încă din 20 decembrie că, începând cu data de 3 ianuarie 2018 cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene.
"În locul unei creşteri a procentului alocat asistenţei medicale primare de la 5.77% la 10% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, administrat de CNAS, proiectul de buget pentru anul 2018 aflat în acest moment în dezbatere în Parlamentul României prevede o stagnare la 5.8%. Cei responsabili de reglementările din sistemul de sănătate şi de asigurarea unei finanţări corecte a segmentului de asistenţă medicală primară dovedesc o disponibilitate extrem de redusă de a modifica ceva consistent", se arată într-un comunicat al SNMF transmis, miercuri, AGERPRES.
SNMF reclamă faptul că principalele revendicări nu şi-au găsit rezolvarea, iar cu excepţia "unor minime cosmetizări ale proiectului de Contract-cadru viitor", rezultatele discuţiilor purtate în ultima lună cu Guvernul sunt "doar promisiuni, amânări, prevederi echivoce, propuneri rămase în analiză şi refuzuri nejustificate ale propunerilor organizaţiilor medicilor de familie".
"În 15 noiembrie medicii de familie şi pacienţii lor protestau în Piaţa Victoriei împotriva unui sistem de sănătate deteriorat, deviat de la direcţia firească, cauza faptului că poporul român este cel mai bolnav din Europa, în ciuda finanţării crescânde. Prim-ministrul Mihai Tudose şi-a manifestat disponibilitatea pentru dialog şi în prezenţa Ministrului Sănătăţii, Ministrului de Finanţe, Preşedintelui interimar al CNAS şi Ministrului Dialogului Social a decis formarea unui grup de lucru cu scopul de a răspunde solicitărilor medicilor de familie. La mai bine de o lună de atunci constatăm că principalele revendicări nu şi-au găsit rezolvarea", se arată în comunicat.
Potrivit acesteia, acest grup de lucru a început să funcţioneze imediat, zeci de ore de discuţii şi consultări consumându-se în echipe paralele care au abordat atât la CNAS cât şi la Ministerul Sănătăţii debirocratizarea, o nouă abordare a asistenţei medicale primare, o finanţare de tip european, drepturi ale medicilor de familie.
Medicii de familie spun că se constată că autoritatea prim-ministrului României este sfidată de funcţionarii "unui sistem inert şi rigid, incapabil de ameliorări de substanţă" şi că deşi medicii de familie sunt baza piramidei sistemului public de sănătate, CNAS, Guvernul şi Parlamentul României aleg să ignore soarta a peste 25.000 de medici şi asistenţi medicali care oferă servicii medicale întregii populaţii a României.
"De aceea, organismele reprezentative ale medicilor de familie, parteneri în Coaliţia Solidari pentru Sănătate consideră această atitudine o jignire majoră adusă pacienţilor şi profesioniştilor din medicina familiei.
Sursa: Pro TV
Etichete: medici, protest, cnas, familie, contract, servicii, plata, pro bono,
Dată publicare:
02-01-2018 13:14