Un parlamentar propune "legea falimentului persoanelor". Cum ar putea scapa cei cu datorii la banci

×
Codul embed a fost copiat

Datornicii care nu-si mai pot achita creditele si-ar putea declara falimentul. Masura este una exceptionala si ii vizeaza doar pe cei care probeaza cu acte in fata instantei ca nu au mai bani, iar problemele cu care se confrunta sunt grave.

Pentru restantieri, un parlamentar a scris o "lege a falimentului persoanelor".

Initiativa legislativa privind falimentul persoanelor fizice se refera la clientii bancilor care - de exemplu - isi pierd locul de munca fara vina lor sufera de o boala grava ori sunt victimele unui dezastru natural si nu isi poate achita ratele.

Mircea Grosaru, initiatorul legii: "In momentul in care el simte ca nu mai poate face fata datoriilor pe care le are fata de banca, el poate sa isi declare insolventa. Pragul minim e de 10.000 de euro."

Asta inseamna ca datornicul se duce la tribunal si declara pe propria-i raspundere ca nu mai are sumele necesare. Instanta numeste pentru cazul sau un administrator judiciar provizoriu. Acesta ii preia bunurile, le evalueaza si verifica daca intr-adevar clientul are sau nu bani.

Citește și
arestari camatari Calarasi
Amenintau datornicii cu spanzuratoarea. Arestari in cazul celei mai mari fraude bancare din Romania

Pentru situatiile nefericite in care datornicii nu mai au solutii de salvare, un lichidator se va ocupa sa le vanda bunurile si sa recupereze banii. Daca suma nu acopera datoria, datornicii ar putea fi scutiti de la plata doar prin hotarare judecatoreasca definitiva. Trebuie sa stie insa ca se vor alege cu un cazier fiscal si o vreme nu vor mai putea face imprumuturi.

Marius Coltuc, avocat: "Ar trebui sa existe anumite operatiuni care sa ajute persoana respectiva sa iasa din impas. A amana o executare silita nu inseamna ca prejudiciezi banca. Inseamna ca poti sa castigi ulterior din dobanda."

Pentru cei care incerca sa pacaleasca instanta si sa ascunda o parte din avere, sa o instraineze catre rude sau sa prezinte datorii inexistente, initiativa legislativa prevede inchisoare de pana la 5 ani.

In Parlament au mai fost depuse doua proiecte privind falimentul persoanelor, dar nu au avut sustinerea Guvernului. Dintre 4,5 milioane de romani care s-au imprumutat de la banci, un milion au restante.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Evghenia Guțul, bașkana tatuată a Găgăuziei, arestată la Chișinău! De ce este acuzată favorita lui Ilan Șor, patronul lui Milsami Orhei
GALERIE FOTO Evghenia Guțul, bașkana tatuată a Găgăuziei, arestată la Chișinău! De ce este acuzată favorita lui Ilan Șor, patronul lui Milsami Orhei
Citește și...
Numaratoarea inversa pentru datornicii din Sanatate. Directorii cu restante vor fi dati afara
Numaratoarea inversa pentru datornicii din Sanatate. Directorii cu restante vor fi dati afara

"Daca faceti datorii, nu mai sunteti directori" - este amenintarea ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, catre managerii spitalelor, despre care declara ca sunt risipitori.

Amenintau datornicii cu spanzuratoarea. Arestari in cazul celei mai mari fraude bancare din Romania
Amenintau datornicii cu spanzuratoarea. Arestari in cazul celei mai mari fraude bancare din Romania

Procurorii i-au convins pe judecatori ca au in fata indivizi care, ani in sir, au practicat camataria si nu au platit statului roman niciun leu.

Fosta sotie a lui Petre Roman, cel mai mare datornic la RAAPPS. Trebuie sa dea 300.000 de euro
Fosta sotie a lui Petre Roman, cel mai mare datornic la RAAPPS. Trebuie sa dea 300.000 de euro

Guvernul a publicat joi lista datornicilor catre RAAPPS. In document figureaza fosta sotie a lui Petre Roman, Mioara Roman, si Gelu Voican Voiculescu, aflati in proces cu Regia, dar si partidele care sunt acum la guvernare sau in opozitie.

Recomandări
Trump impune taxe vamale de 25% pentru toate mașinile „care nu sunt fabricate în SUA”. Canada se revoltă, UE regretă decizia
Trump impune taxe vamale de 25% pentru toate mașinile „care nu sunt fabricate în SUA”. Canada se revoltă, UE regretă decizia

Donald Trump a anunţat miercuri că începând de la 2 aprilie va impune taxe vamale de 25% pentru "toate maşinile care nu sunt fabricate în Statele Unite", notează AFP.

Summit la Paris. Macron a chemat șefi de stat și de guvern pentru a discuta despre Ucraina. Va fi prezent și Bolojan
Summit la Paris. Macron a chemat șefi de stat și de guvern pentru a discuta despre Ucraina. Va fi prezent și Bolojan

La Paris au loc astăzi noi discuții privind securitatea în Ucraina. Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că vrea să obțină de la aliații Ucrainei un angajament explicit privind sprijinul pe termen scurt pentru Ucraina.

 

Armata SUA a trimis la baza de la Mihail Kogălniceanu celebra Divizie 101. Aceasta ar urma să devină cea mai mare din Europa
Armata SUA a trimis la baza de la Mihail Kogălniceanu celebra Divizie 101. Aceasta ar urma să devină cea mai mare din Europa

Armata americană a trimis la baza de la Mihail Kogălniceanu una dintre unitățile sale de elită - celebra Divizie 101, rămasă în istorie pentru contribuția la reușita debarcării din Normandia.