Ponta, despre excluderea lui Chirica din PSD: Dragnea îi umilește pe alegătorii din Iași

61871105

Fostul lider al PSD Victor Ponta comentează într-o postare pe Facebook excluderea primarului Iaşiului Mihai Chirica din partid, spunând că acesta a fost exclus pentru că a sprijinit Guvernul Tudose.

"Eu am fost exclus de Dragnea din Partid pentru că am sprijinit Guvernul PSD condus de Grindeanu/ Mihai Chirica a fost exclus de Dragnea din Partid pentru că a sprijinit Guvernul PSD condus de Tudose! Dragnea, ca orice PD-ist de la Şcoala lui Băsescu face curăţenie în Partid pe principiul “niciun pesedist nu mai trebuie să rămână în PSD”! Deja se depăşeşte orice limită admisibilă a raţiunii şi bunului simţ!", scrie Ponta.

El consideră că excluderea Primarului Iaşiului din PSD este încă o palmă dată alegătorilor şi imaginii Partidului de catre “Echipa Dragnea”.

"Dragnea pierde Iaşiul ( “capitala Moldovei”) , ii umileşte pe alegătorii din acea zonă, arată că elimină fără scrupule orice voce care nu se supune orbeşte, compromite sansele PSD pentru a mai castiga vreodata acest oras", susţine Ponta, care îşi expirmă convingerea că Mihai Chirica se va dovedi un bun primar în continuare pentru Iaşi şi că în 2020 va fi reales în funcţie tocmai pentru că "nu s-a compromis pe post de figurant în filmele proaste de “Teleorman production”.

Organizaţia judeţeană Iaşi a PSD a decis, vineri, în Biroul Permanent Judeţean, excluderea din partid a primarului Iaşiului, Mihai Chirica. Chirica spune că decizia este una abuzivă, motivând că poate fi dat afară din partid doar de către organizaţia municipală, unde este membru, şi nu de cea judeţeană. El a precizat că va contesta în partid hotărârea, întrucât a fost încălcat statutul partidului, dar ia în calcul şi să o atace şi în instanţă. Purtătorul de cuvând al PSD, Adrian Dobre, afirmă că excluderea primarului Iaşiului "nu este absolut deloc niciun fel de pierdere” şi că acesta a atacat PSD într-un mod "suficient de josnic şi mizerabil”. Preşedintele filialei judeţene a PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat că decizia excluderii lui Mihai Chirica din partid, luată de Biroul Permanent Judeţean, este definitivă şi că nu mai este necesară o hotărâre similară a Comitetului Executiv Judeţean.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Reacția lui Liviu Dragnea la dezvăluirile făcute de Rise Project despre fiul său

Liviu Dragnea îl susține fără rezerve pe Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Vasilica Dăncilă, condamnat la 8 ani de închisoare pentru corupție.

Mihai Chirica a fost exclus din PSD

Biroul Permanent Judeţean al PSD Iaşi a decis, în şedinţa de vineri, excluderea din partid a primarului Mihai Chirica, precum şi viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a preşedintelui executiv al organizaţiei municipale Iaşi, Sorin Iacoban.

Dragnea, despre scandalul Tel Drum: ”E atât de disperat DNA încât vă pune să puneţi întrebările astea?”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a declarat, vineri, că fiul său nu-i cere sfaturi şi nu i-a comunicat nimic privitor la achiziţiile pe care acesta le-ar fi făcut în Turnul Măgurele.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.