Nicușor Dan, vizită în Finlanda. Președintele participă la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est

62579171
IMAGO

Preşedintele Nicuşor Dan începe, luni, o vizită în Finlanda, iar marţi va participa la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, pe tema cooperării în consolidarea apărării şi adoptării unei poziţii comune în blocul comunitar.

Preşedintele Nicuşor Dan începe luni o vizită în Finlanda, marţi, având programată participarea,alături de liderii Suediei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Germaniei şi Bulgariei, la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, convocat de premierul finlandez Petteri Orpo, care are ca obiectiv un acord privind cooperarea în consolidarea apărării şi adoptarea unei poziţii comune în cadrul UE.

În prima zi a vizitei, preşedintele are pe agendă întrevederi cu reprezentanţi ai companiilor din domeniul industriei de Apărare şi Aerospaţiale din Finlanda, cu premierul Petteri Orpo,cu reprezentanţi ai comunităţiiromâneşti, unde va rosti şi o alocuţiune.

Premierul finlandez Petteri Orpo a declarat duminică, într-un interviu pentru postul public YLE, că grupul ţărilor din Uniunea Europeană situate cel mai aproape de Rusia va începe să lucreze la măsuri concrete pentru a consolida apărarea blocului împotriva vecinului său beligerant din est.

Conform agendei anunţate de Administraţia Prezidenţială, luni, la ora 15.00, preşedintelere programată o întrevedere cu reprezentanţi ai companiilor din domeniul industriei de Apărare şi Aerospaţiale din Finlanda, la sediul Asociaţiei Industriei de Apărare şi Aerospaţiale.

Două ore mai târziu, preş3edintele Nicuşor Dan se întâlneşte cu prim-ministrul Fiblandei, Petteri Orpo, la reşedinţa oficială a acestuia.

Programul zilei de luni se încheie, la ora 18.15, cu întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Finlanda, la Ambasada României din Helsinki, unde va rosti o alocuţiune.

Marţi, preşedintele face o vizită la VTT Tehnical Research Centre of Finland.

La ora 11.00., preşedintele participă,alături de liderii Suediei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Germaniei şi Bulgariei, la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, convocat de premierul finlandez Petteri Orpo.

Va avea loc o primă sesiune de lucru pe tema „The EU’s Support for the Eastern Flank Countries”, urmată de un dejun de lucru pe tema „The Security Environment of the Eastern Flank”, de o sesiune de lucru pe tema „Securing the Eastern Flank - A Way Forward” şi de o conferinţă de presă comună a liderilor participanţi la Summit.

Premierul finlandez Petteri Orpo a declarat duminică, într-un interviu pentru postul public YLE, că summitul flancului estic pe care îl convoacă marţi la Helsinki are ca scop ajungerea la un acord privind cooperarea în consolidarea apărării şi adoptarea unei poziţii comune în cadrul UE. La reuniune participă liderii Suediei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României şi Bulgariei.


„Rusia reprezintă o ameninţare astăzi, mâine şi pe termen lung”, a declarat Orpo. „Cea mai mare presiune se exercită asupra graniţelor estice ale Europei”, a adăugat el, citat de Bloomberg.

Liderii doresc să „transmită un mesaj clar Bruxelles-ului” şi să obţină fonduri pentru proiecte, a explicat premierul finalndez.

Iniţial, există 1,5 miliarde de euro pentru proiecte-pilot, dar în următorul buget multianual care începe în 2027, fondurile pentru apărare ar putea ajunge la 135 de miliarde de euro, a spus Orpo. Grupul de ţări pe care îl convoacă intenţionează să solicite fonduri pentru a le utiliza în apărarea flancului estic, inclusiv îmbunătăţiri ale securităţii frontierelor, apărării aeriene, detectării şi contracarării dronelor şi dezvoltării forţelor terestre, a arătat el.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62599084
Moțiune simplă la Senat împotriva Dianei Buzoianu, după criza apei. Semnatarii acuză ministrul de incompetență

Senatul va dezbate şi vota luni moţiunea simplă iniţiată de AUR intitulată „Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei mediului, Diana Buzoianu”.

62596158
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, la vot în Parlament. Premierul își apără mandatul în fața legislativului

Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare” a fost citită, lunea trecută şi urmează să fie dezbătută şi votată astăzi, de la ora 14.00.

62595142
Dezvăluirile lui Ludovic Orban. Cum Nicușor Dan nu l-a ascultat când l-a sfătuit să stea departe de campania electorală

Ludovic Orban dezvăluie cum în ultimele momente în calitate de consilier al lui Nicușor Dan l-a sfătuit pe acesta să nu se implice în campania electorală, dar președintele nu l-a ascultat.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.