Iordache, despre raportul MCV: CE dovedeşte dispreţ total faţă de întreaga ordine de drept din România

Florin Iordache
Agerpres

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, este de părere că implementarea solicitărilor Comisiei Europene din MCV, pe care acesta le consideră "absurde", ar bloca întreaga justiţie din România.

"Am început parcurgerea raportului MCV pe anul 2018, prin care nişte 'experţi' necunoscuţi dau indicaţii României cu privire la aplicarea unor legi DEJA în vigoare, iar absurdul uneia dintre recomandări iese cu totul în evidenţă. Astfel, Comisia Europeană solicită Parlamentului, prin raportul MCV, nici mai mult nici mai puţin decât 'oprirea imediată a implementării legilor justiţiei realizate de Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, precum şi a ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern, stoparea implementării Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală", a afirmat Florin Iordache.

Fostul ministru al Justiţiei a opinat că, printr-o astfel de solicitare, Comisia Europeană "nu doar că îşi depăşeşte" prerogativele stabilite prin Tratat, dar dovedeşte şi "dispreţ total" faţă de întreaga ordine de drept şi constituţională din România.

Iordache susţine că "dacă o asemenea cerere, aberantă, ar fi implementată de Parlament, prin efectele pe care le-ar produce ar conduce la blocarea întregului sistem de justiţie din România".

Potrivit acestuia, dacă Parlamentul ar da o lege prin care ar abroga toate modificările la legile justiţiei, nu ar mai exista cadrul legal pentru admiterea în magistratură, promovare, constituirea completelor, funcţionarea CSM etc., în condiţiile în care atât legea veche, cât şi legea nouă ar fi abrogate.

Citește și
Statuia justitiei
Raportul tehnic MCV: "Ministrul Justiţiei poate schimba toţi procurorii DNA"
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Social-democratul a adăugat că, dincolo de acest aspect tehnic, "Comisia Europeană nu a explicat de ce solicită oprirea imediată a implementării legilor justiţiei, fără a diferenţia în funcţie de cuprinsul acestora, în condiţiile în care prevederi importante cuprinse în acestea au fost salutate de către Comisia de la Veneţia, care a remarcat că acestea sunt de natură a întări independenţa justiţiei".

Printre acestea se numără, conform lui Florin Iordache, separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor, excluderea preşedintelui României din procedura de numire a preşedintelui ÎCCJ, fiind eliminate, susţine acesta, toate modalităţile de implicare a politicului în cariera judecătorilor.

Reîntoarcerea la vechiul cadru legislativ ar însemna, adaugă Iordache, printre altele, păstrarea unor texte neconstituţionale, o pregătire iniţială a judecătorilor şi procurorilor insuficientă faţă de lipsa de experienţă a acestora în momentul intrării în sistem, permiterea unui sistem de promovare mascată în parchete, prin delegări şi detaşări netransparente, fără îndeplinirea condiţiilor de vechime.

Preşedintele comisiei a mai susţinut că noile legi includ prevederi ce au ca efect "transparentizarea" funcţionării sistemului de justiţie şi "ruperea acestuia de influenţa nefastă" a serviciilor de informaţii.

"De ce doreşte Comisia Europeană stoparea imediată a acestor prevederi care rup justiţia de influenţa malignă a serviciilor de informaţii? Prin urmare, o astfel de recomandare nu poate fi pusă în aplicare, fiind lipsită de orice logică, iar consecinţele sale ar fi profund negative pentru sistemul de justiţie din România. Mai mult, faptul că într-un raport al Comisiei Europene există o astfel de recomandare absurdă duce la decredibilizarea acestuia", a declarat Florin Iordache, potrivit comunicatului.

Social-democratul a conchis că întreg conţinutul raportului MCV va fi analizat în Parlament, urmând să se comunice rezultatul analizei efectuate, precum şi măsurile care vor fi luate.

Marţi, Comisia Europeană a recomandat României, în raportul privind MCV, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor Justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Citește și...
Dan Barna: Depunerea moţiunii de cenzură devine obligatorie. Liviu Dragnea şi PSD târăsc România în afara Europei
Dan Barna: Depunerea moţiunii de cenzură devine obligatorie. Liviu Dragnea şi PSD târăsc România în afara Europei

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că depunerea moţiunii de cenzură devine obligatorie, pentru că Liviu Dragnea şi PSD târăsc România în afare Europei. Barna a acuzat guvernarea că a transformat România în An centenar în ruşinea Europei.

Raportul tehnic MCV:
Raportul tehnic MCV: "Ministrul Justiţiei poate schimba toţi procurorii DNA"

Documentul publicat marţi conţine critici dure la adresa măsurilor adoptate în ultimul an în domeniul justiţiei.

Orban: ”Vom depune o moțiune de cenzură. Un clan de derbedei politici a capturat statul”
Orban: ”Vom depune o moțiune de cenzură. Un clan de derbedei politici a capturat statul”

Liderul PNL Ludovic Orban a anunțat, marți, după raportul MCV publicat de Comisia Europeană că va fi depusă o moțiune de cenzură.

Recomandări
Politico:
Politico: "Ucraina se îndreaptă spre înfrângere". Marile atuuri pe care Putin le are în lupta pentru victorie

Întrebați un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev "atât timp cât va fi nevoie".

Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO
Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO

Marcel Ciolacu a făcut o gafă jenantă în timpul unor declarații de presă susținute în Qatar. Deși avea discursul scris, premierul s-a încurcat și în loc de „lecție” a pronunțat... „erecție”.

Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO
Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO

O explozie de proporții a avut loc, miercuri, în municipiul Craiova. Deflagrația a fost atât de puternică încât fațada blocului s-a prăbușit.