Iohannis a semnat decretul privind numirea lui George Ciamba ca ministru al Afacerilor Europene

62000021
Administraţia Prezidenţială

Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul pentru numirea în funcția de ministru delegat pentru Afacerile Europene a lui George Ciamba

De asemenea, președintele României a semnat şi decretul pentru vacantarea funcţie de către Victor Negrescu, după demisia acestuia, scrie presidency.ro.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că a propus pentru portofoliile Educaţiei Naţionale şi Afacerilor Europene doi oameni cu experienţă Ecaterina Andronescu şi secretarul de stat în MAE George Ciamba.

„Având în vedere că se împlinesc 45 de zile de interimat pentru Ministerul Educaţiei Naţionale, am venit astăzi cu propunerea pentru acest minister în persoana doamnei Ecaterina Andronescu. Pentru Ministerul Afacerilor Europene am propus ca ministru delegat pe George Ciamba. Am venit cu aceste propuneri pentru că cred cu tărie că avem nevoie de oameni cu experienţă, cu expertiză, sunt două portofolii importante şi acest lucru ne face să avem în vedere oameni care pot aduce plusvaloare. (...) România se află în grafic pentru preluarea Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi cred că orice declaraţie care aduce o umbră de îndoială acestui lucru nu poate face decât rău României. Suntem în linie dreaptă, suntem în grafic”, a declarat premierul, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

În acest context, șeful statului a declarat că Guvernul face o „remaniere cu țârâita.”

„Acum se face o remaniere cu țârâita. Unul câte unul este decis să plece și înlocuit cu cineva propus de partid. Se pare că voi primi două propuneri, dintre care una va fi analizată foarte repede, este vorba despre ministrul delegat al Afacerilor Europene. Totuși, ne pregătim la 1 decembrie să preluăm președinția UE, dar cert e că nu avem ministru al Afacerilor Europene în ajunul președinției. Propunerea făcută este una pe care o voi citi într-o nouă pozitivă. Cu dl. Ciamba am mai colaborat bine până acum. Cred că e important să dăm repede o rezoluție pe această temă. Eu am criticat Guvernul ca să-i impulsionez. Doar-doar se întoarce cineva din Arabia”, a spus Klaus Iohannis.

În ceea ce privește propunerea Ecaterinei Andronescu pentru ministerul Educației, președintele a declarat că s-ar putea „să dureze mai mult.”

„Despre cealaltă propunere, doamna Andronescu, s-ar putea să dureze mai mult. Puțin mai mult. Și asta dintr-un motiv simplu. Aflu acum cu surprindere că este propusă. Va dura puțin până mă lămuresc dacă este dorința domniei sale sau a partidului sau dacă se face o remaniere cu bucata. Se poate construi un alt interimat până când mă lămuresc. „Afirmațiile mele nu au influențat nici MCV-ul, nici Parlamentul European, însă lucrurile s-au dereglat grav. Dacă acum, când ar trebui să se lucreze cu intensitate... Cel mai ocupat ar trebui să fie ministrul Afacerilor Europene. Este o întreagă nebuloasă. Nu știm dacă el a vrut să plece sau a fost „plecat”. Au fost motive? Pentru că motivele nu țin de culoarea părului, ci de muncă. Este clar că lucrurile nu funcționează”, a mai spus el.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Traian Băsescu: ”Ecaterina Andronescu, blestemul sistemului de educaţie românesc, revine în Guvern”

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, marţi, că ”Ecaterina Andronescu, blestemul sistemului de educaţie românesc revine în Guvern”.

Dan Barna: Depunerea moţiunii de cenzură devine obligatorie. Liviu Dragnea şi PSD târăsc România în afara Europei

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că depunerea moţiunii de cenzură devine obligatorie, pentru că Liviu Dragnea şi PSD târăsc România în afare Europei. Barna a acuzat guvernarea că a transformat România în An centenar în ruşinea Europei.

Ședință cu scântei la PSD. Când se va face remanierea guvernamentală

Nouă şedinţă cu scântei, la PSD. Faţă-n faţă cu Liviu Dragnea, primarul Bucureştiului Gabriela Firea, i-a reproşat acestuia modul în care conduce partidul şi a afirmat că miniştrii ar fi remaniaţi pe baza unor teste grilă.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.