Ce se întâmplă cu sporurile bugetarilor. Barna: ”Vom vedea care va fi decizia”

Dan Barna
Agerpres

Vicepremierul Dan Barna a declarat miercuri că bugetul pe anul 2021 este unul de care "nimeni nu este mulţumit", dar este "un buget de responsabilitate".

"Este un buget de care nimeni nu este mulţumit, dar este un buget de responsabilitate, este un buget prin care România trebuie să se reaşeze pe direcţia de repornire economică şi de redresare din criză", a spus Barna, potricvit Agerpres.

El consideră că un spor precum cel de calculator "nu mai are nicio justificare".

"Discuţia cu sporurile va fi şi în Parlament. Evident că le-am identificat. Suntem cu toţii de acord că sporul că lucrezi cu calculatorul ca şi condiţie vătămătoare este un spor care nu mai are nicio justificare. Fiecare dintre noi lucrează în fiecare zi cu calculatorul şi asta nu poate să fie o justificare de a primi un spor suplimentar pentru că eşti expus la condiţii vătămătoare. Este doar un exemplu. (...) Discuţia legată de sporuri va avea loc în Parlament, la Legea salarizării. Vom vedea care va fi decizia Parlamentului", a explicat vicepremierul.

La rândul său, vicepremierul Kelemen Hunor a precizat că sporurile bugetarilor rămân în acest an în interiorul venitului lunar, arătând că el nu este de acord cu sporul de calculator.

Citește și
sedinta de guvern
Posibila tăiere a sporurilor nemulțumește bugetarii, care anunţă proteste
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"În anul 2021, aceste sporuri rămân în interiorul salariului, în interiorul venitului lunar. Vom face în 2021 o analiză a tuturor sporurilor şi o modificare a legii salarizării urmează să fie făcută. Până când nu vedem şi nu discutăm în guvern, în coaliţie, mai mult nu pot să vă spun. Dar există un spor de risc când lucrezi la calculator. Nu cred că este un spor care trebuie păstrat în continuare, pentru că toată lumea lucrează la calculator. În secolul XXI, să spui că este un risc să lucrezi la calculator, atunci aruncă şi telefonul mobil la gunoi şi să nu mai deschizi calculatorul. Deci, nu se poate. Nu cred că există un astfel de risc şi trebuie un astfel de spor. Am spus un singur spor, dar, sigur, analiza urmează să o facem în cursul anului 2021. În 2021, aşa cum am promis, salariile nu vor fi mai mici, veniturile nu vor fi mai mici în sectorul bugetar, vor fi exact la nivelul anului 2020, luna decembrie", a explicat acesta.

Vicepremierul Hunor a mai precizat că s-a discutat în coaliţie - urmează şi în Parlament - despre scoaterea voucherelor de vacanţă pentru 2021, pentru ţinerea sub control a deficitului bugetar.

"Este o singură măsură care înseamnă peste un 1,7 miliarde de lei. În acest moment, voucherele din 2020 şi o parte din 2019 pot fi folosite în 2021 - şi am spus doar o singură măsură prin care putem reduce cheltuielile. Vor fi şi restructurări în administraţia centrală, vor fi măsuri pe parcursul anului, dar ceea ce vom discuta astăzi în şedinţa de guvern veţi afla detaliile după", a mai declarat Kelemen Hunor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Sporurile bugetarilor, făcute publice de fostul ministru al Muncii. Spor de dronă,
Sporurile bugetarilor, făcute publice de fostul ministru al Muncii. Spor de dronă, "complexitate" şi "încordare psihică"

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, în prezent deputat PNL, a publict pe Facebook un centralizator al sporurilor din sectorul bugetar

Posibila tăiere a sporurilor nemulțumește bugetarii, care anunţă proteste
Posibila tăiere a sporurilor nemulțumește bugetarii, care anunţă proteste

Se mărește lista sporurilor care ar putea fi tăiate odată cu aprobarea noului buget.

Sindicaliştii Sanitas anunţă proteste începând de joi. Ce îi nemulțumește
Sindicaliştii Sanitas anunţă proteste începând de joi. Ce îi nemulțumește

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului şi ministerelor în perioada 11 - 19 februarie.

Tăierile anunţate de Guvern pentru că nu sunt bani la buget. De ce va fi afectat grav turismul
Tăierile anunţate de Guvern pentru că nu sunt bani la buget. De ce va fi afectat grav turismul

Pensiile nu vor crește în acest an, au anunțat liderii coaliției. Pentru că nu sunt bani la buget, Executivul ia în calcul și suspendarea tichetelor de vacanță pe acest an, dar și tăierea mai multor sporuri pentru bugetari.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.