Un român şi-a pierdut viaţa în timpul unei furtuni în Malta. Reacția MAE

×
Publicitate

Un bărbat de 38 de ani şi-a pierdut viaţa şi o femeie a fost grav rănită atunci când un copac a căzut peste o furgonetă care îi transporta, în timpul unei furtuni care a lovit sâmbătă Malta, informează Reuters, conform Agerpres.

Cei doi soți - provenind din România, potrivit Reuters - se aflau pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din Malta, din districtul Mriehel, a adăugat poliţia. Drumul, care duce spre oraşul Rabat, din centrul insulei, a fost închis după accident.

Singurul pasager din maşină, soţia sa, în vârstă de 32 de ani, se află la spital după ce a suferit răni grave. Cei doi români locuiau în oraşul Mosta, un oraş din regiunea nordică a Maltei.

Vânturile puternice şi ploile torenţiale au lovit Malta, inundând drumurile, după luni în care nivelul precipitaţiilor a fost cu mult sub medie.

Poliţia şi departamentul de protecţie civilă au recomandat şoferilor să evite deplasările, cu excepţia situaţiilor urgente.

Reprezentanții Consulatului României din Catania au luat legătura cu femeia și i-au comunicat disponibilitatea de a oferi tot sprijinul necesar, inclusiv pentru repatrierea soțului decedat.

În continuare redăm comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Externe

Referitor la situația generată de condițiile meteorologice nefavorabile din Malta, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Potrivit datelor obținute de către reprezentanții oficiului consular de la Catania, un cetățean român a decedat și altul a fost rănit.

Persoana rănită a fost transportată la o unitate medicală din zonă, starea de sănătate a acesteia fiind stabilă. Reprezentanții oficiului consular au luat legătura, în regim de urgență, cu cetățeanul român spitalizat. Acesta a precizat faptul că starea sa de sănătate este stabilă și că membrii de familie au fost informați cu privire la acest incident.
Consulatul României la Catania monitorizează cu prioritate situația, este în contact atât cu autoritățile locale, cât şi cu cetățeanul român și va oferi întreaga asistență consulară necesară, inclusiv pentru îndeplinirea formalităților legate de repatrierea trupului neînsuflețit al persoanei decedate.”

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
48 de persoane, suspectate că fac parte din gruparea ISIS, reținute în Turcia

Forțele de ordine turcești au reținut 48 de persoane pe care le suspectau că fac parte din gruparea Stat Islamic. Agenția de știri Andolu relatează că aceștia plănuiau lansarea unui atac.

19 morţi şi zeci de răniţi după ce un autobuz s-a răsturnat în Hong Kong

Tragedie uriaşă pe o şosea din Hong Kong.

Elicopter militar turc, doborât în Siria: Erdogan: „Vor plăti prețul”

Un elicopter militar turc a fost doborât în timpul operațiunii „Ramura de măslin”, efectuată în nordul Siriei.

Recomandări
SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Hackerii care susțin că au furat datele a sute de clienți Revolut cer o răscumpărare de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.