Reuters: Distracția se îmbină cu armele, la palatul de vară al lui Kim Jong-un

Wonsan
Getty

Orașul-port Wonsan ar fi locul în care liderul nord-coreean Kim Jong-un preferă să se retragă vara, fiind nu doar un viitor centru turistic, ci și un loc foarte bun pentru testarea de rachete.

Liderul de la Phenian a început reconstruirea orașului în care trăiesc 360.000 de persoane, întrucât dorește să îl transforme într-o stațiune turistică de miliarde de dolari. 

Însă Wonsan nu este doar un loc în care familiile se strâng pe plajă să facă grătare, unde merg la pescuit sau mănâncă înghețată pe faleză, ci și locul din care oficialii de la Phenian au lansat aproape 40 de rachete, ca parte din programul nuclear, scrie Reuters.

„Din exterior, poate părea irațional că liderul Kim Jong-un testează rachete într-un loc pe care vrea să-l dezvolte economic, însă acesta este modul în care el își conduce țara”, consideră Lim Eul-chul, expert pe problemele economice nord-coreene, la Universitatea Kyungnam din Coreea de Sud.

Cercetătorii și persoanele familiare cu proiectul demarat de liderul de la Phenian consideră că această combinație între turism și arme nucleare este emblematică pentru strategia de supraviețuire a lui Kim Jong-un.

Citește și
kim jong un
Cum și-a denumit o companie săpunul, fără să vrea, cu inițialele liderului de la Phenian
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Investiții de miliarde de dolari

Din 2014, când au fost anunțate primele planuri privind dezvoltarea orașului, acestea s-au extins peste măsură. În 2015 și 2016, Corporația pentru Dezvoltarea Zonei Wonsan a publicat 30 de broșuri, care au aproape 160 de pagini, în mai multe limbi: coreeană, chineză, rusă și engleză.

În contextul în care activitățile turistice nu sunt sancționate de Națiunile Unite, broșurile se adresează potențialilor investitori străini. Pentru dezvoltarea Zonei Turistice Speciale din Wonsan, care acoperă mai mult de 400 de kilometri pătrați, Coreea de Nord are nevoie de 1,5 miliarde de dolari din partea potențialilor investitori străini. Până în prezent, în regiune a fost construită o stațiune de ski și un aeroport.

Conform uneia dintre broșuri, Zona include aproape 140 de obiective istorice, 10 plaje, 680 de atracții turistice, mai multe resorturi balneare, lacuri naturale și „peste 3.3 milioane de tone de noroi cu efecte terapeutice”.

Proiectele prin care Kim Jong-un încearcă să atragă investitori includ un centru comercial de 197 milioane de dolari, terenuri de golf, în valoare de 123 de milioane de dolari, cât și un supermarket în valoare de 7,3 milioane de dolari.

În cursul anului, Kim Jong-un a trimis 16 oficiali nord-coreeni în Spania, pentru a strânge idei privind dezvoltarea Zonei Turistice Wonsan. Ei au mers la unul dintre cele mai mari complexe turistice ale țării, Marina d’or, cât și la parcul de distracții tematic Terra Mitica din Benidorm.

„Delegații nord-coreeni au văzut aceste locuri cu ochii lor și au și filmat câteva dintre ele”, a declarat un purtător de cuvânt al ambasadei Coreei de Nord din Madrid.

Vizita a fost confirmată de oficiali ai ambelor resorturi. De exemplu, un purtător de cuvânt al Terra Mitica a precizat că delegația a fost foarte impresionată de zonele tematice, care imită civilizații antice din Egipt, Grecia și Roma.

Până acum, niciun partener internațional important nu a anunțat că ar dori să investească în proiectele lui Kim Jong-un din Wonsan. Noul aeroport, finalizat în anul 2015, nu a fost încă inaugurat.

Vrea să obțină simpatia nord-coreenilor

În ciuda sancțiunilor impuse de Națiunile Unite, diplomații nord-coreeni susțin că planul privind dezvoltarea acestei zone sunt vitale pentru Kim Jong-un, din punct de vedere strategic. Când acesta a preluat puterea, în 2011, a moștenit o societate condusă de armată, dar ai cărui oameni au spraviețuit procurând cele necesare de pe piața neagră.

Deși, teoretic, Coreea de Nord are o economie centralizată, șapte din 10 nord-coreeni depind de schimburile private pentru a supraviețui, a explicat fostul adjunct al ambasadorului Coreei de Nord la Londra, Thae Yong Ho.

Din exterior, Kim Jong-un este perceput ca un lider care deține controlul absolut, însă este mult mai vulnerabil decât pare, în ceea ce privește comerțul, a mai spus fostul diplomat, pentru Reuters.

Răspunsul lui la această problemă este, parțial, arsenalul nuclear, întrucât Kim Jong-un speră că vor costa mai puțin decât întreținerea armelor convenționale. Celaltă componentă a strategiei sale este reprezentată de proiectul de dezvoltare al regiunii Wonsan, prin care ar urmări să taie din fondurile pe care le alocă Armatei și să le aloce dezvoltării economiei.

„Kim Jong-un știe că poate controla populația și își poate consolida puterea, pe termen lung, dacă sporește implicarea sa în problemele economice ale țării”, mai susține fostul Thae Yong Ho.

Broșurile promit investitorilor profituri mari, cât și condiții preferențiale. Mai mult de atât, terenurile le sunt închiriate pe perioade de până la 50 de ani.

Vrea să atragă cel puțin un milion de turiști anual

Prin acest proiect măreț, Coreea de Nord vrea să atragă, anual, cel puțin un milion de turiști. Pe termen lung, Phenianul speră să atragă între cinci și 10 milioane de turiști.

Potrivit Reuters, nu există statistici actualizate despre numărul turiștilor care ajung în Coreea de Nord. Beijingul preciza că, în 2012, peste 237.000 de chinezi au mers în Coreea de Nord, doar într-un an, însă din 2013, statisticile n-au mai fost făcute publice. În schimb, în Coreea de Sud au mers, în 2016, opt milioane de cetățeni chinezi.

Potrivit unui think-thank sud-coreean, Coreea de Nord ar încasa, anual, aproape 44 de milioane de dolari din turism, aproximativ 0,8% din PIB-ul țării. Aproximativ 80% dintre cei care ajung aici sunt turiști chinezi. Ceilalți 20% sunt Occidentali și ruși.

„Oficialii și rezidenții din zonă înțeleg cum funcționează turismul și sunt prietenoși cu vizitatorii”, se precizează într-una dintre broșuri.

Destinație de vară pentru mai-marii statului

Totodată, Wonsan este descrisă drept „destinația de vară” a Departamentului de Securitate al statului nord-coreean, instituție care gestionează activitatea a șase lagăre pentru prizonieri și care monitorizează activitățile oamenilor de rând.

Lângă una dintre plaje se află sediul Biroului General Daesong, organism cunoscut drept „Biroul 39”, care se ocupă cu obținerea de bunuri pentru familia Kim.

Forțele de securitate ale lui Kim Jong-un se bucură de soare, în Wonsan

În 2014, liderul de la Phenian și-a adus militarii de top într-o excursie la Wonsan. Imagini difuzate la televiziunea de stat relevă cum oficiali de top și-au lăsat uniformele pentru costume de baie, bucurându-se de soare și de apă.

Pe de altă parte, în luna aprilie a acestui an, Kim Jong-un a folosit o plajă din apropierea noului aeroport, pentru lansarea unei rachete, descrisă de presa de stat drept „cea mai mare” care a fost testată până în prezent. În imaginile apărute la televiziunea de stat se poate observa cum racheta țintește o insulă din larg.

Simbolismul ascuns al Wonsanului

Reuters notează că Wonsan are și o semnificație simbolică pentru dinastia kim, întrucât este locul în care Kim Il Sung, fondatorul Coreei de Nord și bunicul actualului lider, și-a adus contribuța la încheierea influenței japoneze, în 1945. Astfel, dacă Kim Jong-un va reuși să dezvolte regiunea, își va consolida imaginea, pe termen lung.

Mai mult de atât, sunt multe voci care speculează că Wonsan ar fi locul nașterii liderului nord-coreean, deși nu există informații oficiale în acest sens. Speculațiile se bazează, mai ales, pe faptul că acesta este locul în care și-a petrecut copilăria.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Kim Jong-un și-a numit sora mai mică într-o funcție cheie
Kim Jong-un și-a numit sora mai mică într-o funcție cheie

Liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a conferit surorii sale mai multă putere, promovând-o într-o funcție importantă, în cadrul organului executiv al partidului.

Cum și-a denumit o companie săpunul, fără să vrea, cu inițialele liderului de la Phenian
Cum și-a denumit o companie săpunul, fără să vrea, cu inițialele liderului de la Phenian

Unilever, companie producătoare de produse de nutriție, igienă și îngrijire personală, și-a numit noua colecție de săpunuri și geluri de duș cu inițialele liderului de la Phenian Kim Jong-un.

INFOGRAFIC: Nouă statistici importante despre Coreea de Nord
INFOGRAFIC: Nouă statistici importante despre Coreea de Nord

În timp ce războiul declarativ dintre Coreea de Nord și Statele Unite ia amploare, comunitatea internațională continuă să aibă foarte puține informații referitoare la situația din interiorul țării astiatice.

Recomandări
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”

Rusia a anunţat joi că deţine ”proba” care arată că autorii atentatului soldat cu 143 de morţi în apropiere de Moscova întreţineau legături cu ”naţionalişti ucraineni”, acuzaţii catalogate de către Statele Unite drept ”propagandă absurdă”.

România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.