Preşedinta Georgiei respinge o convocare primită de la Parchet, după ce a denunțat fraude electorale

62394637
Getty

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili a anunţat miercuri că nu va da curs unei citaţii a Parchetului, care a deschis o anchetă şi a convocat-o pentru a proba acuzaţiile, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.

Partidul de guvernământ Visul Georgian al premierului Irakli Kobajidze a obţinut la scrutinul desfăşurat sâmbătă aproape 54% din voturi, iar cele patru formaţiuni ale opoziţiei împreună aproape 38%. Acestea din urmă, sprijinite de preşedinta Salome Zurabişvili, susţin că au existat fraude şi cer noi alegeri sub o "administraţie internaţională". Prin urmare, Parchetul georgian a deschis o anchetă pentru investigarea presupuselor fraude electorale şi a convocat-o pentru joi pe preşedinta Zurabişvili să prezinte dovezile în sprijinul acuzaţiilor sale.

Vorbind la o conferinţă de presă, preşedinta Zurabişvili a spus că nu este sarcina ei să prezinte dovezi şi că nu se va prezenta la Parchet. "Fiecare să-şi facă treaba şi să nu-şi regleze conturile politice cu preşedinta", a indicat aceasta. Ea le-a sugerat procurorilor georgieni să-l convoace şi pe şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, despre care a afirmat că "a spus de asemenea că are informaţii despre încălcări grave la alegerile din Georgia". "Încălcările şi falsurile au fost sistematice. Alegerile au fost furate masiv în toate formele posibile şi imposibile", susţine în continuare Salome Zurabişvili.

Între timp, comisia electorală a anunţat rezultatul renumărării manuale a voturilor în 366 de secţii de votare, renumărare efectuată nu în urma acuzaţiilor de fraudă, ci în virtutea unei prevederi recent introduse în legislaţia electorală pentru a creşte credibilitatea alegerilor printr-o verificare suplimentară. Astfel, în 334 dintre aceste secţii rezultatul a rămas acelaşi, iar în celelalte 32 a suferit "schimbări nesemnificative", a anunţat comisia.

Observatorii internaţionali, din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODHIR), au consemnat buna organziare a scrutinului, rata ridicată a prezenţei la urne şi varietatea alternativelor, dar au denunţat acţiuni de coerciţie faţă de unii alegători angajaţi în sistemul public.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ultima petrecere de Halloween la Casa Albă, pentru soții Biden. Cum s-a costumat Jill Biden

Președintele Joe Biden și soția sa, Jill - costumată în urs panda au găzduit ultima petrecere de Halloween, la Casa Albă.

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune în Marea Japoniei

Coreea de Nord a lansat joi o „rachetă balistică cu rază lungă de acţiune”, a anunţat armata sud-coreeană.

Thom Yorke a părăsit scena după ce a fost huiduit de un protestatar pro-Palestina la un concert din Melbourne. VIDEO

Thom Yorke, solistul trupei Radiohead, a coborât de pe scenă în timpul unui concert solo susţinut miercuri seară la Melbourne, după ce a fost huiduit de un protestatar pro-Palestina.

Recomandări
De ce l-a desemnat Nicușor Dan premier pe Siegfried Mureșan. Președintele are și o nemulțumire: „Mi-aș fi dorit asta”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre desemnarea ca premier a lui Siegfried Mureşan, că a ales persoana care are cele mai multe voturi în spate, la acest moment, el precizând că i-ar fi plăcut să aleagă o persoană care are deja o majoritate.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,