Decizia lui Donald Trump cu privire la extinderea TikTok în SUA. Cât timp va mai fi valabilă platforma pe piața americană

62552983
Shutterstock

Preşedintele american, Donald Trump, va extinde, pentru a treia oară, termenul limită până la care TikTok US trebuie să devină companie americană sau să iasă de pe piaţa americană.

Secretarul de Presă al Casei Albe a confirmat marţi că preşedintele Donald Trump va semna un nou ordin executiv prin care termenul limită pentru blocarea TikTok este extins cu alte 90 de zile.

Aceasta va împinge noul termen până la care TikTok poate vinde divizia din Statele Unite către o companie americană pentru a evita să fie eliminată de pe piaţa locală spre jumătatea lunii septembrie. Termenul limită iniţial a fost 20 ianuarie.

De atunci, TikTok a beneficiat de două prelungiri a câte 90 de zile fiecare, iar acum începe a treia prelungire similară.

Problemele TikTok în Statele Unite au început în primul mandat al lui Donald Trump, actualul preşedinte american fiind cel care a luat mai multe măsuri împotriva companiilor chineze.

Atitudinea lui Donald Trump faţă de TikTok s-a schimbat radical în al doilea mandat, după ce a putut să-şi desfăşoare nestingherit campania electorală pe platforma chinezească.

Biden a lăsat viitorul aplicației TikTok pe mâna administrației Trump

Preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden, a promulgat în aprilie 2024 legea care obliga TikTok să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance până pe 19 ianuarie, respectiv să vândă aplicaţia pentru SUA unui cumpărător agreat de administraţia americană, în caz contrar sancţiunea fiind eliminarea TikTok din magazinele de aplicaţii pentru smartphone-uri în SUA.

Compania ByteDance a refuzat să se conformeze acestei legi, pe care a atacat-o în justiţie, dar Curtea Supremă a SUA i-a respins vineri contestaţia.

Totuşi, administraţia preşedintelui Biden a transmis pe final de mandat că nu va impune aplicarea acelei legi şi că va lăsa viitoarea administraţie republicană să decidă ce va întâmpla cu TikTok în SUA.
 

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62553227
Trei țări și-au anulat zobrurile spre Bali, după ce un vulcan a erupt. Cenușa a fost aruncată la 11 km înălțime. VIDEO

Mai multe zboruri către insula turistică indoneziană Bali au fost anulate sau întârziate, iar aeroportul din Maumere din provincia East Nusa Tenggara a fost închis din cauza erupţiei vulcanului Lewotobi Laki-laki.

62553220
UE vrea să accelereze înarmarea statelor membre. Noile propuneri pentru reducerea birocrației militare

Comisia Europeană vrea să accelereze înarmarea statelor membre și propune reguli mai simple pentru industria de apărare.

62553205
Un câine din California a devenit erou, după ce un urs a intrat prin „efracție” în casa stăpânilor lui. Ce a făcut patrupedul

În statul american California, un câine curajos a devenit erou peste noapte, după ce a descoperit că un urs uriaș a dat buzna în casa stăpânilor lui.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.