Caz șocant în SUA. Un băieţel de 2 ani şi-a împuşcat mortal tatăl

62264203
Getty

Un băieţel de 2 ani, din Florida, SUA, şi-a ucis accidental tatăl. Micuțul a tras cu o armă încărcată care a fost lăsată nesupravegheată de părinţii săi, au anunțat, luni, autorităţile locale, informează AFP.

La sosirea lor la domiciliul victimei, pe 26 mai, lângă Orlando, polițiștii, care au fost alertați printr-un apel, au descoperit-o pe mamă copilului, Marie Ayala, în timp ce-i făcea masaj cardiac soţului ei, Reggie Mabry, lovit de un glonţ.

Inițial, oamenii legii au crezut că bărbatul de 26 de ani, decedat puţin mai târziu la spital, s-a împuşcat, dar cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului le-a spus anchetatorilor că autorul loviturii fatale a fost fratele său de 2 ani, a explicat şeriful comitatului Orange, John Mina, într-o conferinţă de presă.

Pistolul se afla într-un rucsac pe care Reggie Mabry îl lăsase nesupravegheat pe jos, iar copilul, după ce l-a găsit, şi-a împuşcat tatăl în spate, care se juca pe computer, se arată în documentele instanţei.

Cei cinci membri ai familiei, printre care o fetiţă de 5 luni, se aflau în aceeaşi cameră la momentul evenimentelor.

Părinți certați cu legea

Ambii părinţi erau eliberaţi condiţionat după mai multe infracţiuni de neglijare a copilului şi consum de droguri, a subliniat şeriful.

"Proprietarii de arme care nu le depozitează în siguranţă sunt doar la o fracţiune de secundă distanţă de aceste tragedii", a deplâns el.

Statele Unite sunt în mod regulat îndoliate de astfel de tragedii. În august 2021, un copil de 2 ani a confiscat astfel o armă lăsată într-un rucsac, înainte de a-şi ucide mama aflată în mijlocul unei întâlniri pe Zoom, cu un glonţ în cap.

Acest accident intervine şi în timp ce dezbaterea privind reglementarea armelor de foc face ravagii în ţară, după mai multe atacuri armate mortale într-un supermarket, un spital sau chiar o şcoală primară.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62264192
Ministrul Mediului din Republica Dominicană, împușcat mortal de un apropiat în biroul din Minister

Ministrul Mediului din Republica Dominicană, Orlando Jorge Mera, a fost împuşcat mortal luni de un apropiat în biroul său din interiorul ministerului.

62252900
Moțiunea de cenzură împotriva lui Boris Johnson a picat. Premierul britanic rămâne în funcție

Premierul Boris Johnson rămâne în funcție după ce a primit 211 voturi de încredere, potrivit BBC. 148 de  voturi au fost împotriva prim-ministrului.

62252184
SUA au ordonat confiscarea a două avioane ale lui Roman Abramovici. Ce sancțiuni a încălcat oligarhul rus

Ministerul american al Justiţiei a ordonat luni confiscarea a două avioane aparţinând oligarhului rus Roman Abramovici, afirmând că acestea au fost utilizate încălcând sancţiuni adoptate împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.