Amintiri despre Osama bin Laden. Ce spune regizorul care l-a facut celebru

60488655

La o saptamana de la uciderea lui Osama bin Laden, presa internationala, fascinata de povestea lui, continua sa-i cerceteze trecutul.

Un reporter CNN a stat de vorba cu un fost prieten, un regizor egiptean care l-a insotit patru ani pe terorist in timpul rezistentei antisovietice din Afganistan. Pe atunci il admira, iar filmele sale l-au ajutat pe bin Laden sa devina popular in lumea araba. Egipteanul are imagini inedite din tineretea lui Osama.

La sfarsitul anilor '80, rezistenta antisovietica afgana castiga adepti in toata lumea araba. Osama bin Laden aduna in jurul sau un grup de 120 luptatori arabi aflati in prima linie.

Regizorul egiptean l-a insotit pe Osama 4 ani realizand trei documentare despre el. Asa a inceput razboiul sfant si popularitatea lui Osama.

In 1991, bin Laden s-a intors in Arabia Saudita ca un erou, dupa infrangerea sovieticilor. In scurt timp, gaseste un nou inamic, in americani, iar discursul lui devine din ce in ce mai radical. Regizorul egiptean l-a avertizat sa nu sa omoare civili, dar in zadar. Au urmat atacurile teroriste din 11 septembrie. Osama a devenit astfel cel mai cautat om de pe planeta. Dupa zece ani, a fost ucis de un comando american in Pakistan.

Povestea clanului bin Laden: Un tata cu 22 de sotii si afaceri cu Bush

Sotia preferata a lui bin Laden: In ultimii 5 ani nu a iesit din camera sa


 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Casa care te apara de Apocalipsa. Unde se afla cubul de beton si cum arata

Cea mai sigura casa din lume exista. Unde? Chiar in orasul Varsovia din Polonia, unde arhitectii au venit cu solutii pentru posibile scenarii apocaliptice.

FOTO. Caz extrem de rar: gemeni topiti in China. Reactia medicilor

O fetita cu doua capete s-a nascut in provincia chineza Sichuan din sud-vestil Chinei. Potrivit medicilor, acesta este un caz foarte rar.

300 de asteroizi ne ameninta existenta. Specialistii NASA la Bucuresti

Specialistii de la NASA si oameni de stiinta din lumea intreaga s-au adunat la Bucuresti ca sa dezbata un subiect arzator: cum ne aparam planeta de amenintarea asteroizilor.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.