Tragedia de la Colectiv, prin ochii unei asistente: AM VAZUT IADUL! Mergeau, urlau, se tarau, erau tineri desfigurati

×
Codul embed a fost copiat

O asistenta medicala de la Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov a povestit momentele de groaza prin care a trecut la interventia de vineri seara, dupa incendiul produs in Clubul Colectiv, in urma caruia 27 de persoane au murit.

"Totul era ca un cosmar. Mergeau, urlau, se tarau. Tineri desfigurati. Urlau multi", a povestit Kiki pentru blogul modapebune.ro, administrat de Ana-Maria Gheorghe.

"Ne-am dus senini. Credeam ca e un incendiu banal initial, am fost al doilea echipaj la fata locului. Apoi au venit pompierii agitati. Primele doua victime. Totul era ca un cosmar. Mergeau, urlau, se tarau. Tineri desfigurati. Urlau multi. Eram doua salvari. Una dintre victime, erau o tanara, ranita grav. Tipa la mine sa venim multi. Ma implora. Spunea ca sunt 300 de tineri, arsi, calcati in picioare. Am implorat plangand pe cei de la dispecerat ca sunt sute de oameni arsi. Plangeam. Sareau arsi pe mine, urlau. Voiau sa intre multi in ambulante. Si nu puteam sa plecam cu fata ranita grav. Nu se dadeau din drum. Abia atunci s-a dezlantuit cosmarul. Au venit alti patru grav raniti. Izbeau in mine. In salvare. Le curgea pielea, carnea. Urlau sa ii iau, sa nu ii las in urma. Am implorat dispeceratul sa aduca mai multe ambulante, ca e haos. Sa vina politia. Rupeau jacheta de pe mine", a povestit impietrita asistenta medicala.

"Apoi, a venit un pompier, avea o tanara de 18 ani, arsa pe 98% din corp, ma implora cu lacrimi de erou: Ia-o mai repede din bratele mele. Doamne, cat de tanara e! Salveaz-o! Am si eu o fata acasa!. Mi s-a facut rau. Veneau multi, multi de tot. Erau indesati in salvari. Civili urlau, tineri raniti trageau de doctori, aproape smulgandu-le hainele. Implorau sa fie ajutati, sa fie salvati. Se aruncau in fata ambulantelor. Dadeau cu pumnii in ambulante.

Am urme de piele arsa, pe mine, pe echipament. Pompierul sef plangea in hohote. Era in soc. Tipa: De ce, Doamne?. Tanara arsa nici nu mai avea haine pe ea. Apoi am intrat urland la Coltea, cu patru raniti grav. Tipam sa vina toti doctorii, ca e carnagiu. Toata lumea era in stare de soc. AM VAZUT IADUL!

Citește și
MEDICI
STAREA RANITILOR. 90 de persoane sunt inca in stare grava. Vesti proaste si despre minorii ce au fost prinsi in incendiu
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Doi doctori de la echipaje au ramas la fata locului. Erau sase tineri, jos pe borduri, in stop cardiorespirator. Soferul din echipaj a resuscitat oameni ore in sir pana i-a crescut tensiunea si i-a tasnit sangele pe nas", a continuat cadrul medical.

 

Printre cei raniti se afla si un baiat de 16 ani, in stare foarte grava si cu arsuri pe tot corpul, mai spune asistenta.

"Mai era un copil de doar 16 ani! 16 ani! A plans echipajul la resuscitarea lui. Nu se indurau. Apoi l-au adus pe fratele lui, pe brate, la mine. Era grav, era ars tot. Avea ochii umflati si rosii, plangea. Intreba: "Sunt rau? E grav?". Apoi au adus altul. Era 70%. Plangeam. Cadea carnea de pe el. Intreba daca mai traieste. Daca e grav. Era aproape de coma. Ii curgeau lacrimi din ochi, cu sange. Imi spunea sa il tin de mana. I-am spus ca am un baiat de-o seama cu el. Mi-a raspuns: Mami, n-o sa mor, nu? Inca iesea fum din el.

La spital parinti pupau ambulantele, urlau unde le sunt copiii. Le-am spus adevarul. Le-am spus ca sunt in stare grava. Mi-au pupat picioarele la Municipal. Era sinistru. Trageau de mine si de colegi, de salvare", a mai spus Kiki.

Guvernul a decretat trei zile de doliu national, incepand de sambata, ca urmare a incendiului din seara zilei de 30 octombrie, de la Clubul Colectiv din Capitala, care s-a soldat cu 27 de morti si 146 de raniti.

Marturia unui medic de la Floreasca

Chirurgul plastician Ina Petrescu, de la Spitalul Floreasca, a povestit, de asemenea, pe Facebook, despre "cea mai grea garda din experienta" sa de medic.

"M-am intors acasa dupa cea mai grea garda din experienta mea de medic chirurg. Asta noapte am coordonat garda Sectiei de chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva. Mi-e greu sa scriu, dupa suferinta pe care am vazut-o in ultimele ore. Povesti de viata intoarse ori distruse din cauza iresponsabilitatii si a coruptiei. Imaginile nu pot surprinde tot iuresul ultimelor ore, emotia dar si determinarea pe care le-am simtit in lupta noastra cu chinurile lor. Respir si acum din fumul pe care l-au adus odata cu ei.

Am avut alaturi de mine, in ultimele 32 de ore, colegi inimosi. Unii dintre ei au raspuns apelului de noapte si au venit de acasa. Impreuna am incercat sa facem tot ce am putut pentru cei 24 de tineri ajunsi la noi. Au varste cuprinse intre 19 si 28 de ani. Tineri, prea tineri pentru ce au trait.

Multi au arsuri majore pe corp, arsuri ale cailor respiratorii si intoxicati cu monoxid de carbon si au necesitat interventii chirurgicale.

Nicio pedeapsa nu ii poate intoarce acum pe cei care au plecat dintre noi. Dar avem nevoie sa stim adevarul si sa facem tot ce e nevoie pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai intample niciodata. Gandurile mele se indreapta catre familile si prietenii celor decedati. Condoleante!

Pentru tinerii aflati in ingrijirea noastra, a medicilor Spitalul de Urgenta din Bucuresti, as vrea sa asigur familiile acestora ca vom face tot ce e omeneste posibil sa ii intoarcem cu bine acasa."

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Inspectiile in cluburi au inceput de sambata seara. Mai multe localuri din Centrul Vechi au anulat petrecerile de Halloween
Inspectiile in cluburi au inceput de sambata seara. Mai multe localuri din Centrul Vechi au anulat petrecerile de Halloween

Multe dintre cluburile din Bucuresti au inceput sa anunte pe paginile de Facebook ca nu-si vor deschide portile sambata seara, in timp ce internautii romani au demarat online actiunea "Nimeni in cluburi!".
 

STAREA RANITILOR. 90 de persoane sunt inca in stare grava. Vesti proaste si despre minorii ce au fost prinsi in incendiu
STAREA RANITILOR. 90 de persoane sunt inca in stare grava. Vesti proaste si despre minorii ce au fost prinsi in incendiu

Fiecare ora care trece poate sa reprezinte un pas crucial pentru fiecare dintre cei 145 de raniti, internati in 11 spitale din Bucuresti. Situatia ramane in continuare critica pentru alte 90 de persoane. Au arsuri severe si sunt la terapie intensiva

Incendiul din Colectiv. Bilantul a crescut la 30 de morti. Iohannis:
Incendiul din Colectiv. Bilantul a crescut la 30 de morti. Iohannis: "Sa nu mai lasam incompetenta unor institutii sa ucida"

Amintirea noptii de vineri va ramane o rana, care nu se va inchide probabil niciodata pentru supravietuitori si pentru familiile indoliate. A fost un spectacol cu intrare libera, dar cu iesire imposibila.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.