Războiul comercial dintre China și SUA s-ar putea sfârși în curând. S-a semnat ”Faza 1”

62104295
Agerpres

Războiul comercial dintre China și SUA s-ar putea sfârși în curând. Preşedintele american Donald Trump şi vicepremierul chinez Liu He au semnat miercuri aşa-numita "Fază 1" a acordului comercial menită să reducă tensiunile dintre cele două țări.

Semnarea acordului a avut loc în cadrul unui eveniment desfăşurat la Casa Albă, relatează agenţia macedoneană de ştiri MIA, potrivit Agerpres.

"Mai mare de atât nu poate fi. Menţinerea acestor două naţiuni gigantice şi puternice în armonie este atât de important pentru lume. Lumea ne urmăreşte astăzi", a spus Trump, înainte ca cei doi oficiali de rang înalt să semneze acordul, în cadrul unei ceremonii care a durat 75 de minute.

Acordul ar urma să intre în vigoare luna viitoare.

China s-a angajat să achiziţioneze bunuri americane în valoare de circa 200 de miliarde de dolari într-o perioadă de doi ani, inclusiv produse agricole în valoare de zeci de miliarde de dolari.

Acordul semnat conţine şi un mecanism de monitorizare a aplicării. Trump a afirmat că dacă va fi semnată şi "Faza a 2-a" a acordului, taxele vamale impuse Chinei vor fi diminuate.

"Astăzi facem un pas foarte important care nu a mai fost făcut până acum împreună cu China spre un viitor comerţ corect şi reciproc semnând Faza 1 a acordului comercial istoric. Împreună, îndreptăm greşelile trecutului", a afirmat liderul de la Casa Albă.

"Este bine pentru China, SUA şi lumea întreagă", a spus la rândul său vicepremierul chinez Liu He.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62088080
Un român a obținut ștergerea unei datorii de 62.000 de euro la bancă după ce a suferit un accident grav
Un bucureştean a obţinut ştergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 euro) în urma negocierii cu banca, intermediată de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar .
62104004
Cea mai scumpă maşină cumpărată de un român anul trecut: un Ferrari de 1,7 milioane de euro
Deși ca popor suntem obișnuiți să ne plângem, iată că un român și-a cumpărat anul trecut un Ferrari 1,7 milioane de euro, fără TVA, iar alți 430 circulă acum cu mașini de peste 150.000 de euro fiecare, tot fără TVA.
62084471
Turcan: Guvernul va amâna cel puțin jumătate de an, prin OUG, plata alocațiilor dublate pentru copii
Guvernul Orban va adopta, în această săptămână, o ordonanță de urgență pentru a amânca până la 1 iulie 2020 plata alocațiilor dublate pentru copii, a declarat, pentru G4Media.ro, vicepremierul Raluca Turcan.