Nica: Peste zece investitori si-au exprimat interesul fata de privatizarea Postei

Dan Nica

Peste zece companii s-au aratat interesate, prin scrisori neangajante, de procesul de privatizare a Companiei Nationale Posta Romana, care se va incheia in luna iunie, a declarat, luni, ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica.

"Sunt multi investitori, peste zece, care si-au exprimat interesul fata de privatizarea Postei, care au solicitat informatii suplimentare in legatura cu acest proces. Nu pot sa divulg numele investitorilor pentru s-au incheiat acorduri de confidentialitate, in conditiile in care sunt listati la bursa", a spus Nica, scrie Mediafax.

El a adaugat ca, prin caietul de sarcini, Guvernul va impune investitorilor care vor participa la licitatie sa depuna o garantie in valoare de doua milioane euro, care sa impiedice repetarea situatiei de la Oltchim.

"Caietul de sarcini va costa 50.000 de euro, la care se adauga garantia de doua milioane de euro. Prin aceste masuri vrem sa impiedicam participarea acelor persoane fizice sau entitati juridice care au avut un comportament inadecvat in cadrul altor procese de privatizare", a spus ministrul, intrebat daca vor fi impuse conditii care sa blocheze accesul lui Dan Diaconescu la privatizarea Postei.

Anul trecut, Diaconescu a fost declarat castigator al licitatiei pentru preluarea Oltchim, dar nu a platit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro, astfel ca tranzactia nu s-a finalizat, iar ulterior combinatului chimic a intrat in insolventa.

Citește și
victor ponta
Ponta:Si eu si Basescu trebuie sa discutam cu FMI de CFR Marfa.Daca ne-am razgandit, sa fie in acord

Posta Romana va fi privatizata prin majorare de capital. Guvernul va selecta investitorii eligibili pana la mijlocul lunii mai, iar contractul de privatizare va fi semnat pana la mijlocul lunii iunie 2013.

Posta Romana este cel mai mare operator de profil si dispune de o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.

Actionarii operatorului sunt Ministerul Comunicatiilor, cu o participatie de 75%, si Fondul Proprietatea, care detine 25% din capital.

In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finantelor Publice.

Compania avea la sfarsitul lui 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numarul mediu de salariati a scazut cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! A murit pe teren, chiar în timpul meciului, dintr-un motiv bizar
NEWS ALERT Tragedie! A murit pe teren, chiar în timpul meciului, dintr-un motiv bizar
Citește și...
Dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA, retrimis de la ICCJ la Tribunalul Bucuresti
Dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA, retrimis de la ICCJ la Tribunalul Bucuresti

Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus miercuri retrimiterea dosarul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA) la Tribunalul Bucuresti.

Ponta:Si eu si Basescu trebuie sa discutam cu FMI de CFR Marfa.Daca ne-am razgandit, sa fie in acord
Ponta:Si eu si Basescu trebuie sa discutam cu FMI de CFR Marfa.Daca ne-am razgandit, sa fie in acord

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, ca atat el, cat si presedintele Traian Basescu trebuie sa discute cu delegatia FMI referitor la CFR Marfa.

ARO,disparitia unui simbol-Partea III.O privatizare prin furt,dezinteres controlat si interes tintit
ARO,disparitia unui simbol-Partea III.O privatizare prin furt,dezinteres controlat si interes tintit

Privatizarea ARO ar trebui introdusa in manuale. La capitolul "asa nu!". Este blestemul unei privatizari fara cap, al unor afaceri greu de patruns care au atins intreaga industrie romaneasca si continua sa faca victime.

Recomandări
Crăciun pe Valea Prahovei. Zeci de unităţi de cazare şi-au aşteptat în zadar oaspeţii. „Nu putem face faţă concurenţei”
Crăciun pe Valea Prahovei. Zeci de unităţi de cazare şi-au aşteptat în zadar oaspeţii. „Nu putem face faţă concurenţei”

Zeci de unităţi de cazare de pe Valea Prahovei au avut camere libere în acest an de Crăciun, o situaţie greu de imaginat în urmă cu câţiva ani, când rezervările se făceau încă din octombrie, noiembrie sau chiar cu un an înainte.

Zăpada și gerul i-a pus în dificultate pe unii turiști plecați la drum de Crăciun. Ninsori importante în mai multe zone
Zăpada și gerul i-a pus în dificultate pe unii turiști plecați la drum de Crăciun. Ninsori importante în mai multe zone

Prima zi de Crăciun a adus vreme rece, zăpadă și ger. La munte, vântul a suflat cu putere, iar pe șosele turiștii s-au trezit într-un scenariu pentru care nu erau pregătiți.

Sezonul de gripă a început mai devreme, cu peste 100.000 de infecții respiratorii. Avertismentul medicilor
Sezonul de gripă a început mai devreme, cu peste 100.000 de infecții respiratorii. Avertismentul medicilor

Sezonul de gripă a început mai devreme anul acesta, iar autoritățile au emis deja o alertă epidemiologică. Asta după ce timp de trei săptămâni numărul cazurilor a crescut alarmant și a fost înregistrat și primul deces.