O femeie de 100 de ani din Alba Iulia a votat un presedinte care "sa puna tara la loc". Ce le transmite tinerilor din Romania

Elisabeta Joldea

Elisabeta Joldea din Alba Iulia, care implineste 100 de ani, a mers la vot si asteapta de la viitorul presedinte "sa fie om cinstit", sa iubeasca romanii si "sa puna tara la loc", iar daca nu va face asta "sa se care".

Elisabeta Joldea, care in aceasta luna va implini 100 de ani, a mers inca de la prima ora la Sectia de votare numarul 1 din Alba Iulia, spunand ca a vrut sa isi faca datoria fata de tara pentru ca o iubeste si ca vrea sa ajute "sa fie bine" in Romania.  "Eu intotdeauna prima vreau sa fiu si la biserica, si la vot. Vreau sa imi fac datoria catre tara. Imi iubesc tara si vreau sa votez si sa ajut sa fie bine in tara noastra", afirma batrana.

Femeia, purtand o palarie maro si imbracata elegant, cu haine de "duminica", asa cum ii place sa spuna despre tinuta din ziua alegerilor, spune ca si-a indemnat toti membrii familiei, dar si cunoscutii si vecinii sa mearga la vot. Aratand spre doi barbati care o insoteau si despre care spune ca ii sunt rude, ea afirma ca si acestia au mers la vot la indemnul ei si apoi vor merge la biserica, pentru ca asa face "un bun roman".

Intrebata daca a lipsit vreodata de la vreun scrutin, femeia incepe sa isi caute buletinul, spunand ca vrea sa arate dovada ca mereu si-a facut "datoria" si nu a lipsit niciodata. "Va arat buletinul ca totdeauna am fost la vot. De cand mi-a dat voie sa votez, eu am votat si am fost mereu prima la vot. N-am lipsit niciodata (…) Intr-un an, nu mai stiu la ce alegeri, a fost zapada mare si am mers singura pe urma unei masini pana la sectie si tot am votat. Si acum, in 25 mai, cand am votat pentru parlamentarii europeni, am fost la vot si voi merge la toate alegerile, cat voi trai. E dreptul meu, dar si obligatia pe care o am pentru tara mea", considera femeia.

Citeste si: Femeia din Giurgiu care a adus locuri de munca in sat, cu ajutorul traditiilor. A reusit sa adune comunitatea in jurul ei

Citește și
alegeri prezidentiale vot la Sibiu 2014
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Cei mai harnici la vot au fost sibienii. Doua sectoare ale Capitalei, in topul prezentei la vot

Intrebata ce asteptari are de la viitorul presedinte al Romaniei, Elisabeta Joldea ramane putin pe ganduri, dar apoi spune categoric, agitand usor mana in aer, ca vrea ca "seful tarii" sa fie un om cinstit, sa iubeasca romanii si "sa puna tara la loc". "Sa fie un om cinstit, sa ne iubeasca si sa puna tara la loc. Daca nu, fiuuuu (fluiera usor - n.r.)…Sa se care!", afirma batrana.

Ea spune ca are o parere destul de proasta despre politicienii de astazi, considerand ca, din pacate, ”Romania nu mai are oameni cumsecade, cum au fost Nicolae Titulescu sau Iuliu Maniu”. "Eu sunt o femeie batrana si lucrez si acum, la varsta asta, ca sa imi asigur traiul, iar ei vin si doar fura. Pai se poate asta, se poate sa isi bata joc de noiO Ne doare sufletul cand vedem ca noi ii votam si ei uita de noi. Nu avem oameni cumsecade. Am avut oameni cum erau Titulescu, Maniu si multi altii care au tinut tara. Si asa cum a fost atunci a fost mai bine si mai liniste. Dar acum parca au innebunit", e de parere batrana.

Chiar daca a votat pentru un viitor presedinte al Romaniei, Elisabeta Joldea este monarhista convinsa, spunand ca regele ar fi mai bun decat un presedinte deoarece cel putin ar fi "un om dintr-o familie onorabila". "Care va fi presedinte cel putin trebuie sa fie asa cum trebuie. Daca nu, cred ca va fi foarte trist pentru tarisoara noastra. A avut oameni mari tara asta, a avut un rege. De ce nu poate fi din nou regele? Cel putin atunci stim sigur ca am avea un om dintr-o familie onorabila", afirma batrana.

Intrebata ce parere are despre cei care nu voteaza, Elisabetea Joldea spune ca "ar trebui sa le fie rusine" ca sunt "lenesi si puturosi" si nu isi fac datoria fata de tara. "Sa le fie rusine! Sunt lenesi si puturosi, ca daca ar iubi tara n-ar lasa sa fie asa cum e. Eu am dat un exemplu, nu numai in viata sau la vot, ci si acasa. Eu sunt batrana, dar mie imi place sa fie toate puse la punct, asa batrana cum sunt muncesc si imi pun locuinta in ordine. Si un presedinte ar trebui sa faca la fel, sa munceasca si sa puna tara in ordine", explica batrana.

De altfel, in multe din sectiile de votare din Alba Iulia cei mai multi alegatori care si-au exercitat dreptul de vot in prima parte a zilei au fost varstnici. La sectia de votare din cartierul Lipoveni din municipiu, pana la ora 13.00 votasera aproape 15 la suta dintre alegatori, majoritatea fiind persoane varstnice, spun reprezentantii sectiei."Eiiii, tinerii se trezesc mai tarziu. Eu am mers la biserica si acum am venit la vot. E obligatie, eu cred", spune un pensionar in timp ce iese din sectia de votare, aratand buletinul plin cu autocolante, ca dovada ca a fost prezent la toate alegerile trecute.

La aceeasi sectie a votat si Alexandra Horvath din Alba Iulia, in varsta de 72 de ani, care, desi spune ca nu mai are incredere in politicieni, a mers duminica la vot in speranta ca va primi o pensie mai mare. "Sa ne dea pensii mai bune. Pensia mea nu-mi ajunge. Dupa aproape 30 de ani in Ardeleana (fosta fabrica de incaltaminte din Alba Iulia - n.r.) am 700 de lei pensie. Nu ajunge. Si am incalzirea pe lemne, sunt singura, nu mai am sot", povesteste femeia.

Un alt pensionar se opreste si el si spune ca "alegerile astea vor aduce pana la urma ceva bun".  "Sunteti de la presa? Vreau sa va spun un lucru: daca nu votam, nu putem cere sa fie mai bine. Eu sunt sigur ca alegerile astea vor aduce pana la urma ceva bun. Eu am incredere, dar nepotul meu, care e ca voi, mi-a zis azi: «Bunule, nu te mai duce, ca te duci degeaba si ies tot aia care trebuie»", afirma barbatul.

Pensionarul, care a lucrat in invatamant, spune ca ar trebui sa se faca "o cultura a votului" la tanara generatie, care nu intelege importanta acestuia si mai ales faptul ca este o "obligatie in fata tarii".

Sursa foto: Mediafax

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Peste 100 de studenti care au stat la coada in Regie nu au mai votat
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Peste 100 de studenti care au stat la coada in Regie nu au mai votat

Peste 100 de studenti care au asteptat la coada, la sectia 1205 din Complexul Regie din Capitala, nu au mai putut vota la alegerile prezidentiale pana la inchiderea urnelor.

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Cei mai harnici la vot au fost sibienii. Doua sectoare ale Capitalei, in topul prezentei la vot
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Cei mai harnici la vot au fost sibienii. Doua sectoare ale Capitalei, in topul prezentei la vot

Potrivit datelor Biroului Electoral Central, cei mai harnici la vot au fost alegatorii din judetul Sibiu: peste jumatate dintre ei au mers la urne la primul tur al alegerilor prezidentiale

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Imaginile cozilor infernale din strainatate. Romanii au cantat imnul la Londra. VIDEO
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Imaginile cozilor infernale din strainatate. Romanii au cantat imnul la Londra. VIDEO

GALERIE FOTO si VIDEO. Sute de romani stau la cozi in strainatate la sectiile de vot din Bruxelles, Roma, Paris, Tel Aviv, Munchen, Torino, Londra si Chisinau.

INCIDENTE ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Un sucevean a vrut sa voteze avand o copie a cartii de identitate lipita pe un carton
INCIDENTE ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Un sucevean a vrut sa voteze avand o copie a cartii de identitate lipita pe un carton

StirilePROTV.ro va tine la curent, pe tot decursul procesului de vot, cu cele mai noi informatii si cu INCIDENTELE de la ALEGERILE PREZIDENTIALE 2014.

Recomandări
Viscolul și vântul puternic au provocat haos în sudul României și pe litoral. A fost pericol de explozie în Poarta Albă
Viscolul și vântul puternic au provocat haos în sudul României și pe litoral. A fost pericol de explozie în Poarta Albă

Viscolul și vântul puternic au provocat haos, miercuri-noapte, în sudul țării și pe litoral. În localitatea Poarta Albă, județul Constanța, o turbină eoliană a scăpat de sub control, din cauza furtunii, elicea s-a prăbușit.

Surse Reuters susțin că avionul Azerbaidjan Airlines, care s-a prăbușit, ar fi fost doborât de un sistem de apărare al Rusiei
Surse Reuters susțin că avionul Azerbaidjan Airlines, care s-a prăbușit, ar fi fost doborât de un sistem de apărare al Rusiei

Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbușit, provocând moartea a 38 de persoane, ar fi fost doborât de un sistem rus de apărare aeriană, susțin patru surse Reuters, citate de Sky News.

Facturile Nordis, prezentate de Marcel Ciolacu, prezintă mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor
Facturile Nordis, prezentate de Marcel Ciolacu, prezintă mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor

Marcel Ciolacu s-a ținut de cuvânt și a postat pe TikTok documente care, spune el, ar fi dovada că a plătit din banii personali zborurile la Nisa și Madrid.