Cum s-a schimbat harta electorala a Romaniei in ultimii 10 ani. Legatura dintre optiunea de vot si baia in fundul curtii

harta electorala romania 2014 2004

INFOGRAFIC INTERACTIV. In ultimul deceniu, alegerile din Romania au aratat – cel putin pe harta – ca un duel intre Ardeal si Vechiu Regat. Este aceasta doar o iluzie sau arata o falie profunda in societatea romaneasca?

Cu 10 ani in urma, romanii votau pentru prima data un presedinte cu un mandat de cinci ani – si nu de patru, ca pana atunci. Si tot acum 10 ani, pe listele de candidati se remarca o mare absenta: cea a lui Ion Iliescu, omul care de la Revolutie si pana atunci isi lasase amprenta asupra politicii romanesti. Iar in acest deceniu, Romania pare sa se fi rupt pe harta electorala in 2 tari: cea care voteaza candidatii PSD si cea care voteaza candidatii anti-PSD.

Specialistii vorbesc despre “geografia electorala” a Romaniei, o geografie in care in ultimii ani a aparut o noua forma de relief. Sociologul Vasile Dancu, el insusi un fost lider al PSD si actual director al unui institut de sondare a opiniei publice, are si un nume aceasta noua forma de “relief electoral”: Zidul din Carpati. Un zid care ar desparti Muntenia si Moldova – pro-PSD – de Ardealul anti-PSD.

Tot Dancu avertizeaza insa ca acest zid e doar o fantoma si ca de fapt harta votului romanilor e determinata de fapt de situatia sociala. Adica de cat de saraci sunt alegatori, dar si de nivelul lor de educatie si de alti factori. Factori care tin mai putin de faptul ca respectivii alegatori traiesc in Ardeal, Moldova sau Muntenia, cat de faptul ca isi duc zilele intr-un sat/oras/judet sarac sau intr-unul bogat. sociologic putem explica mai bine unele diferente prin cauze economice sau sociale si mai putin prin granite regionale.

Iar sociologul Dumitru Sandu, profesor la Universitatea din Bucuresti, sustine ca situatia este si mai complexa. In opinia sa, exista nu mai putin de 6 “Romanii electorale”, delimitate de saracie, traditii culturale, dar si de relatia cu diaspora.

Citește și
vot in diaspora la Bristol
Umilinta din diaspora a scos Romania la vot. Cum s-au dat peste cap sondajele dupa ce au aparut imaginile din strainatate
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Harta interactiva realizata de www.StirileProTV.ro va arata cum s-a votat in fiecare judet in al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din 2004, 2009 si 2014. Dincolo de argumentele sociologilor, candidatii PSD au fost sustinuti in principal de judetele din Muntenia si Moldova iar Traian Basescu si Klaus Iohannis, de Transilvania, dar si de Dobrogea, pe care cliseul “zidului din Carpati” o omite in general.

Desigur, exista si exceptii. In 2004, la turul II, Maramures, Satu Mare si Salaj votau pentru Adrian Nastase, la fel si Mures, Harghita si Covasna care la ora actuala sunt printre judetele unde Victor Ponta a fost infrant cu cel mai mare procent de voturi. Dintre judetele transilvanene, Hunedoara a ramas constant pro-PSD, Salajul, in schimb, a fost castigat de Iohannis anul acesta; pe de alta parte, dintre cele din Moldova, Suceava a votat impotriva PSD in turul II la ultimele trei alegeri prezidentiale. In Muntenia, Prahova, Ilfov si Capitala au inclinat in general mai degraba impotriva PSD, insa au mai existat si alte exceptii: Gorjul si Argesul au votat in 2004 cu Traian Basescu, Dambovita in 2009.

Daca ar fi sa gasim un punct comun intre judetele care au votat constant impotriva PSD, am putea sa ne referim la faptul ca ele corespund in mare cu regiunile care au fost sub ocupatie straina – Transilvania, Banat, Bucovina (sub Habsburgi), Dobrogea (sub turci). Exceptiile infirma insa o astfel de teorie: Capitala si Prahova voteaza in general anti-PSD, Hundeoara si Salaj – mai degraba pro-PSD.

Nici prosperitatea nu explica singura votul. Tulcea, Harghita si Covasna sunt judete cu salarii medii si PIB/locuitor la coada clasamentului, dar voteaza constant impotriva PSD; in schimb Gorj, un judet care sta mai degraba bine la acest paramentru, e in general de partea social-democratilor. Aici gasiti un infografic interactiv care va arata cum sta fiecare judet in materie de salarii si Produs Intern Brut.

In schimb, o harta care se suprapune mult mai bine cu cea a votului la alegerile prezidentiale este cea a civilizatiei – adica a calitatii locuintelor. Cu exceptia cazurilor Suceava, Hunedoara si Tulcea, aici alegatorii anti-PSD corespund in general cu locuitorii din judetele unde majoritatea caselor au apa curenta, canalizare, incalzire centrala, bucatarie si baie in casa. VEZI AICI INFOGRAFICUL INTERACTIV.

Desigur, poate fi vorba doar de o coincidenta insa profilul alegatorului, realizat de sociologi, ne spune ca nu e chiar asa. Cei care l-au preferat pe Klaus Iohannis ar fi mai degraba oameni tineri, din mediul urban, cu studii medii superioare, oameni pe care cu greu i-am vedea traind fara apa curenta in casa sau cu veceul in fundul curtii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
Citește și...
REZULTATE FINALE, ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. BEC: Iohannis: 54,50 %, Ponta 45,49%. Noua HARTA a Romaniei in doua culori
REZULTATE FINALE, ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. BEC: Iohannis: 54,50 %, Ponta 45,49%. Noua HARTA a Romaniei in doua culori

REZULTATE PARTIALE si FINALE - ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Klaus Iohannis va fi noul presedinte al Romaniei. Votul de duminica al romanilor l-a adus pe actualul primar al Sibiului in fotoliul de la Palatul Cotroceni.

Umilinta din diaspora a scos Romania la vot. Cum s-au dat peste cap sondajele dupa ce au aparut imaginile din strainatate
Umilinta din diaspora a scos Romania la vot. Cum s-au dat peste cap sondajele dupa ce au aparut imaginile din strainatate

16 noiembrie a fost ziua cand toate exit-poll-urile au fost rasturnate de voturile, dar mai ales de exemplul romanilor din strainatate. Am recapitulat evenimentele acestei zile cu accente dramatice.

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014, TURUL DOI. Harta prezentei la vot. Cei mai harnici: Ilfov, Cluj si doua sectoare ale Capitalei
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014, TURUL DOI. Harta prezentei la vot. Cei mai harnici: Ilfov, Cluj si doua sectoare ale Capitalei

HARTA PREZENTEI in turul 2 arata o prezenta mai mare in zona de sud a Romaniei, in timp ce judetele din Vest au ramas pana la aceasta ora "restante".

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”

Cătălin Cârstoiu organizează vineri seară o conferință de presă, în care răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.