Un bloc din București va fi consolidat de Primărie printr-o metodă inovativă. Costul este de 50.000 de euro per apartament

62514040

Un bloc cu 523 de apartamente din București va fi consolidat cu ajutorul unei soluţii inovative, astfel încât locatarii nu vor fi relocați, a anunțat primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Proiectul este finanțat cu 130 milioane lei prin PNCCRS, programul Ministerului Dezvoltării, ceea ce înseamnă 50.000 de euro per apartament. Durata estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 48 de luni.

În prezent. în bloc locuiesc în jur de 900 de persoane, potrivit edilului. 

„Ne pregătim pentru lucrările de consolidare la un imobil din sectorul 1 al Capitalei, situat pe str. Gării de Nord nr. 6-8, care găzduiește aproximativ 900 de persoane. Clădirea are 10 scări și 523 de apartamente, iar lucrările vor fi susținute de o soluție inovativă de consolidare, fără relocarea tuturor locatarilo”, a scris primarul Nicușor Dan pe Facebook.

Expertiza a fost realizată, iar studiul de fezabilitate este aproape finalizat. 

În ce constă metoda inovativă

Directorul executiv al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), Răzvan Munteanu, declară că prin implementarea acestui sistem ar urma să fie mutaţi cel mult 20% dintre locatari, pe durata lucrărilor. În cazul acestui imobil urmează să se realizeze o izolare a bazei. Este vorba despre un sistem care va putea prelua mişcarea clădirii, în timpul unui seism.

„Pentru imobil trebuie să se creeze un spaţiu de mişcare. Asta înseamnă că în cazul unui cutremur, dacă imobilul este pus pe izolatorii de bază, el se va putea mişca stânga-dreapta, faţă-spate, având o mişcare controlată. Dacă implementăm această soluţie, se consolidează prin cămăşuire parterul şi subsolul, urmând ca de la etajul întâi până la ultimul etaj să intrăm cu o soluţie de fibră de carbon. Această soluţie este mai puţin invazivă, în sensul că nu trebuie să mutăm toţi locatarii. Singurii locatari care este necesar să fie mutaţi sunt cei de la scara A, pentru că acolo trebuie creat spaţiu blocului, astfel încât să se poată mişca stânga-dreapta. În partea dreaptă avem suficient loc. În partea stângă trebuie creat spaţiul necesar”, a spus el, pentru Agerpres.

În acest moment, AMCCRS elaborează soluţia din punct de vedere tehnic şi economic. După finalizare, ea va fi supusă aprobărilor la nivelul PMB şi al Ministerului Dezvoltării. Răzvan Munteanu a menţionat că soluţia este una „de ultimă generaţie" şi este mai scumpă decât metoda clasică, însă elimină disconfortul relocării a câtorva sute de familii.

„Relocarea a 600 de apartamente şi debranşarea de la utilităţi, prin soluţia clasică, este aproape imposibil de realizat. Iar din perspectiva costurilor de relocare şi de acomodare, prin închirierea unor apartamente în oraş, iarăşi discutăm de sume foarte mari", a mai spus el.

Unde poate fi implementată metoda

Soluţia nu poate fi implementată decât în cazul imobilelor în jurul cărora există suficient spaţiu liber pe toate cele patru laturi, astfel încât, în caz de cutremur, clădirea să se poată mişca stânga-dreapta, faţă-spate. Astfel, metoda nu poate fi aplicată la imobilele din Centrul istoric sau din zona Magheru şi Bălcescu.

„Avem foarte multe imobile în Bucureşti, de tipologia celui de la Gara de Nord, în blocurile construite în anii '60 - '70. Putem să ne gândim atât la zona Gării de Nord, dar şi la zona Iuliu Maniu sau Colentina. Odată ce validăm acest mod de implementare a soluţiei, ne putem face un plan, împreună cu primăriile de sector, pentru a implementa şi a scala această soluţie la cât mai multe imobile care sunt în aceeaşi situaţie", a evidenţiat primarul general.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62512857
Indivizii care au răpit un tânăr pentru criptomonede de 90.000 de euro, reținuți. I-au deblocat telefonul, dar fără folos

Cinci indivizi care au răpit un tânăr pentru o răscumpărare de 90.000 de euro în criptomonede au fost reținuți, în Vâlcea, la două luni de la faptă.

62514019
Silvicultorii protestează vineri în fața Guvernului. Ei cer abrogarea „ordonanței trenuleț”. Lista completă a revendicărilor

Silvicultorii, alături de ceferişti, militari în rezervă, poliţişti, mineri, siderurgişti, energeticieni, vor protesta vineri în fața Guvernului, a anunțat Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.

62334396
Cutremur de suprafață în Galați. A avut o magnitudine de 3,7

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 3,7 s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 15:37, în Moldova, judeţul Galaţi, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.