Chirurgul Burnei spune ce făcea cu banii din presupusele mite: ”Luam mâncare pentru colegi”

×
Publicitate

"Ultimele 8 luni au fost un coşmar pentru că totul este ireal de nedrept". Sunt cuvintele profesorului Gheorghe Burnei, celebrul chirurg ortoped de la Spitalul ”Marie Curie” din Capitală, acuzat că ar fi primit mită de la rudele pacienţilor săi.

Medicul a rupt pentru prima dată tăcerea de la izbucnirea scandalului şi a reacţionat față de trimiterea sa în judecată. Burnei acuză două organizaţii neguvernamentale că s-ar afla în spatele investigaţiei. Pe de altă parte, recunoaşte că rudele pacienţilor l-ar fi recompensat cu bani pe care, spune el, i-ar fi folosit ca să le cumpere mâncare colegilor.

"Nu am condiţionat niciodată actul medical", îşi începe mărturisirea medicul Gheorghe Burnei. "Am refuzat constant ceea ce toţi pacienţii şi rudele acestora oferă în toate spitalele din ţară".

Astfel se apară într-o scrisoare deschisă chirurgul care a fost trimis în judecată pentru că ar fi luat mită de la familiile copiilor pe care i-a operat.

15 părinţi au povestit în fața procurorilor că i-au dat între 500 şi 1400 de lei medicului pentru intervenţiile chirurgicale.

Burnei replică: ''Dacă aceştia au lăsat bani din proprie iniţiativa, deseori şi fără ştirea mea, i-am folosit pentru a cumpără mâncare pentru cadrele medicale care stăteau alături de mine în operaţii, peste program.''

Acelaşi Burnei susţine că ortopedia este viaţă lui şi că "ultimele 8 luni au fost un coşmar, pentru că totul este ireal şi nedrept."

Asta pentru că medicul este suspect şi într-un dosar penal care investighează mai multe cazuri de malpraxis. Burnei susţine însă în comunicat că două organizaţii neguvernamentale - ”Dăruieşte Viaţă” şi ”Dăruieşte Aripi” ar fi fost în spatele tuturor acuzaţiilor având interese financiare.

''Cele două ONG-uri sorosiste, atât de pornite împotriva chirurgului Burnei, primesc regulat comision pentru pacienţii duşi la anumite clinici din afară ţării pe baza formularului E112. În comisia de aprobare a acestor formulare se află chiar renumitul chirurg Burnei, care respingea toate cazurile care puteau fi operate în ţară”, spune el.

Oficialii organizaţiei Dăruieşte Aripi susţin că afirmaţiile doctorului Burnei sunt nedovedite şi că în favoarea ONG-ului din Constanţa pot depune mărturie părinţii copiilor pe care ajutaţi să ajungă în clinici din străinătate.

Cei de la Dăruieşte Viaţă cataloghează totul drept atacuri calomnioase şi denigratoare: ”Aceste alegatii sunt o defăimare, lipsită de orice fundament, menite doar să arunce o perdea de fum peste acuzaţiile aduse la adresa profesorului Burnei.”

După ce vreme de opt luni a fost obligat să stea departe de sala de operaţii, profesorul Gheorghe Burnei primeşte in  sfârşit, o veste bună de la Tribunalul Bucureşti. Medicii îi permit să îşi trateze din nou chirurgical pacienţii la Spitalul ”Marie Curie”, după ce o decizie similară fusese luată şi în cazul colaborării sale cu un spital privat. Procurorii nu văd însă cu ochi buni această libertate profesională şi insistă pentru menţinerea interdicţiei de a mai profesa.

Nici colegii mai tineri ai chirirugului nu văd cu ochi buni revenirea lui Burnei în Spitalul ”Marie Curie”. Într-o petiţie trimisă conducerii spitalului, 17 medici se opun categoric intoarcerri chirurugului în rândurile lor. Semnatarii documentului susţin că nu îşi pot asocia imaginea cu medicul acuzat şi spun că abia după ce acesta a fost reţinut de autorităţi au avut acces la resursele secţiei de chirurgie ortopedică.

”Profesorul Burnei - se afirmă n document - a condus discreţionar secţia de ortopedie, toate resursele umane şi materiale se care dispunea secţia erau folosite aproape în exclusivitate pentru propiii pacienţi, ceilalţi medici neprimind spaţiu în programul operator, acces la materiale şi aparatură", spun medicii ortopezi din Spitalul Marie Curie.

Manageruul Spitalului ”Marie Curie” şi Comisia de Etică vor trebui să ia o decizie în acelaşi timp cu judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, care vor decide definitiv dacă îi permit sau nu lui Burnei să opereze din nou în spitalul în care s-a consacvrat.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Poveste de dragoste încheiată la poliţie. Româncă sechestrată şi torturată de un iranian

O poveste de iubire născută pe net s-a terminat în teroare în viaţa reală pentru o tânără credulă. Mânată de dorinţa de a cuceri un bărbat înstărit, a căzut în cele din urmă în capcana unui individ fără scrupule.

Ce înseamnă, de fapt, creșterea de 25% a salariilor bugetarilor, de la 1 ianuarie 2018

Peste 1,2 milioane de bugetari au primit luni o veste rea: salariile brute cresc de la 1 ianuarie cu 25%, însă angajaţii vor lua doar câţiva lei în plus.

Expertiză psihiatrică în cazul bărbatului care a ucis o pensionară în plină stradă

Bărbatul din Mioveni care a ucis vineri o pensionară în plină stradă va fi dus, luni, la Spitalul PenitenciarJilava, unde i se va face o expertiză psihiatrică.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.