Ce înseamnă, de fapt, creșterea de 25% a salariilor bugetarilor, de la 1 ianuarie 2018

×
Publicitate

Peste 1,2 milioane de bugetari au primit luni o veste rea: salariile brute cresc de la 1 ianuarie cu 25%, însă angajaţii vor lua doar câţiva lei în plus.

Asta pentru că Guvernul va trece, de fapt, contribuţiile de la angajator la angajat, fără să influenţeze aproape deloc leafă netă. Informaţia a fost anunţată de sindicaliştii din Educaţie şi confirmată ministrul Învăţământului.

Mai mult, scutirea de impozit, pentru lefurile sub 2.000 de lei, promisă de PSD în programul de guvernare, nu se mai aplică.

Sindicaliştii din Educaţie au fost cei care au anunţat că niciun bugetar nu va primi de fapt 25% creştere salarială în mâna.

Anton Hadar, preşedintele Federaţiei ”Alma Mater”: "La prima creştere salarială din 2018, cele 25 de procente care se vor da tuturor bugetarilor vor fi acoperitoare pentru noua strategie a modului de impozitare."

Legea salarizării adoptată anul acesta prevede că toţi bugetarii vor primi 25% în plus la salarii, iar de la 1 martie medicii şi profesorii vor avea din nou creşteri. De fapt, Guvernul recunoste abia acum că cei 25% vor fi de fapt tot banii statului, contribuţiile trecute de la angajator la angajat. Ministrul Educaţiei confirmă că nu va există nicio majorare salarială, pentru că nu sunt prevăzute cheltuieli mai mari în buget.

Liviu Marian Pop, ministrul Educaţiei: "De la 1 ianuarie nu e niciun efort bugetar odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.”

De exemplu, la un profesor cu vechime de 40 de ani şi 2770 de lei în mâna acum, creşterea faţă de salariul actual va fi de doar 117 lei la 1 ianuarie, de 5 ori mai mică decât cea promisă. În aceste condiţii, rămâne de văzut dacă se va aplică majorarea de 20% din martie anul viitor.

Artificiul făcut de Executiv este următorul: prin preluarea contribuţiilor la angajat, la un salariu brut de 200 de lei de exemplu, salariul net creşte doar cu două procente. Creşte, în schimb, brutul, adică angajatul va trimite mai mulţi bani statului, iar angajatorul doar va calcula, reţine şi vira aceste dări. Altă veste proastă a venit şi pentru cei peste 1,4 milioane de români care au salariile sub 2.000 de lei şi pentru care Guvernul PSD promitea impozit ZERO de la 1 ianuarie: măsură nu se mai aplică.

Anton Hadar, preşedintele Federaţiei ”Alma Mater”: "Din gura domnului ministru Mişa am aflat astăzi că nici cei care au salariul minim se pare că nu vor fi scutiţi de un mic impozit."

Ministrul Educaţiei spune clar că executivul a renunţat la scutirea de impozit şi nu se ştie încă ce se va întâmplă cu actuală cota unică.

Liviu Marian Pop, ministrul Educaţiei: "Neavând posibilitatea să facem impozitul pe venitul global, pentru că nu este sistemul ANAF capabil să facă reducerea pe IVG, nu avem cum să venim cu impozit diferenţiat de 10 şi 0%.”

Guvernul are serioase probleme cu banii, potrivit cifrelor de la Finanţe. Deficitul bugetar a fost pe primele 7 luni, de trei ori mai mare că anul trecut, cele mai mari cheltuieli fiind cele cu salariile şi ajutoarele sociale.

Articol recomandat de sport.ro
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Citește și...
Expertiză psihiatrică în cazul bărbatului care a ucis o pensionară în plină stradă

Bărbatul din Mioveni care a ucis vineri o pensionară în plină stradă va fi dus, luni, la Spitalul PenitenciarJilava, unde i se va face o expertiză psihiatrică.

Torționarii disidentului Gheorghe Ursu își așteaptă sentința

Este o zi importantă în procesul celor doi torționari judecați pentru moartea disidentului Gheorghe Ursu.

Focuri de armă în Timiș pentru prinderea unor migranți ilegali. Un polițist a fost rănit

Incident uluitornîn Timiş, unde s-au tras mai multe focuri de armă pentru prinderea unor migranţi care au intrat ilegal în ţară.

Recomandări
Cum a cheltuit România banii din PNRR pentru Educație. Investițiile care au mers bine și proiectele care au rămas în urmă

România a încheiat PNRR cu un bilanț mixt în Educație. Componenta dedicată acestui domeniu a avut alocate 2,79 miliarde de euro, însă până la 1 septembrie 2026 au fost absorbite 996,66 milioane de euro, adică 35,7% din total.

Partidul de extremă dreapta AfD a câștigat detașat în Saxonia-Anhalt. Prezența la vot a fost cea mai mare de la reunificare

Partidul de extremă dreapta AfD - Alternativa pentru Germania - sărbătorește victoria detașată în alegerile legislative din landul estic Saxonia-Anhalt. 

Mesajul lui Nicușor Dan la început de an școlar: „România are încă multe restanțe de rezolvat în educație”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, în mesajul transmis luni, la începerea anului şcolar, că educaţia nu înseamnă doar note, cataloage sau examen, ci și încrederea pe care un profesor o oferă unui elev.