Prefectul Harghitei cere Kaufland să anunțe ce sancțiuni a luat în cazul vânzătoarei

kaufland

Prefectul județului Harghita a solicitat, luni, conducerii Kaufland din Odorheiu Secuiesc să transmită măsurile care au fost luate sau urmează să fie luate în cazul vânzătoarei care nu ar fi servit un cumpărător pentru că era român.

În solicitarea trimisă supermarketului, prefectul Andrei Jean Andrei spune că "a luat act cu îngrijorare de incidentul petrecut între un cumpărător și un vânzător" și cere un punct de vedere legat de acest aspect, dar și să-i fie comunicate măsurile luate pentru ca așa ceva să nu se mai repete, relatează Agerpres.ro

"Prefectul județului Harghita, în calitate de garant al respectării Constituției și al legilor care guvernează România, vă solicit un punct de vedere cu privire la acest incident, respectiv măsurile pe care le-ați dispus sau pe care urmează să le dispuneți pentru ca astfel de acțiuni ale unor cetățeni români, indiferent de etnie, să nu se mai producă. Totodată, considerăm că astfel de manifestări ale unor cetățeni nu pot decât să aducă atingere atât ordinii și siguranței cetățenilor, cât și relațiilor interetnice la nivel de comunitate locală", se arată în solicitarea trimisă supermarketului.

Adrian Jean Andrei a declarat luni, pentru AGERPRES, că astfel de manifestări nu sunt binevenite în județ și a făcut apel la înțelepciune, punctând că trebuie respectat articolul din Constituție potrivit căruia limba română este limba oficială a statului.

"Astfel de manifestări și incidente nu sunt binevenite în Harghita, un județ în care conviețuirea pașnică și respectul reciproc trebuie să primeze. În același timp, articolul din Constituție potrivit căruia limba oficială în România este limba română este în vigoare și orice cetățean, indiferent de etnie, are obligația să-l respecte. Dezamorsarea unor astfel de incidente trebuie făcută cu raționament, dar și cu înțelegere de fiecare parte, pentru ca ele să nu se mai repete. Într-o țară europeană, astfel de incidente nu-și au locul, de aceea fac apel la cetățenii din Harghita, dar și la cei care vin în vizită să dea dovadă de înțelepciune și de respect pentru legile României", a declarat Adrian Jean Andrei.

Citește și
kaufland
Reacția vloggerului implicat în incidentul de la Kaufland. ”Nu ai cum să truchezi ura”
Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Replica managerului Kaufland Odorheiu Secuiesc după scandalul clientului refuzat
Replica managerului Kaufland Odorheiu Secuiesc după scandalul clientului refuzat

Managerul supermarketului Kaufland Odorheiu Secuiesc, unde un client ar fi fost refuzat pentru că nu vorbea ungurește, spune că angajează și vânzătoare care nu vorbesc limba română: ”Nu le cerem limba română, ar fi discriminare”.

Reacția vloggerului implicat în incidentul de la Kaufland. ”Nu ai cum să truchezi ura”
Reacția vloggerului implicat în incidentul de la Kaufland. ”Nu ai cum să truchezi ura”

Bărbatul care susține că a fost refuzat de o vânzătoare a hipermarketului Kaufland, din Ordoheiu Secuiesc, după ce a cerut o porție de mici, a explicat că ”nu a instigat pe nimeni la nimic”.

Sancțiunea dictată în cazul scandalului de la Kaufland din Odorheiu Secuiesc
Sancțiunea dictată în cazul scandalului de la Kaufland din Odorheiu Secuiesc

Sancțiunea dictată în cazul scandalului de la Kaufland din Odorheiu Secuiesc

Amendă de 10.000 de lei în cazul Kaufland Odorheiu Secuiesc. Compania: ”A venit înainte începerii programului”
Amendă de 10.000 de lei în cazul Kaufland Odorheiu Secuiesc. Compania: ”A venit înainte începerii programului”

Comisariatul Regional Brașov al ANPC s-a autosesizat în cazul bărbatului care ar fi fost refuzat de o vânzătoare a hipermarket-ului Kaufland din Odorheiu Secuiesc, care nu ar fi vrut să-l servească pentru că nu vorbea limba maghiară.

Recomandări
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.

Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina
Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina

Rusia a lovit fără milă blocuri de locuințe, chiar și în ziua de Crăciun. Valul de drone și rachete a ucis joi cel puțin 5 oameni și a rănit zeci, în mai multe orașe ucrainene.

Plan Roșu de Intervenție activat, în urma unui accident între 10 mașini, în județul Olt. 27 de persoane implicate
Plan Roșu de Intervenție activat, în urma unui accident între 10 mașini, în județul Olt. 27 de persoane implicate

Un accident de amploare s-a produs pe Drumul Expres 12, în zona localității Optași Măgura, județul Olt, unde 10 autoturisme au fost implicate într-o coliziune în care se aflau aproximativ 27 de persoane.