120 de romani acuzati ca-si puneau copiii sa fure la Paris. Cei mici, obligati sa adune 5.000 de euro/ zi ca sa nu fie batuti

×
Codul embed a fost copiat

Perchezitii de amploare in Romania si Franta, pentru prinderea uneia dintre cele mai mari retele de traficanti de copii. Peste 120 de parinti din Iasi, Roman si Prahova sunt acuzati ca si-au trimis fetitele si baietii la cersit ori la furat.

Faptele au avut loc atat la noi, cat si la Paris. Cei mici, erau obligati sa stranga chiar si 5.000 de euro pe zi ca sa nu fie batuti. Fara sa le pese de suferinta lor, adultii au strans averi, 
si-au construit vile si si-au cumparat masini scumpe.

Potrivit autoritatilor din Iasi, peste 70 de copii care au intre 10 si 13 ani au fost invatati chiar de mamele lor cum sa fure si sa isi stearga apoi urmele. Dupa ce erau bine antrenati, erau dusi in Paris, unde stateau in taberele tiganesti. De acolo, porneau zilnic in punctele importante ale orasului ca sa faca bani dupa cum au fost instruiti. Tintele principale erau turistii, care ramaneau repede fara portofele, telefoane sau alte bunuri de valoare.

Parintii erau cei care organizau toata operatiunea si le dadeau indicatii copiilor cand si cum sa cerseasca si sa fure, dar si care sunt locurile potrivite, in care sa actioneze. Copiii aveau o suma zilnica cu care erau obligati sa se intoarca acasa, altfel erau batuti.

Citește și
Iulia si femeia care o ingrijeste
A luat de pe strada o copila care cersea, iar acum tanara are zeci de medalii. Povestea impresionanta a Iuliei
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Obligati sa fie hoti pe strada, in marile magazine sau in mijloacele de transport in comun, minorii intretineau stilul de viata parazitar al parintilor, sustin anchetatorii. Toate lucrurile furate erau ascunse in locurile indicate de adulti, pentru a putea fi apoi recuperate. Luati pe sus de mascati, responsabilii au ridicat nepasatori din umeri.

Sotul femeii retinute: "Vrem sa stim de ce ne ia, ce se intampla aici... Nu ne-a spus nimic. Vrem sa stim si noi detalii, ce are cu noi, de ce a intrat. Pur si simplu a intrat si a zis "sunteti arestati" si ii duce la politie."

Politistii romani si francezi lucreaza de anul trecut la dosar. Nu este insa singurul caz de acest fel. Jurnalistii de la Parisvorbesc de ani de zile despre traficantii romani de minori. Mamele audiate de francezi au confirmat ca ele au furat, insa nu au recunoscut ca si-au pus si copiii sa faca la fel.

"Hotii puteau aduce unui clan de familie pana la 5.000 de euro pe zi. Acestia se laudau cu poze pe retelele de socializare si investeau in proprietati imobiliare in Romania", spune un jurnalist francez.

Pe langa vilele construite, suspectii si-au cumparat si masini scumpe. La audierile de la noi asista si ofiterii francezi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Politia Botosani a facut harta zonelor de cersit si a prins 4
Politia Botosani a facut harta zonelor de cersit si a prins 4 "cazuri deosebite". De ce e orasul un "El Dorado al Moldovei"

O actiune in forta a Politie Locale Botosani impotriva cersetorilor s-a incheiat cu amenzi, dar mai ales cu un comunicat memorabil.  

A luat de pe strada o copila care cersea, iar acum tanara are zeci de medalii. Povestea impresionanta a Iuliei
A luat de pe strada o copila care cersea, iar acum tanara are zeci de medalii. Povestea impresionanta a Iuliei

Oamenii pot sa faca miracole, iar o femeie sarmana din Ramnicu Sarat este unul dintre cei care isi iubesc aproapele mai mult decat pe sine. Desi are un trai modest, nu a ezitat sa ia de pe strada o copila sarmana, trimisa la cersit de mama ei.

Imaginea zilei in Germania. Doua femei surprinse coborand dintr-o masina de lux inainte de a pleca la cersit
Imaginea zilei in Germania. Doua femei surprinse coborand dintr-o masina de lux inainte de a pleca la cersit

Doua femei de etnie roma au fost pozate in Bremen, Germania, incarcandu-si sacosele voluminoase intr-un BMW seria 3.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.