Operațiune amplă a procurorilor DNA. Sunt vizați vameșii corupți din mai multe puncte de trecere a frontierelor

×
Publicitate

Procurorii DNA Iași, în coordonare cu autorități din Republica Moldova și cu sprijinul Eurojust, au declanșat, marți, o amplă operațiune în cinci vămi din România.  

Acțiunea ”vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră”.

Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba despre fapte care au fost comise în perioada iulie 2021 - septembrie 2022.

”În cursul zilei de 17 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor, din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare” - se arată în comunicatul procurorilor anticorupție.

Peste 20 de persoane sunt audiate

Sunt vizați angajați ai punctelor de trecere a frontierei Borş, Stânca-Costeşti, Albiţa, Oancea, Sculeni. Asta înseamnă că patru dintre cele cinci se află la granița cu Republica Moldova.

Acuzațiile se referă la luare de mită și ancheta este una trans-frontalieră, având în vedere că procurorii noștri lucrează împreună cu autoritățile din Repiublica Moldova și beneficiază de sprijinul Eurojust. Este vorba de Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală.

Suspiciunile sunt legate de infracţiuni de corupţie în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021 - septembrie 2022, precizează DNA.

Potrivit informațiilor noastre, peste 20 de persoane sunt audiate, atât vameși, cât și polițiști de frontieră. Surse ale unei agenții de presă vorbesc despre 14 polițiști de frontieră și 12 vameși.

Procurorii au în vizor de o mulțime de nereguli: de la mărfuri care nu erau controlate așa cum trebuie, până la persoane cu acte în neregulă care treceau frontiera și autovehicule cu documente lipsă,care, de asemenea, tranzitau granița.
 

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62317430
Cântăreţul american CJ Harris a murit la 31 de ani

Cântărețul american CJ Harris a murit la vârsta de 31 de ani. Conform familiei, un atac de cord i-ar fi provocat moartea.

 

62317426
La un pas de moarte. Un șofer a rămas cu mașina suspendată pe marginea prăpastiei

Un șofer din statul american California a ajuns la propriu pe marginea prăpastiei.

 

62317420
Un jandarm, găsit cu gâtul tăiat în garaj, la Constanța. Tocmai trecuse evaluarea psihologică

Tragedie cu multe semne de întrebare, în judeţul Constanţa! Un jandarm, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator, în garajul casei sale, cu o rană în zona gâtului.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.