Ministrul Turismului: Cazul Omnia Turism, cea mai mare pagubă în turism după Revoluţie

61890921
Inquam

Cazul Omnia Turism este cea mai mare pagubă în turism de după Revoluţie, a anunţat miercuri ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, care a precizat că ANAF va face în perioda următoare un control la agenţia de turism.

”Este un caz unic, pentru că s-a întâmplat dintr-o dată”, a spus ministrul Mircea Dobre, într-o conferinţă de presă, citat de news.ro.

În acest moment s-a calculat o pierdere totală de 7,4 milioane de euro, bani încasaţi deja de agenţie din vânzarea unui număr de 8.300 de pachete vândute pentru anul 2018, în valoare totală de circa 11,4 milioane de euro.

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, i-a sfătuit pe toţi cei care au pachete cumpărate prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece conturile agenţiei au fost blocate de bănci, fapt pentru care nu pot fi efectuate plăţi.

Marţi, ministrul s-a deplasat la sediul agenţiei pentru a debloca situatia celor care deja au plecat în vacanţă şi a descoperit, în urma discuţiilor cu departamentul de vânzări al companiei, că agenţia mai avea în conturi numai 30.000 euro.

”Dar conturile erau blocate de către bănci, care s-au autosesizat în urma anunţului sinuciderii patronului”, a adăugat el.

Cel mai mare păgubit este o agenţie de turism, care are de recuperat de la Omnia circa 300.000 euro, afirmă ministrul, fără a preciza despre ce companie este vorba.

”Totuşi, activitatea companiei trebuie să meargă mai departe, agenţia încă funcţionează. Situaţia este destul de gravă în ceea ce priveşte această companie”, a mai spus Dobre.

Omnia Turism funcţionează din anul 1991. Unii mergeau de peste zece ani în excursii cu această agenţie, a subliniat ministrul.

”Deci din punctul de vedere al moralităţii şi al legalităţii, agenţia de turism funcţiona perfect până luni”, a menţionat oficialul.

Omnia va avea poliţă de despăgubire de numai 50.000 dolari.

În prezent, un număr de 244 de turişti sunt plecaţi cu Omnia în străinătate, din care circa 158 îşi plătesc singuri cazarea.

”Turiştii sunt în regulă, nu mai avem reclamaţii. Toţi cetăţenii români sunt în siguranţă”, a punctate ministrul Mircea Dobre.

Patronul Omnia Turism, George Negru, s-a sinucis luni. Acesta locuia singur şi nu avea copii.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Călin Ionescu, cunoscut sub numele de scenă Rimaru în trupa RACLA, este acuzat de hărțuire sexuală de mai multe femei

Campania online care a pornit de la scandalul de la Hollywood, după cazul lui Harvey Weinstein, care a hărțuit sexual mai multe actrițe, a fost preluată și în România, prin intermediul mesajului metoo.

Portretul actriței Olga Tudorache: puternică, neiertătoare, magnifică

Olga Tudorache, una dintre cele mai mari actriţe ale României, este de miercuri o amintire.

Un bărbat din Galați și-a dat în judecată fosta amantă ca să-și recupereze banii cheltuiți cu ea

Un bărbat din Galați și-a dat în judecată fosta amantă pentru a-și recupera banii pe care i-a cheltuit cu ea pe parcursul relației.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,