Ministrul Economiei, despre un posibil sabotaj la Uzina Mecanică Cugir: „Luăm în calcul absolut orice variantă”

incendiu cugir

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat sâmbătă, la Cugir, că toate ipotezele, inclusiv cea a unui posibil sabotaj la Uzina Mecanică, sunt analizate.

"Nu voi comenta decât în momentul în care voi avea informaţii de la specialişti. Mă ştiţi un om foarte determinat, un om care vorbeşte foarte transparent, dar permiteţi-mi să nu comentez nicio suspiciune. Vreau să văd şi eu de la oamenii din instituţiile statului care au coordonat acţiunea de aseară (stingerea incendiului - n.r.) care sunt datele pe care le-au cules până la ora asta şi vă voi spune, aşa cum mă ştiţi", a răspuns ministrul Economiei, întrebat de un jurnalist dacă crede că este posibil să fie un sabotaj.

După ce jurnalistul a insistat dacă, totuşi, este luat în calcul şi acest lucru, ministrul a declarat că "sunt luate în calcul toate variantele".

"Absolut orice variantă. Până nu vom încerca să îngustăm pâlnia pentru a ne duce în punctul concret, este responsabil să luăm în calcul absolut orice variantă, cu aceeaşi probabilitate", a spus Radu Miruţă.

Ministrul Economiei s-a deplasat, sâmbătă după-amiază, la Cugir, unde a avut loc un incendiu, urmat de explozii, la o hală a UM Cugir, care conţinea aproximativ 400.000 de cartuşe, calibrul 14/5, în valoare de 5 milioane de euro, pregătite pentru a fi livrate.

Citește și
caldura norvegia
Țările nordice, lovite de cel mai lung val de caniculă din ultimele decenii. Temperaturile au depășit 30 de grade

"Din ce am fost informat, deocamdată, pagubele sunt destul de mici, din perspectivă financiară, dar nu vorbesc decât pe documente, vreau să văd documente. (...) Vreau să văd, deocamdată, ce spun specialiştii care au intrat azi-dimineaţă înăuntru să culeagă nişte informaţii despre ce s-ar fi putut întâmpla acolo înainte de izbucnirea incendiului", a arătat ministrul.

”În prezent, poliţiştii desfăşoară investigaţii şi cercetări, ridică imagini ale sistemelor de supraveghere video de la unitate şi din localitate, audiază angajaţii unităţii şi ridică documente", potrivit IPJ Alba.

La faţa locului, s-au deplasat specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru a acorda sprijin în desfăşurarea cercetării la faţa locului.

În cadrul anchetei, se colaborează cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, menţionează IPJ Alba.

În continuare, se efectuează cercetări, pentu săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Pagubă de 5 milioane de euro

Potrivit comunicatului, depozitul conţinea aproximativ 400.000 de cartuşe, calibrul 14/5, pregătite pentru a fi livrate, iar, la o primă evaluare, se apreciază de către reprezentanţii societăţii că au fost distruse aproximativ 130.000 de cartuşe, cu posibilităţi reale ca şi restul muniţiei să fi fost compromis.

Valoarea bunurilor din depozit transmisă iniţial este de cinci milioane de euro.

Apelul la 112 a fost primit sâmbătă, la ora 00:32, prin apel 112, iar la faţa locului - una dintre halele destinate depozitării muniţiei a S.C. Uzina Mecanică Cugir S.A. - Compania Naţională Romarm S.A. -, s-au deplasat poliţişti, precum şi pompieri din cadrul ISU Alba, Hunedoara, Mureş şi Braşov, cu unităţi robotizate.

Nu au fost înregistrate victime omeneşti. Angajaţii fabricii au intrat în concediu, de la 1 august, pentru două săptămâni. În Cugir sunt două fabrici de armament, UM Cugir şi Fabrica de Arme. La UM Cugir se fabrică armament de diverse calibre, pistoale automate şi semiautomate de calibru 9 mm, accesorii.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Preşedintele Consiliului Concurenţei: După liberalizarea pieţei, nu avem creşteri pe toată linia la RCA
Preşedintele Consiliului Concurenţei: După liberalizarea pieţei, nu avem creşteri pe toată linia la RCA

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, afirmă că după liberalizarea pieţei poliţelor de răspundere civilă auto (RCA) nu au fost constatate „creşteri pe toată linia” ale valorii poliţelor de răspundere civilă pentru autovehicule.

Țările nordice, lovite de cel mai lung val de caniculă din ultimele decenii. Temperaturile au depășit 30 de grade
Țările nordice, lovite de cel mai lung val de caniculă din ultimele decenii. Temperaturile au depășit 30 de grade

Țările nordice se confruntă cu un val de căldură fără precedent, intensificat de poluarea cu carbon. Cercetătorii au înregistrat cea mai lungă perioadă cu temperaturi peste 30°C din 1961.

 

Pagube de 400.000 de euro în urma incendiului de la Fabrica de arme Cugir. Cauza rămâne necunoscută
Pagube de 400.000 de euro în urma incendiului de la Fabrica de arme Cugir. Cauza rămâne necunoscută

Anchetatorii investighează cazul pentru distrugere din culpă, după incendiul izbucnit la un depozit de muniție de la fabrica de armament din Cugir, județul Alba. 

Recomandări
Viscol în stațiunile de pe Valea Prahovei. Rafalele de peste 120 km/h doboară copaci și stâlpi. Turiștii, avertizați
Viscol în stațiunile de pe Valea Prahovei. Rafalele de peste 120 km/h doboară copaci și stâlpi. Turiștii, avertizați

Viscolul începe să pună mari probleme în stațiunile de pe Valea Prahovei. Rafalele de peste 120 de kilometri pe oră au rupt copaci și stâlpi de curent electric.

Reacția Școlii de Poliție din Câmpina, după ce un angajat ar fi încercat să violeze un elev în biroul său
Reacția Școlii de Poliție din Câmpina, după ce un angajat ar fi încercat să violeze un elev în biroul său

Un agent de serviciu al Școlii de Poliție din Câmpina, cu o vechime de peste 20 de ani în sistem, a fost arestat preventiv, după ce un elev a reclamat că l-ar fi agresat sexual.

Explozie de cazuri de gripă severă. Sute de pacienți ajung zilnic la urgențe, majoritatea nevaccinați
Explozie de cazuri de gripă severă. Sute de pacienți ajung zilnic la urgențe, majoritatea nevaccinați

Situație îngrijorătoare în spitalele de boli infecțoase din țară care au rămas fără locuri libere din cauza numărului mare de pacienți cu gripă.