Ilie Bolojan: „Până în luna octombrie se va realiza o analiză a instituţiilor centrale care necesită reforme”

Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan declară că până în luna octombrie urmează să fie realizată o analiză a instituţiilor centrale în cazul cărora este necesară o reducere de personal.

„Acest lucru trebuie făcut şi îl facem deja în perioada următoare şi sper să ajungem la o concluzie. (...) Cât mai repede posibil, (până, n.r.) în luna octombrie, în aşa fel încât să luăm aceste măsuri, pentru că efectele lor se văd după două, trei, patru luni de zile", a spus prim-ministrul, pentru Digi 24.

Întrebat dacă ar urma să se realizeze o reducere de personal de 20%, aşa cum prevede programul de guvernare, Ilie Bolojan a replicat că este importantă în primul rând "o analiză corectă" la nivelul fiecărei instituţii.

„Cred că este o cifră care ar putea fi luată în calcul (cea de 20%, n.r.), dar nu o cifră este problema, ci o analiză corectă a fiecare instituţii. S-ar putea să constatăm că într-una nu e nevoie de nicio reducere de personal, în alte zone ai nevoie de angajări. Dar s-ar putea să constatăm că unele instituţii, dacă sunt desfiinţate, nu se întâmplă nimic. Sau se pot reduce cu 30%. Aici trebuie făcută o analiză a fiecare instituţii", a declarat prim-ministrul.

El a menţionat că nivelul salariilor şi sporurilor din administraţia centrală a fost criticat de către reprezentanţii administraţiei locale. Potrivit premierului, se pot face "reduceri importante" la nivelul administraţiei centrale.

Citește și
sri
Surpriza pregătită de guvernul Bolojan pentru SRI în rectificarea bugetară. Cât se dă în plus la salarii

„Oamenii din administraţia locală spun: 'În administraţia centrală, datorită sporurilor care au fost date şi creşterilor de salarii, salariul mediu este mult mai mare ca în cea locală. Faceţi ceva şi acolo, dacă tot vreţi să reduceţi cheltuielile'. Şi pe bună dreptate, această observaţie este corectă.

Şi vrem, nu vrem, următoarea concentrare trebuie să fie şi pe administraţia centrală. Am analizat o instituţie, am încercat un proiect pilot, de exemplu la Protecţia Consumatorilor. Şi fără niciun fel de probleme am constatat că sunt în aparatul central un număr de persoane supradimensionat, care, dacă se reduc, nu se va întâmpla nimic, pentru că greutatea activităţii acestei autorităţi este în toate judeţele din România", a declarat Bolojan.

Articol recomandat de sport.ro
Thomas Frank s-a dus glonț la Radu Drăgușin după Crystal Palace - Tottenham. "Dragonul", tot un zâmbet
Thomas Frank s-a dus glonț la Radu Drăgușin după Crystal Palace - Tottenham. "Dragonul", tot un zâmbet
Citește și...
De unde taie guvernul Bolojan la rectificarea bugetară. Ministerele lăsate cu mai puțini bani
De unde taie guvernul Bolojan la rectificarea bugetară. Ministerele lăsate cu mai puțini bani

Mai mulţi ordonatori de credite, printre care Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transporturilor vor avea creditele bugetare diminuate la rectificarea care va fi aprobată în această săptămână.

Surpriza pregătită de guvernul Bolojan pentru SRI în rectificarea bugetară. Cât se dă în plus la salarii
Surpriza pregătită de guvernul Bolojan pentru SRI în rectificarea bugetară. Cât se dă în plus la salarii

Serviciul Român de Informații va primi 92,8 milioane de lei în plus, la rectificarea de buget. Proiectul rectificării arată și cum se poate cheltui această sumă.

Mesajul lui Ilie Bolojan după victoria PAS la alegerile parlamentare: „Vom fi alături de Republica Moldova pe acest drum”
Mesajul lui Ilie Bolojan după victoria PAS la alegerile parlamentare: „Vom fi alături de Republica Moldova pe acest drum”

Prim-ministrul Ilie Bolojan felicită cetățenii Republicii Moldova pentru mobilizarea la alegerile de duminică și pentru votul pro-european, după victoria clară a partidului PAS.

Recomandări
Explicațiile celor patru judecători CCR pentru absența de la ședința pe tema pensiilor speciale. Neregulile pe care le acuză
Explicațiile celor patru judecători CCR pentru absența de la ședința pe tema pensiilor speciale. Neregulile pe care le acuză

Cei patru judecători care nu au participat la ședințele de duminică și luni ale CCR pe tema contestației depuse la legea pensiilor magistraților acuză proceduri „fără precedent” în acest caz.    

Cum a reacționat Zelenski în momentul în care Trump a spus că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind” | VIDEO
Cum a reacționat Zelenski în momentul în care Trump a spus că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind” | VIDEO

Donald Trump a declarat duminică, în conferinţa de presă comună cu Volodimir Zelenski, că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind”.

Fost președinte CCR, despre judecătorii care au ”chiulit” de la dezbaterea pensiilor speciale. ”Nu așa, gata, îi dăm afară”
Fost președinte CCR, despre judecătorii care au ”chiulit” de la dezbaterea pensiilor speciale. ”Nu așa, gata, îi dăm afară”

Fostul președinte CCR Augustin Zegrean a declarat că cererea celor patru judecători de amânare a dezbaterilor pe reforma pensiilor magistraților este justificată, în timp ce absența lor de la ședință ar constitui totuși abatere profesională.