Florian Bodog ar fi plagiat două treimi din teza de doctorat. Reacția Universitățiii de Vest

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, ar fi plagiat 147 din cele 232 de pagini are tezei sale de doctorat în Științe Economice, intitulată „Managementul și marketingul unităților sanitare”, susținută, în 2008, la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Într-o investigaţie, jurnalista Emilia Şercan susţine că ministrul ar fi copiat fără să citeze sursa, pagini întregi din trei cărţi.

Una dintre lucrări este a conferenţiarului universitar Lucia Daina, subordonata lui Florian Bodog, prodecan la Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea.

Dar, într-un comunicat, ministerul Sănătăţii susţine că ar fi invers: Bodog a scris o lucrare, profesorul Lucia Daina a folosit-o pe numele ei, iar ministrul Sănătăţii nu a făcut altceva decât să îşi folosească munca în doctoratul susţinut în 2008.

O altă carte din care ar fi plagiat ministrul îi aparţine lui Petru Armean, decanul unei facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi el subordonat al lui Bodog, pentru că îi este consilier. Acesta a refuzat să mai răspundă la telefon după ce a aflat pentru ce i se cere un punct de vedere.

Citește și
Mihai Tudose, Inquam
Mihai Tudose, propunerea de premier cu care PSD merge la Cotroceni. A fost acuzat de plagiat si i s-a retras titlul de doctor
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Nicio instituţie a statului nu a dechis până acum o anchetă să afle dacă teza de doctorat a ministrului Sănătăţii a fost plagiată sau nu. Asta pentru că nimeni nu a trimis până acum o solicitare către Consiliul Naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi cerficatelor universitare, iar instituţia nu se poate autosesiza.

Singurii care au luat atitudine au fost profesorii de la Universitatea de Vest.

Florin Jurcă, purtător de cuvânt Universitatea de Vest din Timişoara: "În zilele următoare Consiliul Studiilor de Doctorat se va întruni în şedinţă şi va lua în discuţie şi această situaţie".

Surse din cadrul Universităţii de Vest au declarat că în anul 2008, când Bodog şi-a susţinut teza, lucrarea nu a fost scanată de un soft antiplagiat.

Reacția șefului PSD

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, că informațiile apărute în spațiul public privind teza de doctorat a ministrului Sănătății, Florian Bodog, nu sunt o coincidență.

„Nu sunt la curent în detaliu, dar am înţeles cã e o problemã mai veche care ar fi fost rezolvatã, nu ştiu. Sigur, nu cred cã e o coincidenţã cu faptul cã mâine (marţi – n. red.) se discutã subiectul Sãnãtãţii în Parlament dar repet, premierul are toatã deschiderea din partea partidului, sã analizeze şi sã facã propuneri”, a spus Dragnea întrebat despre posibilitatea ca ministrul Sănătăţii să fie remaniat în urma acuzaţiilor de plagiat. În ceea ce priveşte posibila schimbare a ministrului Educaţiei, Liviu Pop, liderul PSD a spus că pârghiile necesare sunt la premierul Mihai Tudose. ”Fiind vorba de membri ai Guvernului, cred cã procedura corectã este urmãtoarea: premierul are toate pârghiile necesare sã facã evaluarea fiecãrui ministru şi, aşa cum a fost procedura de numire pentru fiecare ministru, este şi procedura inversã, de deznumire. Poate sã propunã în partid orice idee de remaniere, discutãm în partid, discutãm şi cu colegii noştri din Alianţã, de la ALDE (...) Nu sunt comentator. Decizia trebuie sã fie în urma unei propuneri a primului ministru. E foarte simplu. (...) E vorba de oportunitatea unor remanieri. În momentul în care primul ministru are argumente serioase, partidul este obligat sã analizeze", a mai spus Dragnea.

USR cere demisia lui Florian Bodog

USR cere demisia ministrului Sănătăţii Florian Bodog și solicită Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să se ocupe cu prioritate de acest caz, „care pune sub semnul întrebării integritatea unei persoane ce ocupă o funcţie de demnitate în statul român.”

„Florian Bodog a desconsiderat condiţiile obligatorii de onestitate intelectuală cerute de comunitatea academică. Cum pot cetăţenii să aibă încredere că îşi va exercita funcţia de ministru cu cinste din moment ce este acuzat de furt intelectual. Furtul de cuvinte este la fel de grav ca orice fel de alt furt”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna.

De asemenea, USR a anunțat că pregăteşte o lege anti-plagiat.

„Vom propune colegilor noştri parlamentari un proiect care să transparentizeze cercetarea ştiinţifică din România. Prin transparenţă putem să prevenim extinderea acestei plăgi, care are rădăcini politice, în PSD. Îmi amintesc că primul scandal de plagiat îl avea ca protagonist pe celebrul baron PSD de Gorj, Nicolae Mischie”, a mai spus Barna.

Ministerul Sănătății respinge acuzațiile

Potrivit jurnaliștilor de la Press One, două dintre cărțile din care ar fi copiat masiv sunt semnate, una de un consilier personal al său, decanul unei facultăți de la Universitatea de Medicină și Farmacie din București, iar o alta ar fi semnată de o colegă a sa, conferențiar universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea.

„Nu pot să cred că au fost copiate pagini întregi și că nu au fost citate. Nu pot să vă spun nimic despre acest lucru. O să vorbesc cu domnul ministru când o să ne întâlnim”, a declarat profesorul Petru Armean, pentru Press One, arătându-se extrem de surprins că în lucrarea lui Bodog sunt pagini întregi din a sa.

Pe de altă parte, Biroul de Presă al Ministerului Sănătății a precizat:

„Informațiile deținute arată că teza a fost redactată cu respectarea tuturor standardelor de calitate și de etică profesională, iar originalitatea aparține integral autorului tezei, Florian Bodog. Argumentele pe care le cunoaștem și pe care vi le comunicăm sunt că partea generală a tezei a fost elaborată în perioada 1991 – 2001, la Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, sub coordonarea profesorului. Dr. Mihai Demetrescu. De asemenea, referatele care fac parte din lucrare au fost susținute în aceeași perioadă. Din 2001, Facultatea de Științe Economice a rămas fără dr. Mihai Demetrescu, ca urmare a decesului său; prin urmare, teza respectivă de doctorat nu a mai fost finalizată. La acel moment, Florian Bodog și-a dat acordul ca materialele de cercetare realizate de el să fie folosite ca note de curs pentru studenți. Aceste note de curs nu au fost niciodată publicate anterior, ci au constituit doar suport în procesul didactic. Odată cu înmatricularea la Universitatea de Vest din Timișoara, Florian Bodog a revenit asupra tezei respective de doctorat, a continuat studiile necesare și a finalizat teza de doctorat prin elaborarea părții aplicate, și anume sub coordonarea profesorului Gheorghe Ionescu, directorul școlii necesare. Evident că în această perioadă au fost actualizate datele din literatura de specialitate și bibliografia lucrării, prin citarea completă și corectă a surselor conform standelor academice. Așa numitele suprapuneri între teza realizată de domnul Florian Bodog și fragmenele din manualele care o au autor pe dr. Luciana Daina sunt, în fapt, o preluare a informațiilor care aparțin în întregime domnului Bodog, în calitate de autor al acestora”.

Astfel, primele 47 de pagini din teza ministrului Sănătății sunt plagiate, în cea mai mare parte, din volumul intitulat „Management: de la teorie la practică”, publicat în 2003, la Editura Universității din București. De exemplu, de la pagina 10 până la pagina 22 a primului capitol, „Conceptul de la marketing general și marketing în serviciile de sănătate”, textul lui Bodog este identic cu cel de la paginile 246 – 259, ale capitolului 13, din volumul respectiv.

Jurnaliștii continuă arătând toate similitudinile descoperite între lucrarea ministrului și celelalte lucrări.

Contactată, Lucia Daiana și-a arătat surprinderea față de poziția Ministerului Sănătății, potrivit Press One.

Până în vara anului 2016, actualul ministru al Sănătății a fost și conducător de medicină, însă CNATDCU i-a retras calitatea, din cauză că nu îndeplinea criteriile pentru abilitare, având doar două articole științifice publicate în calitate de prim-autor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Klaus Iohannis: Credibilitatea universităților românești, afectată de scandalurile de plagiat
Klaus Iohannis: Credibilitatea universităților românești, afectată de scandalurile de plagiat

Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent la manifestările organizate la deschiderea anului universitar de la Constanţa, prilej cu care a tras un semnal de alarmă în privința scandalurilor de plagiat, care au afectat credibilitatea universităților.

Mihai Tudose, propunerea de premier cu care PSD merge la Cotroceni. A fost acuzat de plagiat si i s-a retras titlul de doctor
Mihai Tudose, propunerea de premier cu care PSD merge la Cotroceni. A fost acuzat de plagiat si i s-a retras titlul de doctor

Mihai Tudose, in varsta de 50 de ani, propunerea pentru functia de premier cu care PSD merge la Cotroceni, a fost ministru al Economiei in Guvernul Grindeanu, functie detinuta si in perioada guvernarii Ponta.

CNATDCU: Codruta Kovesi nu a plagiat in lucrarea de doctorat. Retragerea titlului de doctor ar fi
CNATDCU: Codruta Kovesi nu a plagiat in lucrarea de doctorat. Retragerea titlului de doctor ar fi "o decizie excesiva"

Decizie finala in cazula cuzatiilor de plagiat la adresa sefei DNA.

Ponta ramane fara doctorat. Curtea de Apel Bucuresti i-a respins cererea de suspendare a ordinului ministrului Educatiei
Ponta ramane fara doctorat. Curtea de Apel Bucuresti i-a respins cererea de suspendare a ordinului ministrului Educatiei

 Curtea de Apel Bucuresti a respins, vineri, ca neintemeiata, cererea fostului premier Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educatiei prin care i-a fost retras titlul de doctor in drept.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.