Anchetă în ”saloanele morții” de la Matei Balș. Inspirația unei infirmiere care a limitat dimensiunile tragediei

×
Codul embed a fost copiat

În cazul dramei de la Institutul Matei Balș din Capitală, care a cutremurat o țară întreagă, a fost deschisă o anchetă pentru ucidere din culpă.

 

Cercetarea la fața locului va dura câteva zile, după cum a declarat vineri seară unul dintre procurori. Sâmbătă, acolo se întorc specialiști în Protecție Antiexplozivă de la Petroșani.

Tot sâmbătă vor fi făcute necropsiile bolnavilor care au murit în urma acestui episod cumplit.

Polițiștii criminaliști dar și specialiștii de la Petroșani chemați în ajutor sunt gata să intre în saloanele morții pentru a face a doua zi consecutive cercetarea la fața locului.

Citește și
Vlad Voiculescu
De ce nu au fost contactate rudele pacienţilor de la Matei Balş imediat după incendiu. Explicaţia uimitoare a ministrului
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Este o procedură care se anunță a fi, pe de-o parte, extrem de minuțioasă, dar și una complicate, o recunoștea șeful echipei de anchetatori.

Anchetatorii vor să înțeleagă ce anume a declanșat acest foc atât de devastator, dar mai ale să-și dea seama, pe baza mărturiilor și confruntării documentelor, dacă există sau nu și responsabilități.

Au fost chemați în ajutor și cei de la Petroșani, vorbim despre celebrii specialiști în protecția antiexplozivă și securitate minieră, sunt oameni cu o experiență vastă, care au mai dat o mână de ajutor în astfel de situații și care pot spune, fără echivoc, ce anume s-a petrecut vineri și de ce s-a produs această tragedie.

Mărturiseau polițiștii și procurorii că se iau în calcul absolut toate ipotezele posibile în astfel de cazuri, de la o posibilă defecțiune a instalației electrice la o posibilă problemă tehnică, până la faptul că incendiul ar fi putut provoca de la o sursă exterioară spitalului, de pildă un radiator.

Și asta pentru că, încă de vineri spuneau rudele celor internați în acest pavilion, din pricina frigului ar fi fost nevoite familiile să aducă aceste radiatoare pentru a susține termic oameni care și așa aveau de suferit.

 

Vechimea clădirilor, principala cauză a tragediei

 

Este o problemă iscată în primul rând de vechimea acestor clădiri în care funcționează secții de spital, o vechime care pare să-și spună cuvântul.

Răvășitoare par să fie mărturiile a două infirmiere care erau aici, în acest pavilion.

În momentul în care a izbucnit teribilul incident, undeva în jurul orei 5, una dintre infirmiere a auzit țipete, strigăte de ajutor din partea unui pacient întins pe pat.

A intrat în salon și a văzut că pijamaua acestuia era cuprinsă de flăcări.

A încercat să-l salveze pe om, aruncând o pătură peste el, în timp ce colega ei ar fi avut inspirația să oprească alimentarea cu oxigen, pentru că era o zonă în care pacienții chiar aveau nevoie să fie susținuți de oxigen.

Lucrurile au evoluat însă extrem de rapid, incendiul a devenit tot mai violent, așa încât ce a urmat se vede: un adevărat dezastru.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Continuă ancheta în cazul tragediei de la Balș. Autoritățile se contrazic cu rudele pacienților. Stadiul anchetei
Continuă ancheta în cazul tragediei de la Balș. Autoritățile se contrazic cu rudele pacienților. Stadiul anchetei

În cazul acestei drame, care a cutremurat o țară întreagă, a fost deschisă o anchetă pentru ucidere din culpă.

De ce nu au fost contactate rudele pacienţilor de la Matei Balş imediat după incendiu. Explicaţia uimitoare a ministrului
De ce nu au fost contactate rudele pacienţilor de la Matei Balş imediat după incendiu. Explicaţia uimitoare a ministrului

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri seară, că autorităţile s-au confruntat cu o situaţie "hilară" când au încercat să ia legătura cu familiile pacienţilor de la Spitalul "Matei Balş", în urma incendiului.

Incendiul de la Matei Balș, prezentat în presa internațională. „O cultură a reparațiilor improvizate”
Incendiul de la Matei Balș, prezentat în presa internațională. „O cultură a reparațiilor improvizate”

Incendiul produs vineri la Spitalul Matei Balș din București, în urma căruia cinci pacienți au murit, a fost prezentat și comentat în numeroase publicații internaționale.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.