Anchetă după ce 9 elevi de clasa a 3-a au ajuns la spital din cauza laptelui băut la școală

×
Publicitate

Este anchetă în plină desfăşurare la o şcoală din judeţul Suceava, după ce 9 elevi de clasa a 3-a au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară.

Copiii au început să se simtă rău în timpul orelor, imediat după au băut din laptele primit la şcoală.

Din fericire, starea lor nu este gravă, însă au rămas internaţi pe timpul nopţii pentru a fi supravegheaţi îndeaproape de medici.

Starea de rău s-a instalat la elevii de clasa a 3-a de la şcoala din localitatea Bădeuţi, imediat după ce micuţii au băut din laptele primit de la unitatea de învăţământ. S-au plâns învăţătoarei, iar aceasta a chemat ambulanţa.

Daria Păsăilă, învățătoarea: "Am intrat în clasă şi după câteva minute, un copilaş mi-a spus că se simte rău, iar mai apoi şi alţii. Am vorbit şi cu ceilalţi şi tot de la ei am aflat că laptele ar fi avut gust rău."

La faţa locului au ajuns medicii de pe ambulanță. După ce au fost consultaţi, elevii au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Rădăuţi.

Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuţi: "S-au prezentat 9 copii aduşi de ambulanţă, cu vârste cuprinse între 10 şi 11 ani care prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară. S-au prelevat analize."

Între timp, reprezentanţii DSP Suceava au deschis o anchetă.

Liliana Grădinariu, directorul DSP Suceava: "Simptomatologia prezentată de către ei este uşoară, cu dureri abdominale, greaţă, iar unii şi vărsături. "

Echipa din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a prelevat probe din cutiile cu lapte aduse în şcoală pentru elevi şi urmează să stabilească dacă acesta era stricat. Totodată, au luat legătura cu firma furnizoare pentru a vedea dacă laptele a fost depozitat corespunzător.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62045306
Starea în care se află Mihai Constantinescu. Artistul a intrat în comă

Mihai Constantinescu a ajuns luni seara în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală. În cursul nopţii, artistul a mai intrat într-un stop cardio respirator şi este în comă.

62027827
Evaluare Naţională 2019 clasa a IV-a. Elevii susțin proba la limba română

Evaluarea Națională 2019. Elevii clasei a IV-a încep, marți, testele de Evaluare Națională cu proba la limba română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

62045241
Cele mai sărace comune refuză să fie ajutate cu bani de la UE. ”Eu zic că n-avem probleme”

Cele mai sărace 139 de comune din România ar putea beneficia de sprijinul unor asistenţi social, medicali, dar şi a unor mediatori şcolari pregătiţi să sprijine familiile nevoiaşe.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.