Mustacioara si pletele boeme ale tanarului care intra dupa 2000 in Colegiul PRO au disparut, iar Matei Varga a lasat in urma aerul de adolescent.

In 2010 este un pianist de renume mondial. Si-a tinut promisiunea fata de toti cei care au avut incredere in el si l-au sustinut.

Scenele de la Carnegie Hall, New York, Filarmonica din Berlin, Casals Hall din Tokyo si Royal Dramatic Theater din Stockholm, unde Matei Varga s-a dovedit un vrajitor al pianului stau marturie. E un roman pe care toti il descriu cu un sigur cuvant: fenomenal.

Povestea lui a inceput pe cand avea cinci ani si canta de zor piesele Corinei Chiriac, la coada la cartofi.

"Aveam o galetusa verde pe care o puneam pe asfalt ca sa fie scena. Aveam un facalet, din acela de stors usturoiul pentru mujdei, care servea drept microfon. De el era legata o ata, pentru ca asa vazusem la TV, cand canta Corina Chiriac", isi aminteste Matei.

La un moment dat, bunica lui a fost abordata de o doamna care i-a spus ca Matei avea ureche muzicala si daca s-a gandit vreodata sa-l dea sa studieze muzica.

Cate sanse erau ca un pusti de cinci ani, care era clovnul cartierului, sa ajunga un pianist de renume mondial? Practic zero.

Insa, in acea zi a anului 1985, soarta a ales altfel pentru Matei Varga. Parintii au zis “in fine, sa incercam” si l-au dat pe Matei la pian. Repetitii, scoala si concerte, conservator, burse si aplauze.

Anii au trecut pentru Matei, asa cum fug degetele pe clapele pianului. De sase ani e new-yorkez. Canta pe scenele Americii, scoate discuri acolo si preda la scoli bune din orasul care nu doarme niciodata.

Matei a plecat din Romania acum sase ani, atras de cantecul de sirena al lui Frank Sinatra “New York, New York”. Si Frankie - Old Blue Eyes nu l-a mintit.

Cum i se pare New York-ul pentru artisti? "Feroce", spune el. "Proiecte sunt, dar este si foarte greu. Cred ca este motivul pentru care am dorit sa vin la New York, pentru ca mi-am dat seama ca aici este o concurenta absolut acerba. Prin aceasta concurenta esti nevoit sa te autodepasesti si asta e lucrul care-mi place."

Lincoln Center a fost locul in care acum patru ani Matei Varga a debutat. 2010 e primul an de cand a plecat in America in care a primit invitatia romanilor sa cante in tara. Inclusiv la Ateneu. Nu e suparat din cauza asta. Si in Romania este acasa, chiar daca America pare mai aproape.

”Sigur ca New York-ul a devenit cumva acasa.", marturiseste Matei.

In Bucuresti a dat nas in nas cu numele sau, pe afisele care-i anunta concertele.

Ce planuri de viitor are? "Sa ajung inca o data, de doua ori si de o suta de ori sa cant la Carnegie Hall, la New York, si la Berlin si la Ateneul Roman si la Sala Radio si de fiecare data cei care ma asculta sa spuna: a progresat!”

Bucuresti, Berlin, New York. Matei viseaza cu ochii deschisi. Numai ca la ce cariera are la 30 de ani nimic nu pare imposibil.

New York-ul face cu greu, dar usor-usor loc Bucurestiului. A venit aici cu Melissa Gibbs, gazda lui din America si cea pe care o numeste “mama mea din New York”.  Pana sa-l aleaga Melissa pe Matei ca sa stea in casa ei, l-au ales pisicile sale. "A fost dragoste la prima vedere", spune Matei.

Melissa, pe care Matei o rasplateste cu un recital la pianul Steinway din apartamentul bucurestean al parintilor lui, e oaspetele lui pentru a doua oara in Romania. O Romanie de care il leaga mult mai multe decat vrea Matei sa spuna.

Anii in care Matei era cursant al Colegiului PRO erau plini de promisiuni. Si toate s-au implinit, desi atunci exista mai mult speranta decat certitudine.

”Tremur pentru succesul lor mai mult decat m-am preocupat vreodata pentru succesele mele", spune Mariana Nicolesco.

Daca stai departe, in sala de concerte, la repetitii se aude numai pianul. Cand te apropii de Matei este o mormaiala continua. Si din cauza efortului, gafaie ca atunci cand dai cu sapa. "Faptul ca eu mormai in timp ce cant nu e tocmai un fapt fericit, dar vine de la dorinta de a canta si de a trece prin filtrul vocal ceea ce se intampla pe claviatura", explica Matei.

Cu dirijorul, Matei comunica in limbajul barbatilor care canta la dus sau atunci cand se barbieresc.

”Eu ma gandeam ca este un altfel de limbaj, ca nu-si au locul pa-ra-bum, pa-ba-ba! E foarte important ca sa ne putem intelege, ca altfel nu putem sa cantam in toate registrele pianului. Pa-ram pam pam, tra-la-la sunt foarte importante, de folos!”

Matei este omul care traieste pentru un singur personaj: maria sa publicul si ii e si frica sa se gandeasca la faptul ca in sala de concert el este stapanul absolut al inimilor si sufletelor celor ce il asculta.

"Cand cant solo, nu folosesc ochelarii si deci e inutil sa ma uit in ochii lor, pentru ca nu i-as vedea. Eu sunt miop. Daca esti concentrat si ceea ce faci se petrece pe clape si mesajul tau ajunge, nu auzi un sunet in sala". Asta e cel mai important raspuns. Tacerea lor. Sigur! "Pot sa fie doi oameni in sala si nu o sa fie prea multe aplauze…dar tacerea poate sa fie si de la un singur om", spune Matei.