Liviu Dragnea rămâne cu sechestru pe avere. Decizia e definitivă

×
Publicitate

Liviu Dragnea își poate folosi două treimi din indemnizația netă de 11.000 de lei pe care o încasează lunar ca șef al Camerei Deputaților.

UPDATE: Potrivit Agerpres, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri contestația depusă de președintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva sechestrului pus de DNA pe averea sa în dosarul "Tel Drum".

Pe 21 noiembrie, DNA a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Liviu Dragnea şi de ceilalţi suspecţi din dosarul "Tel Drum", pentru recuperarea prejudiciului din dosar, estimat la peste 127 de milioane de lei.

Chiar înainte de începerea procesului, președintele PSD Liviu Dragnea a primit o veste bună. Nu din partea judecătorilor, ci chiar din partea procurorilor, care au instituit sechestrul. Anchetatorii au decis în limita legii să îi ridice o parte din sechestrele instituite, cel puțin în ceea ce privește indemnizația primită de la Camera Deputaților.

Astfel, această leafă va rămâne poprită doar limita unei treimi.

Mai exact, procurorii DNA au decis să îi ridice de sub sechestru nu doar leafa de parlamentar, ci și banii pe care îi primește pentru a-și asigura transportul - 1400 de lei în fiecare lună și banii de chirie - 4500 de lei. Nu vor mai fi păstrați sub sechestru, până la finalizarea anchetei în dosarul Teldrum, în care liderului PSD i se impută un prejudiciu de 127 de milioane de lei, nici cei 25.000 de lei, suma forfetară pe care Dragnea o folosește pentru organizarea cabinetului sau de parlamentar.

Pe de altă parte, avocații politicianului susțin că Liviu Dragnea ar fi cheltuit deja milionul de lei provenit din chirii și o vânzare, înainte ca procurorii DNA să îl pună sub sechestru.

Astfel, ICCJ trebuie să decidă în privința restului sechestrelor, mobiliare și imobiliare - teren, locuință, mașini și conturi.

Apărătorul lui Dragnea susține că acesta nu mai vrea să vină în fața completului de judecată, ca să nu mai dea ochii cu protestatarii care îl urmăresc fie la DNA, fie la instanța supremă.

Potrivit unor surse apropiate de Dragnea, el nu ar mai suporta să fie umilit în public.

Acum, avocatul le reproșează procurorilor că nu au identificat cu precizie valoarea întregii averi pusă sub sechestru, pentru a se lămuri dacă aceasta acoperă prejudiciul care i se impută, de peste 27 de milioane de lei.

De asemenea, cele două instituții prejudiciate, Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Teleorman, nu s-ar fi constituit părți civile în dosar și nu ar fi pretins daune din partea lui Liviu Dragnea.

În cazul lui Liviu Dragnea, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, s-au instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 de lei "asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie" - a anunțat DNA.

Procurorii anticorupţie au pus sechestru asigurător pe un teren - situat în municipiul Turnu Măgurele (judeţul Teleorman), cu suprafaţă de 2.913 mp şi construcţie aferentă acestuia; un apartament - situat în Turnu Măgurele cu suprafaţa de 80 mp, două autoturisme - Skoda Superb şi BMW X5 şi conturi deţinute de Liviu Dragnea, potrivit unui răspuns transmis de DNA.

De asemenea, s-a mai instituit sechestru asupra sumei de 630.000 de lei dobândită prin promisiune de vânzare-cumpărare, asupra sumei de 280.000 lei dobândită cu titlu de chirie în anul 2015 şi 2016, asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în patru conturi bancare deţinute de Liviu Dragnea, precum şi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului de către terţe persoane. În ultima categorie intră, potrivit DNA, inclusiv sumele de 80.710 euro şi 460.110 lei datorate de o societate comercială din Turnu Măgurele, precum şi suma de 10.500 de lei datorată de organizaţia judeţeană Teleorman a unui partid.

În plus, s-a instituit sechestru şi asupra acţiunilor şi părţilor sociale deţinute în cadrul persoanelor juridice de drept privat ce urmează a fi identificate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Șefa DNA a discutat cu ministrul Justiției, imediat după criticile SUA

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a fost marți dimineață la Ministerul Justiției, pentru a discuta cu ministrul Tudorel Toader. 

Martoră în dosarul lui Dragnea, despre șeful PSD: ”Era un fel de Dumnezeu în Teleorman”

Se înmulţesc mărturiile funcţionarilor de la Direcţia de Protecţia Copilului Telorman împotriva lui Liviu Dragnea.

Iordache: Toţi cei care protestează ar trebui să vadă că încercăm să facem nişte legi mai bune

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, a declarat, luni, că toţi cei care protestează ar trebui să vadă că membrii comisiei, împreună cu asociaţiile profesionale, încearcă să facă nişte legi mai bune.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Titlurile de stat ar putea deveni garanție pentru credite bancare. Românii nu ar mai fi nevoiți să le vândă pentru bani

Pentru prima dată, românii care au titluri de stat precum „Fidelis” ar putea obține credite bancare cu ajutorul lor. Titlurile de stat le-ar putea servi drept garanție pentru împrumuturi fie de consum, fie ipotecare.