Un român a fost arestat în Germania după ce și-a furat propria mașină. Cum a fost posibil

62523428
Shutterstock

Un bărbat de 27 de ani originar din România a fost reținut de poliția germană după ce și-a sustras propria mașină care fusese la rândul ei furată din România, potrivit agenției dpa.

"În acest moment, pare foarte probabil să existe două victime", a declarat luni un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul Dortmund din vestul Germaniei.

Cum a reușit bărbatul să își fure propria mașină

Bărbatul a informat poliţia şi compania de asigurări că maşina sa, marca BMW, a fost furată în aprilie, în timp ce ce se afla în vizită la familia sa în România. Câteva săptămâni mai târziu, vehiculul a fost cumpărat în Germania de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Dortmund.

Tânărul de 27 de ani a folosit apoi servicii de localizare pentru a găsi maşina în Dortmund, însă în loc să raporteze poliţiei că a găsit vehiculul, a condus săptămâna trecută până în oraş, apoi a deschis maşina cu propria cheie şi s-a întors în Mannheim.

Joi, bărbatul de 38 de ani a raportat furtul noii sale maşini. Poliţia a folosit datele de localizare pentru a găsi autoturismul în Mannheim şi l-a reţinut pe tânărul de 27 de ani în aceeaşi seară.

Anchetatorii au fost surprinşi când bărbatul a prezentat poliţiei documente care confirmă că a cumpărat chiar el maşina din Regatul Unit în urmă cu câţiva ani. Ambii bărbaţi au putut explica în mod "credibil" cum au ajuns în posesia maşinii, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Vehiculul a fost fabricat în 2017 şi valorează 12.000 de lire sterline (13.660 de dolari). Acesta a fost confiscat de poliţie, care încearcă să clarifice cine este proprietarul. Autorităţile încă îi caută pe hoţii din România. Ele încearcă în acelaşi timp să stabilească dacă tânărul de 27 de ani este pasibil de urmărire penală după ce şi-a furat propria maşină.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62546757
Avion deviat de urgență în Germania, după ce o femeie a încercat să deschidă ușa în zbor. A strigat că e o bombă la bord

Un avion EasyJet, care zbura din Turcia spre Manchester, a fost deviat în Germania, după ce o femeie reclacitrantă a încercat să deschidă ieșirea de urgență.

62546705
Personaje bizare generate de AI au devenit vedete pe TikTok. ”Balerina Cappuccina” și fenomenul Italian Brain Rot

O colecție de videoclipuri scurte, cu personaje bizare, generate de Inteligența Artificială, face furori pe internet. Fără o logică anume, sunt imitate nume și voci folosind accentul italian.

62546703
Comuna care a „renăscut” cu ajutorul fondurilor europene. Alexandra și Toma au renunțat la viața de oraș și s-au mutat aici

Comuna Boița din județul Sibiu este un exemplu demn de urmat în ceea ce privește revitalizarea satului românesc cu ajutorul fondurilor europene.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.