Ana Blandiana, mesaj pentru Dan și Bolojan: „Nu cer excludere de la austeritate, cer doar respect pentru cultură”

62453231
AFP

Ana Blandiana atrage atenția că ”deconstruirea” Institutului Cultural Român, avută în vedere, reprezintă ”un pericol real” pentru cultura din România. Asta în condițiile în care cartea are acum un TVA de 11%, iar jocurile de noroc un impozit de 4%.

Scriitoarea Ana Blandiana recurge la ”gest de alarmă” și atrage atenția președintelui și premierului că restructurarea Institutului Cultural Român reprezintă ”un pericol real” pentru cultura românească.

Acest text este adresat atenției Președintelui Nicușor Dan și Premierului Ilie Bolojan, doi oameni în care am absolută încredere și ale căror acțiuni și eforturi, de-a dreptul eroice, sunt convinsă că vor avea în cele din urmă succes.

Știu că, în aceste zile de maximă încordare, gestul meu poate părea deplasat, dar conștiința mea de scriitor nu-mi îngăduie să nu-l fac. Este un gest de alarmă declanșată de prezența Institutului Cultural Român printre instituțiile – în general de factură financiară si economică - care urmează să fie restructurate prin Programul de Guvernare.

Unul dintre puținele lucruri bune – în afară de libertate – care i s-au întâmplat culturii române după 1989 a fost înființarea ICR în formatul gândit de Horia Roman Patapievici, un format care a reușit să reziste și să funcționeze în pofida măsurilor guvernamentale din ultimii ani”, scrie Ana Blandiana într-o postare pe Facebook.

Celebra scriitoare reamintește ”disprețul față de cultură” al tuturor partidelor politice și atrage atenția asupra unui simplu fapt, menit să ilustreze poate cel mai bine acest dispreț politic: cărțile au acum în România un TVA de 11%, în timp ce pentru jocurile de noroc se aplică un impozit de doar 4%.

„Nu cer excludere de la austeritate, cer doar respect pentru cultură”

A deconstrui – în graba administrativă și urgența financiară de acum - acest format care, în mai puțin de un sfert de secol, a reușit să așeze cultura română contemporană pe harta Europei, mi se pare un pericol real de a-i bloca eficiența și un atentat la locul pe care am reușit, târziu și cu greu, să-l obținem în conștiința culturală a lumii.

Să nu uităm că – de la matematică la literatură și de la robotică la cinematografie - cultura este singurul domeniu în care suntem cu adevărat competitivi, chiar dacă oamenii politici ai ultimilor 35 de ani nu observă acest lucru.

Disprețul fată de cultură, propriu tuturor partidelor politice, nu trebuie să întunece și acest nou început.

Nu cer, asemenea celor de pe treptele ministerelor, excludere de la regulile generale de austeritate, economisire și ordine, cer doar respect pentru nevoia culturii de a funcționa după criterii specifice care să-i asigure reprezentarea autonomă și eficiența.

Nu cred că m-aș fi hotărât să scriu acest text dacă nu aș fi descoperit că TVA-ul aplicat cărților este 11%, în timp ce impozitul pe jocurile de noroc este 4%”, se încheie postarea Anei Blandiana. 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Românii, codașii Europei la cultură: „E mai ușor să mă uit la un film decât să citesc”. Preferă să execute ce le spun alții

România se află constant la coada clasamentelor europene când vine vorba de utilizarea internetului în scopuri culturale - fie că vorbim de conținut video, lectură, sau muzică.  

Arheologii nu s-au așteptat să găsească un mormânt așa de fastuos lângă Mangalia. „Ia uite, avem un copil aici”

O descoperire rară a avut loc lângă Mangalia. Arheologii au dezgropat trei cununi funerare cu frunze din bronz aurit și mai multe podoabe vechi de acum 2.300 de ani.

Regina Elena a României: Povestea sa de viață și rolul pe care l-a avut în istoria țării noastre

Regina Elena a României a fost o figură discretă, dar profund influentă în istoria modernă a țării, cu o viață marcată de demnitate, curaj și devotament față de familie și națiune.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,