Vremea se răcoreşte considerabil în următoarele zile. Cu cât scad temperaturile în ţară

×
Publicitate

Vremea se răcoreşte, mai vin ceva ploi, iar prin jumătatea nordică a ţării domină vremea frumoasă. Maximele pleacă de la 21 de grade în Bucovina şi în depresiuni şi se opresc pe la 28 de grade în vestul Olteniei.

In Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă cam instabilă, ploi în mai multe reprize, unele torenţiale, vânt intens şi condiţii de grindină. Se face mai răcoare decât luni şi vom avea cel mult 25, 26 de grade în termometre.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei mai vin câteva serii de averse, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Temperaturile continuă să scadă şi o să avem valori modeste pentru luna lui Cuptor.

În nordul Moldovei şi în Bucovina găsim vreme mai bună, cu înnorări şi ploi sporadice. Şi aici va fi mai răcoare decât în mod obsinuit. Maximele se opresc pe la 25, 26 de grade, iar la noapte se înseninează şi temperaturile coboară până la 10 grade.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş apar destul de mulţi nori; e posibil să vină şi o ploaie de scurtă durată, iar temperaturile se menţin sub valorile normale.

Şi în ţinuturile vestice găsim atmosfera schimbătoare şi temperaturi modeste pentru luna iulie. Ploile apar sporadic, iar maximele vor în jur de 25, 26 de grade.

În Transilvania vin ceva averse în zonele montane. În rest aşteptam vreme mai bună, cu puţine ploi şi până la 25 de grade în vestul provinciei. La noapte, în depresiuni se face cam frig: în zona Miercurea Ciuc vor fi doar 5 grade.

Un aer mai răcoros ajunge şi în zona Olteniei. Maximele se opresc pe la 28 de grade; se mai aduna norii şi vor aduce câteva reprize de ploaie.

Se răcoreşte şi în ţinuturile sudice, pe unde vom avea vreme schimbătoare. O să plouă din când în când, vor fi tunete, fulgere
şi intensificări ale vântul, iar maximele se vor opri pe la 27 de grade în Lunca Dunării.

În Bucureşti temperaturile scad cu trei-patru grade faţă de luni, vedem soarele din când în când, însă mai vin şi ceva ploi.

Barometrele indică o nouă scădere a presiunii atmosferice, iar în termometre vor fi în jur de 25, 26 de grade. Acum sunt 18 grade.

La munte apar ceva ploi în masivele sudice, dar în rest va fi timp frumos. Temperaturile scad uşor, iar pe seara norii se risipesc.

Pe litoral se anunţă multă instabilitate şi o răcorire perceptibilă. Aversele vin în mai multe reprize, se pot tranforma în vjelii, iar temperaturile se opresc pe la 23, 24 de grade.

Prognoza meteo pentru urmatoarele zile

In Bucureşti se anunţă zile mai răcoroase. Marti, temperaturile scad cu trei-patru grade, vedem soarele din când în când, însă mai vin şi ceva ploi. Barometrele indică o nouă scădere a presiunii atmosferice, iar în termometre vor fi în jur de 25, 26 de grade.

Miercuri atmosfera va fi schimbătoare, cu nori destul de mulţi pe parcursul zilei şi ploi în special după-amiaza. Presiunea atmosferică va continua să scadă.

Joi se anunţă vreme mai bună, deşi temperaturile rămân modeste pentru o zi de iulie. Vântul va fi activ, norii vin şi trec, iar condiţiile de ploaie scad progresiv.

Vineri se face timp frumos, vântul se mai domoleşte, dar temperaturile se menţin scăzute pentru cea mai caldă luna a anului.

La munte apar ceva ploi în masivele sudice, dar în rest va fi timp frumos. Temperaturile scad uşor, iar pe seara norii se risipesc.

Pe litoral se anunţă multă instabilitate şi o răcorire perceptibilă. Aversele vin în mai multe reprize, se pot tranforma în vjelii, iar temperaturile se opresc pe la 23, 24 de grade. 

 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Atenționare meteo. Cod galben de vreme instabilă în mai multe județe

Localităţi de pe raza a trei judeţe din Muntenia şi Transilvania se vor afla sub atenţionări nowcasting Cod galben de vreme instabilă, în ora următoare.

ANM a emis un nou cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină

Meteorologii au actualizat, luni, avertizarea cod galben şi au restrâns numărul judeţelor care vor fi afectate.

Vremea 8 iulie 2019. Se întorc ploile și furtunile. Zonele afectate

Luni vremea devine instabilă şi se răcoreşte. Vor fi averse în jumătatea de est a ţării şi local în rest.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.