Vremea azi, 6 martie. O zi mohorâtă cu ploi și vânt

×
Publicitate

Vremea se răceşte miercuri. Avem o zi cam mohorâtă, cu ploi în special în jumătatea nord-vestică a ţării.

Vântul se intensifică în sud, în centru şi în zonele de munte, iar maximele pleacă de la 5 grade în nord-est şi pot atinge 15-16 grade în vestul României.

În Dobrogea şi Bărăgan se adună norii, se intensifică vântul, iar mâine-noapte s-ar putea să picure trecător. Până atunci vedem puţin şi soarele, iar temperaturile scad uşor faţă de ieri. Vor fi cel mult 10-11 grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei domină atmosfera închisă, iar ploile vin în special după lăsarea nopţii. Maximele ajung la 11-12 grade - valori puţin mai ridicate decât în mod normal.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina va fi cam înnorat şi o să plouă din când în când. Pe aici se vor înregistra cele mai modeste valori din ţară, de 5-6 grade. La noapte temperaturile coboară spre zero grade, iar în unele zone o să cadă lapoviţă, poate şi ninsoare.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi destul de neplăcută, cu cer acoperit şi multe ploi. Ieri au fost 18 grade; astăzi maximele se opresc pe la 12-14 grade, dar şi acestea sunt valori peste limitele normale. La noapte, în zona Transilvaniei o să cadă lapoviţă.

Vremea se mai răceşte şi în vestul ţării. Temperaturile se menţin, însă, peste limitele normale. Pe aici se pot atinge 15-16 grade. Atmosfera se menţine închisă, iar ploile se extind pe parcursul zilei.

Răcirea vremii se simte şi în Transilvania. Ieri s-au înregistrat 16 grade la Miercurea Ciuc. Astăzi o să fie doar 8 grade. Ploile ajung şi în această zonă, iar diseară şi la noapte se transformă în lapoviţă şi ninsoare. Se intensifică şi vântul, iar la munte treptat domină ninsorile.

O să plouă şi în Oltenia, mai întâi în vestul provinciei, iar la noapte aproape peste tot. Vântul devine mai insistent şi temperaturile urcă până la 14 grade.

În ţinuturile sudice se adună norii, iar şansele de ploaie cresc după lăsarea nopţii. Se arată puţin şi soarele, iar maximele se opresc pe la 11-12 grade. Ieri au fost 16 grade în Lunca Dunării.

Vremea azi, în Bucureşti

Şi în Bucureşti se mai răceşte puţin. Avem vreme schimbătoare, înnorări, vânt activ şi în jur de 11 grade pe la amiază. La noapte este posibil să plouă şi minima ajunge pe la 3 grade.

Vremea azi, la munte

Temperaturile scad şi în zonele de munte. Precipitaţiile cuprind majoritatea masivelor, iar diseară şi la noapte vor fi mai mult ninsori. Vântul bate mai tare în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali. Ajunge la viteze de 45...55 Km/h.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, joi se răceşte simțior. Maxima se opreşte pe la 6 grade. O să plouă din când în când, iar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei.

Ziua de vineri ne-aduce vreme ceva mai bună, soare cu nori şi temperaturi normale pentru acest moment al anului. Se vor atinge 9 grade.

Sâmbăta norii se risipesc şi se mai încălzeşte puţin. Maxima ajunge la 11 grade şi atmosfera devine plăcută după prânz.

La munte, joi se face mai frig. O să ningă aproape peste tot, mai abundent în Carpaţii Occidentali. Vântul are intensificări pe parcursul zilei.

Vineri ninsorile apar sporadic, în special în Occidentali şi în Carpaţii Meridionali. Vântul nu mai pune probleme şi se arată trecător soarele.

Iar ziua de sâmbătă ne-aduce vreme frumoasă şi temperaturi în uşoară creştere.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62430505
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în fiecare regiune

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni pentru fiecare regiune a țării.

62347437
Vremea azi, 4 martie 2024. Mult mai cald decât decât ar fi normal: la cât ajung temperaturile

Astăzi mai apar câțiva nori și ploi sporadice în sudul Banatului, în Oltenia și în Muntenia, iar vântul va crește în intensitate. În rest, găsim soare și atmosferă plăcută pe tot parcursul zilei.

62193517
Vremea azi, 3 martie. Zonele în care vor apărea ploi slabe

Duminică avem încă o zi caldă pentru luna martie. Predomină vremea închisă şi doar în regiunile vestice găsim soare şi atmosferă plăcută. Mai vin câteva ploi slabe la munte, în Maramureş şi pe zone mai restrânse în jumătatea estică a țării.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.