Vremea azi, 4 februarie 2024. Zi mohorâtă, dar cu temperaturi de primăvară

×
Publicitate

Duminică se încălzește în cea mai mare parte a țării. În sud și în sud-est avem o zi destul de însorită, dar în celalte regiuni va fi cam înnorat și s-ar putea să apară precipitații slabe.

Maximele pornesc de la 1...2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și ajung la 11...12 grade în zona Olteniei.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se mai încălzește puțin față de sâmbătă. Temperaturile urcă până la 15...16 grade. Se înnorează din când în când, iar după lăsarea nopții apar și ceva condiții de ploaie. Vântul devine mai insistent în Delta Dunării și pe litoral.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem încă o zi neobișnuit de caldă pentru acest moment al anului. Se vor atinge 13...14 grade. Cerul se înnorează din când în când, iar la noapte o să plouă puțin în această zonă.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim vreme schimbătoare, înnorări, poate și câțiva stropi de ploaie pe parcursul zilei.

Dimineața sunt condiții de ceață. Apoi, temperaturile depășesc cu mult valorile normale și ajung la 12 grade pe la Iași.

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș o să fie nefiresc de cald pentru această periodă. Avem o zi cam mohorâtă, cu ploi trecătoare în unele zone. Se arată puțin și soarele, iar pe la amiază se ating 11...12 grade.

În vestul României se încălzește simțitor și temperaturile urcă până la 16...17 grade. O să picure și în această zonă, iar în Banat se intensifica vântul. Vor fi scurte momente însorite, iar la noapte se vor înregistra în jur de 4...5 grade.

În Transilvania se face mai cald decât ieri. Maximele depășesc 10 grade chiar și în depresiuni și ajung la 15 grade în Brașov. Norii se înmulțesc și aici. Este posibil să plouă, iar vântul are intensificări în zonele înalte de munte.

În Oltenia este un pic de ceață la începutul zilei. Amiaza ne-aduce atmosferă de primăvară, soare cu nori și până la 16 grade în termometre.

La noapte cresc șansele de ploaie, iar minimele ajung la 3...4 grade.

Și în ținuturile sudice sunt condiții de ceață dimineața. Apoi se arată și soarele printre nor, iar temperaturile ajung la valori neobișnuit de mari pentru această perioadă. Vor fi 15...16 grade în miezul zilei.

Vremea în București

În București avem o zi însorită, cu vânt destul de insistent și în jur de 8 grade pe la amiaza. Sâmbătă s-au înregistrat 6 grade în zona Capitalei. Temperaturile cresc și pe timpul nopții, iar minima ajunge pe la 1 grad.

Vremea la munte

Și la munte se mai încălzește puțin, dar avem o zi cam mohorâtă, cu precipitații trecătoare, în special ninsori. Vântul prinde putere în zonele înalte. Ajunge la viteze de 60...80 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62413994
Vremea frumoasă i-a scos pe oameni din case. Meteorologii spun că ne așteaptă o săptămână cu temperaturi ridicate

Pe litoral vremea bună cu temperaturi mari și cer senin i-a scos pe oameni din case. Fie că au ieşit la o cafea, la o plimbare în parc sau pe faleza Cazinoului din Constanta toți s-au bucurat din plin de atmosfera de primăvară.

62241454
Vremea azi, 3 februarie 2024. Temperaturi de primăvară în toată țara

Sâmbătă se încălzește în cea mai mare parte a țării. În sud și în sud-est avem o zi destul de însorită, dar în celalte regiuni va fi cam înnorat și s-ar putea să apară precipitații slabe.

62413994
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în a doua jumătate a lunii februarie

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna februarie. Temperaturile vor fi peste cele normale în această perioadă.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.