Vremea azi, 31 mai 2021. Vin ploile, iar temperaturile nu trec de 22 de grade

×
Publicitate

Luni avem instabilitate şi averse mai consistente în sud-estul, estul şi centrul țãrii. Maximele termice pornesc de la 13 grade în nordul Moldovei şi ajung până la 22 de grade în Oltenia.

 

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan atmosfera va fi închisă, vin averse serioase şi se pot strânge 30 l/mp. Temperaturile scad cu 4-5 grade faţă de ziua trecută.

Mai sus în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme neplăcută. Ploile vin în mai multe reprize pe parcursul zilei şi se strâng cantităţi importante de apă. Se răceşte şi după prânz se ating cel mult 17 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, se anunţă averse, fenomene electrice şi rabufniri ale vântului. Vor fi şi scurte perioade cu soare şi se mai răcoreşte puţin.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, atmosfera va fi schimbătoare, vor fi câteva averse şi vântul va creşte în intensitate. Temperaturile se mențin modeste pentru această dată.

În vestul ţării se anunţă ploi temporare, apare şi soarele iar vântul va avea intensificări. Maximele termice se opresc pe la 18 grade.

Instabilitate şi ploi aşteptăm şi în Transilvania. Se pot acumula cantităţi mai mari de apă şi sunt condiţii de grindină. Temperaturile ajung până la 18-19 grade pe partea vestică a provinciei.

În Oltenia vom avea soare dar se mai adună norii şi vor aduce ploi zgomotoase. Vântul va creşte în intensitate şi după prânz se vor înregistra 22 de grade Celsius.

În ţinuturile sudice, se anunţă mulţi nori şi instabilitate. Ploile apar în mai multe reprize pe parcursul zilei şi se răceşte. Ieri au fost în jur de 23 de grade, dar astăzi se ating cel mult 17 grade.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, vremea rămâne instabilã, apar alte averse şi se pot semnala şi descãrcãri electrice. Se răceşte şi la amiază se ating cel mult 16 grade Celsius. La noapte va continua să plouă şi minimă va ajunge pe la 12 grade.

Vremea la munte

 

La munte, se anunţă temperaturi în scãdere şi multã instabilitate. Vor fi perioade cu averse torenţiale, descãrcãri electrice şi s-ar putea sã cadã grindinã. Cantităţile de apã vor depăşi izolat 30 l/mp iar la altitudini de peste 1800 de metri, mai ales noaptea, vor fi precipitaţii mixte.

Vremea la mare

 

Pe litoral, vremea se strică şi se răceşte. Apar averse consistente, fenomene electrice şi vântul se intensificã pe timpul ploilor. Pe plajă vor fi cel mult 18 grade, iar apa mării va avea între 17 şi 21 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62183532
ANM: Ploi torențiale, vânt și, izolat, grindină în toată ţara, de duminică până miercuri

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de instabilitate atmosferica accentuata, valabilă până miercuri (2 iunie), la ora 10.00.

62163656
Ploile violente continuă în toată țara. Temperaturile rămân scăzute pentru această perioadă

Duminică avem instabilitate în multe zone şi temperaturile vor continua să scadă. Aversele apar mai întâi la deal, la munte şi local în rest, iar spre seară ploile ajung în sud şi în sud-est.

62192826
O ploaie torențială i-a panicat pe locuitorii din Tuzla. S-au produs inundații în doar câteva minute

O ploaie torențială i-a speriat pe locuitorii din Tuzla, județul Constanța.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.