Vremea azi, 3 decembrie. Vântul se intensifică aproape peste tot, maximele ajung la 16 grade în sudul Dobrogei

×
Publicitate

Vineri rămânem cu vremea caldă în sud şi în sud-est. În celelalte zone se răceşte, o să plouă, dar vor fi şi condiţii de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte vor domina ninsorile.

Vântul se intensifică aproape peste tot, iar maximele pleacă de la 3 grade în Bucovina şi ajung la 16 grade în sudul Dobrogei.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme frumoasă şi se face mult mai cald decât ar fi normal. Temperaturile urcă până la 16 grade, vântul prinde putere, iar la noapte o să plouă, dar apare trecător şi lapoviţă.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, va fi neobişnuit de cald pentru acest moment al anului şi se vor atinge 13...15 grade. Vântul se intensifică, pe seara ploile ajung şi aici, iar la noapte o să fie lapoviţă, poate chiar ninsoare.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina temperaturile scad simtor. Atmosfera se menţine închisă, pe timpul zilei o să plouă sau o să fie lapoviţă, iar după lăsarea nopţii o să ningă. Vor fi doar 3 grade în zona Bucovinei, iar la noapte se vor atinge minus 6 grade.

Vremea se răceşte şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, pe unde maximele nu mai trec de 5...6 grade. Norii persistă şi mai vin ceva ploi, dar poate să apară şi un pic lapoviţă sau ninsoare. La noapte se înseninează şi se face cam frig, iar temperaturile coboară până la minus 7 grade.

Un aer rece ajunge şi în ţinuturile vestice, pe unde ieri au fost 15...16 grade. Astăzi maximele se opresc pe la 6...7 grade şi o să avem o zi destul de neplăcută, cu ploi şi vânt intens.

Se mai răceşte şi în zona Transilvaniei. O să plouă şi aici, iar la noapte, în sudul şi în estul provinciei vor fi mai mult ninsori. O să ningă şi în zonele de munte, iar pe creşte o să fie viscol şi vântul poate depăşi viteze de 80 km/h.

Şi în Oltenia se adună norii şi vin ploile. Vântul devine mai insistent, maximele se opresc pe la 9...10 grade, iar la noapte o să cadă lapoviţă.

În sudul ţării găsim vreme caldă şi temperaturi puţin mai ridicate decât ieri. Va fi soare în prima parte a zilei, apoi se înnorează treptat, iar seara ploile ajung şi aici.

Vremea în Bucureşti

 

Şi în Bucureşti avem o zi neobişnuit de caldă pentru început de decembrie, cu soare şi 15 grade după prânz. Vântul devine activ, iar pe seară şi la noapte o să plouă. Spre dimineaţă s-ar putea să apară lapoviţă, iar minimele ating 1 grad în centru şi minus 1 grad la marginea oraşului.

Vremea la Munte

 

La munte se anunţă o zi destul de mohorâtă, cu precipitaţii în majoritatea masivelor. Treptat vor predomina ninsorile şi se va depune un strat consistent de zăpadă. Pe creste vântul suflă tare, cu peste 60...80 km/h şi va viscoli ninsoarea.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62227525
Informare meteorologică de vreme rea valabilă pentru toată țara până sâmbătă dimineața

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de intensificări ale vântului şi precipitaţii moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, valabilă până sâmbătă dimineaţa, în întreaga ţară.

62211535
Vremea azi, 2 decembrie. Temperaturi neobișnuite pentru început de decembrie

Ziua de astăzi ne-aduce vreme caldă, înnorări și ploi în vestul și nord-vestul țării; atmosferă destul de însorită în rest. Maximele pleacă de la 6 grade în depresiuni și ajung la 15 grade în sudul Banatului.

62227189
Cod galben și portocaliu de ninsori la munte. Cod galben de vânt în 17 județe. Harta zonelor vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marți avertizări Cod galben și portocaliu de vânt puternic, lapoviță și ninsoare în zona montană și submontană, valabile în intervalul 30 noiembrie – 01 decembrie.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.