Vremea azi, 28 iulie. Canicula și disconfortul termic revin. Zonele unde va fi cel mai cald

×
Publicitate

Duminică se înseninează aproape peste tot. Se încălzește și mai tare: cele mai mici temperaturi, de 29 de grade, se vor înregistra în depresiuni.  

Canicula și disconfortul termic revin în vest, în sud și în est, iar în Banat maximele ajung la 37 de grade la umbră.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici urmează încă o zi însorită, cu temperaturi în creștere față de sâmbătă. La amiază se ating 35 de grade, iar atmosfera devine înăbușitoare.

Se încălzește și în Moldova sudică și în nordul Munteniei, pe unde maximele ajung tot la 35 de grade. Indicele temperatură-umezeală depășește pragul critic de 80 de unități, iar căldura va fi greu de suportat.

Un aer mai cald ajunge în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Pe-aici se vor înregistra 34...35 de grade și se va resimți un stres termic pronunțat în toată provincia. Peste noapte vântul începe să bată mai tare.

Temperaturile cresc și în nordul Transilvaniei și în Maramureș: la Satu Mare se ating 34 de grade. Avem atmosferă însorită în timpul zilei, însă peste noapte se înnorează și, cu totul izolat, mai ales în zona montană, s-ar putea să picure trecător.

În ținuturile vestice se face mai cald decât sâmbătă. Avem cer mai mult senin și o amiază toridă, cu 37 de grade la Timișoara. După ce se lasă seara norii se înmulțesc și e posibil să vină o ploaie de scurtă durată, mai ales în zona Apusenilor. Tot la noapte vântul are unele intensificări.

În Transilvania avem o dimineață rece în depresiuni. Tot pe-acolo s-a lăsat ceața. Soarele încălzește rapid atmosfera, iar temperaturile câștigă 4-5 grade față de ziua trecută: la amiază vor fi 29 de grade la Miercurea Ciuc și 35 de grade la Alba Iulia.

În Oltenia nu vedem norii. Se anunță o zi fierbinte, cu temperaturi de 35-36 de grade la umbră. Atmosfera va fi înăbușitoare din cauza stresului termic pronunțat.

Căldura devine sufocantă și în sudul României. Maximele ating frecvent 35-36 de grade, vântul abia se simte și nu vorbim deloc despre ploi.

Vremea în București

În București se face mai cald decât sâmbătă. Cerul se păstrează curat toată ziua și avem o amiază caniculară, cu 36 de grade la umbră și un aer greu de respirat. Urmează o noapte tropicală, cu o minimă de 20 de grade.

Vremea la munte

Și la munte continuă să se încălzească. Se anunță o zi superbă: norii apar sporadic, iar vântul este activ în unele zone. Peste noapte, în nordul Orientalilor și în Apuseni se adună norii și e posibil să vină câțiva stropi de ploaie.

Vremea la mare

Pe litoral avem încă o amiază călduroasă. Crește și disconfortul termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul are intensificări trecătoare. Maximele din stațiuni ajung la 32 de grade. Apa mării are în jur de 28 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62467163
Un nou val de căldură lovește România. Cod galben de caniculă în 12 județe. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade | HARTĂ

Meteorologii anunţă un nou val de caniculă, fiind emisă o avertizare cod galben pentru zilele de duminică şi luni.  

62468928
Vremea azi, 27 iulie. Temperaturile cresc ușor în toată țara. Care vor fi maximele zilei și unde va ploua

Duminică cresc temperaturile și avem o amiază călduroasă în majoritatea zonelor. O să plouă slab pe la munte, poate și în sud, în est și în sud-est.  

62469822
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în luna august

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în perioada 29 iulie – 26 august.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.